Decalogul unui tată de nota zece

1. Fii calm! Copiii te vor provoca întotdeauna, intenţionat sau nu. Un tată responsabil îşi păstrează calmul, nu ţipă, nu loveşte, nu dă pedepse mari pentru greşeli mici doar pentru că este furios. În plus, nu aceasta este lecţia pe care vrei să o dai copilului tău, nu-i aşa?

2. Fii afectuos! Este important pentru copilul tău să ştie că îl iubeşti. Asta presupune că, din când în când, de preferat zilnic, să îi spui în cuvinte cât este de important pentru tine, să îl sprijini când are nevoie, să-l îmbrăţişezi când este trist sau când eşti mândru de el, să îl încurajezi când îşi pierde speranţa. A-i spune şi a-i arăta iubirea ta sunt două lucruri la fel de importante.

3. Fii răbdător! Uneori îţi doreşti ca fiul sau fiica ta să înveţe din prima ceea ce îi explici, sau să facă ce are de făcut fără ca tu să îi aminteşti de o sută de ori. În momentele când simţi că îţi pierzi răbdarea reaminteşte-ţi că un copil are propriul ritm de învăţare şi de dezvoltare, pe care un părinte trebuie să îl respecte. Aşteaptă cu răbdare, va merita!

4. Fii mândru! Este firesc să fii mândru de propriul copil şi să îl lauzi în faţa prietenilor şi a colegilor. La fel de important este însă ca fiul sau fiica ta să ştie că tatăl lor se mândreşte cu ei. Spune-i copilului tău care sunt acele lucruri prin care el te face să fii mândru! Îţi garatez că se va strădui să le facă mai des.

5. Fii onest! Pentru copilul tău, eşti un model. Copilul tău va învăţa de la tine să mintă sau să spună adevărul. De aceea este important să fii onest de faţă cu copilul tău. În situaţiile în care consideri că este mai bine pentru copilul tău să nu afle unele lucruri, mai bine spune-i asta, decât să îl minţi.

6. Fii ferm! Regulile nu funcţionează fără consecvenţă şi perseverenţă. Ori de câte ori copilul tău încalcă regula stabilită, aplică consecinţele negociate în prealabil. Dacă, de exemplu, ai negociat cu fiul tău că poate folosi computerul timp de o oră, iar el a depăşit cu 20 de minute timpul negociat, taie 20 de minute din timpul alocat pentru computer a doua zi. Excepţiile de la regulă sunt bine venite atât timp cât rămân excepţii. Ele vor arăta că poţi fi înţelegător şi flexibil atunci când este cazul.

7. Fii tu însuţi! Naturaleţea şi firescul sunt esenţiale în preajma copiilor. Dacă copilul tău va vedea două modele de comportament şi atitudine – unul când eşti cu el şi altul când eşti în contexte sociale diverse, îşi va pierde încrederea în tine şi va învăţa că este în regulă să ne prefacem' atunci când asta serveşte intereselor nostre.

8. Fii întâi tată şi apoi prieten! Deşi ar fi ideal să reuşim să fim părinţii şi prietenii copiilor noştri în acelaşi timp, să ne amintim că înainte de orice, suntem părinţi. Copilul tău are nevoie în primul rând să îi fii tată, şi apoi prieten. Prieteni va găsi şi la şcoală sau în parc, dar tu eşti unul singur. Iar dacă tu nu eşti acolo, va căuta modelul tău în altă parte.

9. Fii respectuos! Este important să îl înveţi pe copilul tău să te respecte; va fi o lecţie uşor de învăţat dacă îl respecţi şi tu pe el. Lasă-i libertatea să se manifeste, să crească, să aibă propriile opinii, chiar dacă asta înseamnă să te contrazică! Tratează-l de la egal la egal şi respectă-i deciziile, chiar dacă consideri că nu sunt cele mai bune. Oferă-i sfatul tău dar nu te supăra dacă nu îl urmează. Doar aşa va deveni un adult autonom, responsabil, capabil să îşi ia viaţa în propriile mâini.

10. Fii prezent! Copiii au nevoie de un tată care să fie acolo' când au nevoie, care să le acorde atenţie, care să se intereseze de ei şi de evoluţia lor, care să facă lucruri cu ei. Timpul şi atenţia oferită copiilor sunt ingredientele cheie prin care ei vor realiza că tata îi iubeşte, că pentru tata ei contează.

Cu siguranţă, a fi un bun tată presupune mult mai multe lucruri, dar acesta este un început. Dacă faceţi măcar o parte din ceea ce este scris mai sus… şi mai ales dacă sunteţi măcar o parte din ceea ce s-a scris, înseamnă că aţi făcut paşi importanţi pe drumul cel bun, acel drum care duce către inima copilului vostru.

 

Diana Stănculeanu, psiholog Salvaţi Copiii

Mai multe pe psychologies.ro

Foto: shutterstock.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton