Defectele de vorbire ale copilului

Momentul la care copilul începe să gângurească este o mare minune pentru părinţi. De aici şi până la clipa în care va vorbi, aşteptarea se va prelungi. Dar oare va vorbi corect? Sau va fi sâsâit, rârâit?
14–20% dintre copiii preşcolari şi 5% dintre cei de vârstă şcolară pot prezenta defecte de vorbire sau de limbaj.

 

Vorbirea (emiterea de sunete inteligibile) începe să se dezvolte din stadiul de bebeluş, odată cu producerea primelor sunete.

Pentru majoritatea copiilor, primele lor cuvinte sunt alcătuite din sunete simple precum: mama, tata, papa, apa etc. Treptat însă, copiii îşi îmbunătăţesc „tehnica” vorbirii (a exprimării prin sunete), formându-şi astfel limbajul.

Limbajul nu este totuna cu vorbirea, el se referă la folosirea cuvintelor şi propoziţiilor pentru a putea exprima idei. Pe măsură ce copiii dezvoltă un limbaj din ce în ce mai complex, ei sunt capabili să formeze cuvinte mai lungi, care necesită un control motor mult mai fin.

 

Cauze
Până la vârsta şcolară, majoritatea copiilor au o vorbire ce poate fi uşor înţeleasă şi de o persoană care nu face parte din familie.

Cu toate acestea, anumiţi copii pot avea probleme cu înţelegerea limbajului sau cu vorbirea. Acestea se pot datora fie unei probleme de auz, fie unei inteligenţe mai reduse, fie lipsei de stimulare verbală din cadrul familiei.

Copilul cu fraţi sau surori mai mari sau copilul cu un frate geamăn ar putea să nu vorbească pur şi simplu pentru că ceilalţi vorbesc şi pentru el. Indiferent de cauză, este foarte importantă depistarea cât mai precoce a unei astfel de probleme, identificarea cauzei şi căutarea unui ajutor de specialitate (logoped).

Este dificil să identifici cauza exactă a vorbirii întârziate a unui copil, întrucât vorbirea este influenţată de mai mulţi factori: ereditatea, abilitatea auditivă, interacţiunile cu părinţii etc.

  • Problemele de auz. Când apar infecţii repetate de ureche sau alte probleme de auz, copiii nu pot auzi cum trebuie, aşa că nu vor învăţa nici să vorbească.
  • Ereditatea. Este posibil ca vorbirea întârziată să fie întâlnită la mai mulţi membri ai unei familii.
  • Retardul mental. Anumite afecţiuni neurologice, precum paralizia cerebrală, distrofia musculară, leziunile cerebrale traumatice pot afecta muşchii implicaţi în actul vorbirii.
  • Deprivarea emoţională. Copiii abandonaţi, din orfelinate, vor avea probleme comportamentale şi vorbire întârziată sau alte defecte de vorbire.
  • Mutismul selectiv. Este situaţia în care copilul nu vrea să vorbească deloc în anumite situaţii, de obicei la şcoală. În astfel de cazuri este indicat să ceri sfatul medicului pediatru, al unui psiholog sau psihiatru de copii.

90% dintre fetiţe se pare că vorbesc mai curând decât băieţii.

 

Repere ale dezvoltării normale a vorbirii

  • La vârsta de 1 an înţelege instrucţiuni simple, spune câteva cuvinte, imită sunete familiare, recunoaşte nume. După 1 an foloseşte „propoziţii” scurte, imită animale, înţelege cam 300 de cuvinte.
  • Între 2 şi 3 ani identifică părţi ale corpului, se referă la sine cu „eu”, ştie diferenţa dintre „mic” şi „mare”, „deasupra” şi „dedesubt”; are un vocabular de 450 de cuvinte.
  • Între 3 şi 4 ani foloseşte propoziţii de patru-cinci cuvinte, ştie în jur de 1 000 de cuvinte, numele de familie şi câteva poezioare.
  • Între 4 şi 5 ani are un vocabular în jur de 1 500 de cuvinte, identifică forme şi culori, întreabă des „de ce?” şi „cine?”, ştie regulile de bază ale gramaticii.
  • Între 5 şi 6 ani vocabularul lui are în jur de 2 000 de cuvinte, înţelege „departe”, „acelaşi” şi „altfel”, ştie adresa, cunoaşte banii, foloseşte corect pronumele.

