De ce l-ai atras? 3 motive la care nu te-ai aștepta

De ce mă iubești? – este întrebarea cu care tu îți exasperezi soțul. Ești iubibilă – este răspunsul pe care l-ar putea folosi dacă e fan 'Taxi'. Dar adevărul este că motivele pentru care un bărbat este atras de o anumită femeie la un moment dat sunt cu totul altele decât ne-am putea gândi.

 

Te-a ales pentru că îi era foame

Într-un studiu realizat în campusul unei universități, doi cercetători au întrebat diferiți studenți dintr-o cantină  de care siluete feminine sunt mai atrași. Bărbații care luaseră deja masa au fost atrași de femeile cu greutate normală, iar cei cărora le era foame (pentru că nu apucaseră să mănânce) au indicat doar siluete mai plinuțe.  Aceleași preferințe le manifestă bărbații când sunt într-o situație stresantă. Puși să aleagă, preferă într-o majoritate covârșitoare siluete mai pline (spre limita obezității, de fapt). Concluzia cercetorilor: bărbații sunt atrași de anumite tipologii în anumite momente. Când preferă femeile cu forme,  ei le asociază subconștient cu siguranță, control, hrană, îndestulare.

 

Erai îmbrăcată în roșu

O femeie îmbrăcată în roșu atrage toate privirile bărbaților. Și asta nu pentru că este spectaculoasă, ci pentru că bărbații au propria lor traducere pentru roșu și asociază această culoare cu deschiderea sexuală și dorința unei femei de a experiementa. Pe de altă parte, purtând roșu ne schimbăm comportamentul, spun psihologii, pentru că vrem să ne adaptăm la imaginea pe care știm că o inducem și chiar acționăm ca femei independente și sigure, ceea ce îi atrage pe bărbați. Roșu este o armă secretă și în cazul bărbaților. Femeile sunt foarte atrase de bărbații în roșu, dar nu pentru că îi cred foarte sexuali. Ele conferă culorii o altă conotație și percep bărbații care poartă roșu ca fiind importanți și de succes – calități pe care le apreciază foarte tare la un bărbat.

 

Vorbeai 'pițigăiat'

Fără să fie neapărat conștientă de asta, o femeie vorbește pe o altă tonalitate, ceva mai înaltă, atunci când flirtează. Bărbații sunt atrași de contrastul pe care vocea subțire (nu pițigăiată, totuși) îl face cu tonul propriei lor voci și se simt mult mai încrezători în sine. Coincidență sau nu, cercetătorii au constatat că vocea unei femeii se subțiază exact când ovulează (momentul cel mai potrivit pentru concepție) și exact în acea perioadă bărbații se simt mai atrași de femeia respectivă.

 

Foto: Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton