De ce ești un model pentru copilul tău?

modelRelația părinte-copil are la bază modelul arhaic, vechi, moștenit de la primii strămoși animali care își îngrijeau puii. Părintele era instinctiv obligat să-și protejeze puiul, să-l iubească, dar și să-l oblige să fie dependent de el o vreme.

De aceea micuții au atâta încredere în noi și ne tratează deseori ca și cum am fi niște zei. Dar noi suntem doar niște oameni… supuși greșelii.

La om, o specie care s-a desprins foarte mult de instinct, problema relației cu „puiul a devenit mai complexă.

În cele mai dese cazuri, omul se desprinde de tendințele naturale parentale (materne) exagerând fie în comportamentul posesiv, fie în cel agresiv, fie în cel afectiv.

Aceste aspecte aberante ale comportamentului cu părintele trebuie cunoscute, analizate și modificate prin voința noastră. Asta dacă dorim ca micuțul să se dezvolte în mod natural și sănătos.

 

Ai grijă de imaginea ta!

Copilul are nevoie să-și vadă mama sau tatăl ca pe un mic zeu protector, cu forțe nelimitate. Copilul are programat genetic să acorde totală încredere acelora care au grijă de el și-i oferă siguranță, în primul rând prin prezența lor.

Este o condiție genetică utilă supraviețuirii „puiului de om, care nu are altă șansă decât să aibă încredere în protectorul său. Din acest motiv, la vârste mici, este absolut necesar ca părinții să stea cât mai mult timp în apropierea micuțului.

După vârsta de 4 ani și jumătate, este nevoie mai multă de asigurarea prezenței protective de tipul „vin oricând dacă îmi ceri. Imaginea părintelui protector trebuie să fie alimentată permanent de cuvinte, rostite cu siguranță de sine, de atitudine neezitantă, cât și de mângâieri care oferă senzația siguranței.

De reținut: în fața micuțului, încearcă să-ți conturezi un model de atitudine foarte sigur, arătându-i că nu ai slăbiciuni, nu te temi, nu intri în panică sau plângi. Totodată, este important să arăți îngrijit și ordonat, aspecte care s-au dovedit a oferi mai multă siguranță.

 

Oferă-i afecțiune

Nevoia de afecțiune a micuțului este la fel de importantă ca și cea de hrană. Așa cum arată studii recente, comunicarea prin mângâieri, gestica și mimica oferă șansa unei evoluții mai rapide a inteligenței.

Totodată, atingerile și mimica de apropiere afectivă a părinților determină anumite reacții pozitive în creierul afectiv al micuțului (în hipotalamus). Ca urmare, aceste zone afective din creier se structurează mai bine odată cu creșterea, oferind condiția esențială a sănătății psihice și hormonale a copilului.

Statisticile oferite de către antropologii din München dovedesc ca 75% dintre copiii care nu primesc semnale ale iubirii părinților prin gesturi, ci doar prin cuvinte, pot avea probleme grave psihologice în adolescență.

 De reținut: Nu-i arăta copilului că-l iubești doar prin atenții materiale și cuvinte, ci și prin felul în care zâmbești, prin expresia feței și prin gesturile tale.

 

Felul în care-i vorbești 

Puterea cuvântului este extrem de importantă pentru micuțul care încearcă să-și contureze primele linii ale personalității și caracterului său. Este foarte greșit să credem că putem vorbi orice și oricum cu un copil care nu înțelege decât unele dintre cuvinte.

Apăsarea unor cuvinte, intonația, accentul, cât și tonul, melodia frazei sunt extrem de importante atunci când vorbim în apropierea copilului și mai ales când îi vorbim direct.

Antropologii norvegieni de la Universitatea din Oslo au arătat că un copil poate deveni nevrotic, depresiv sau cu tendințe paranoide dacă i se vorbește pe un ton agresiv, chiar dacă sensul frazelor este pozitiv și cuvintele sunt blânde ca înțeles. Din acest motiv, ar fi recomandat ca părinții să nu folosească tonuri și intonații dure în prezența copiilor de până la 6 ani.

De reținut: Evită total discuțiile înfocate pe ton ridicat, chiar dacă conținutul comunicării este banal sau neînțeles de copil. Folosește doar intonația rece ca model de sancțiune a unor greșeli ale micuțului.

 

Dezvoltă-i gândirea

Pentru o dezvoltare sănătoasă a sistemului nervos și a laturii raționale, micuțul are nevoie de odihnă, de o alimentație sănătoasă echilibrată în vegetale și carne și mai ales de activități creative.

Cel mai recomandat este să încerci să-l faci foarte interesat de jocuri logice, de strategie, clasice sau pe calculator. Stimulează-l prin dezvoltarea necesității de competitivitate cu alți copii pe care îi poate învinge, dar nu chiar foarte ușor.

Este foarte important să-i explici tot ce nu înțelege, să-i oferi detalii și probleme de gândire pe care știi că le-ar putea rezolva. Încurajează-l de fiecare dată când greșește și oferă-i o soluție inteligentă la un joc propus de tine.

 

Problema interdicțiilor 

Copilul, prin natura sa, nu acceptă interdicțiile stricte. Trebuie să fii foarte atentă cu el atunci când trebuie să-i interzici un lucru periculos. Încearcă să te folosești de exemple cât mai vii, cu finalizări tragice, și oferă-i posibilitatea să aleagă între viață, bucurie și moarte sau invaliditate.

 

Timp de joacă

Jocul este cel mai important aspect comportamental al copilului. Jocul ca școală a vieții, ca exersare biologică a instinctelor cât și ca descatușare de energie trebuie să aibă un loc foarte important în timpul său liber, chiar până la vârsta de 14 ani.

De reținut: Nu-i restricționa deloc timpul de joc dacă are și alte activităși educative. Încearcă să-l convingi că este timp și pentru joc și pentru alte lucruri care-i vor folosi, pentru ca în viitor să se joace cât vrea.

 

Cum dialoghezi

Dialogul verbal este în realitate cel mai important în relația părinte-copil. Sociologii americani de la Universitatea Cornell din New York au constatat cu stupoare că numai 12% dintre părinți știu să comunice verbal prin dialog cu propriii copii.

  • Dialogul cu micuțul presupune in primul rând cunoașterea foarte amănunțită a copilului, dar și munca de „ridicare' la nivelul vârstei lui. Nu oricare conversație este un dialog, chiar dacă micuțul îți oferă răspunsurile pe care le aștepți.
  • Tu trebuie să știi foarte bine ce frământări are, de ce nu merge mașinuța preferată, de ce s-a plictisit de ursuleț și să te implici odată cu el în oricare problemă a universului său. Numai atunci când simți că plângi odată cu el pentru că mașinuța lui a pățit ceva, poți spune că poți cu adevărat dialoga cu el.
  • Dialogul cu micuțul trebuie să implice 90% problemele sale, legate de lumea sa, și doar 10% probleme care par să te intereseze numai pe tine. Astfel, ar fi bine să vorbești despre ursulețul lui peste 50 de minute, pentru ca apoi să-ți spună ce simte sau ce crede despre ceva neinteresant pentru el.

 

 

Foto: shutterstock.com

Recomandari
Redactia.ro
RTV
ziareonline.ro
Proiecte speciale
Unica.ro
Huff
Faxnews
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Familie