 

Bâlbismul sau bâlbâiala
Dintre diferitele defecte de vorbire – este mai „leneş” (vorbeşte mai greu), nu poate pronunţa diverse consoane sau se bâlbâie şi ezită înainte să spună un cuvânt – o să insistăm puţin asupra bâlbismului sau bâlbâielii, cum i se spune popular.

Bâlbâiala este obişnuită între doi şi patru ani, când copilul repetă cuvinte şi propoziţii, ezită când încearcă să continue o idee sau o povestire. La fel ca la adulţi, emotivitatea sau starea emoţională la un moment dat poate genera bâlbâială.

Unii copii se bâlbâie când există o problema în familie, alţii când ajung în colectivităţi, alţii doar cu anumite persoane sau când apare al doilea copil în familie şi intervine gelozia şi teama de respingere etc. Bâlbâiala durează de obicei câteva luni, cu ameliorări şi agravări pe parcurs.

Gândeşte-te dacă există vreo situaţie stresantă în viaţa lui care să fie legată de bâlbâială. Nu-l certa şi nu încerca să-l corectezi când se bâlbâie; vorbeşte-i cât mai clar şi nu termina propoziţiile începute de el. Ajută-ţi copilul oferindu-i mai multă înţelegere, răbdare şi afecţiune decât de obicei.

Dacă bâlbâiala nu se ameliorează treptat sau se agravează, consultă medicul pediatru.

Predispoziţie familială
Există predispoziţie familială pentru bâlbâială şi se pare că este mai frecventă la băieţi decât la fete. O altă teorie susţine că bâlbâiala poate fi declanşată de forţarea unui stângaci să scrie cu dreapta, fapt care ar apărea pentru că zona din creier în care se află centrul vorbirii este în strânsă legătură cu zona care controlează mişcările mâinii „dominante”.

 

Sfaturi pentru părinţi:

  • Vorbeste cu bebe încă din prima zi de viaţă, chiar dacă nu înţelege efectiv ceea ce spui.
  • Răspunde-i întotdeauna la gângureli.
  • Citeşte-i poveşti, încă de la vârste fragede, rar şi clar, exemplificând textul cu poze.
  • Nu te opune dorinţei copilului de a-i citi aceeaşi poveste de o sută de ori.
  • Cântă-i sau ascultaţi cântecele împreună.
  • Nu-l lăsa să vorbească dacă nu se înţelege ce spune.
  • Încearcă să-l ajuţi punându-i întrebări care să simplifice ceea ce are de spus.
  • Ca să-l ajuţi să te înţeleagă mai uşor, foloseşte-te de gesturi sau de poze.
  • Recunoaşte când nu înţelegi ceea ce-ţi spune.
  • Nu pretinde că l-ai înţeles răspunzându-i „Da, aşa e” sau „E bine”.
  • Mergi cu el la un consult pediatric dacă ai cea mai mică îngrijorare, pentru că niciun copil nu este prea mic pentru a fi ajutat, iar vorbirea este una dintre cele mai importante metode de comunicare.
  • Nu-i corecta tot timpul greşelile gramaticale; vorbeşte-i corect şi clar, stabilind astfel un exemplu.

 

Tulburări de limbaj
Tulburări de pronunţie:

  • dislalie (greutate în pronunţarea cuvintelor),
  • rinolalie (perturbarea timbrului vocii prin alterarea rezonanţei nazale)
  • dizartrie (dificultate de vorbire dată de tulburările motorii ale organelor de fonaţie: limba, buzele, vălul palatin etc.)

Tulburări polimorfe de limbaj:

  • alalie (incapacitatea de a vorbi sau de a pronunţa unele sunete)
  • afazie (pierderea totală sau parţială a facultăţii de a vorbi şi de a înţelege limbajul articulat).

Tulburări ale limbajului scris:

  • disgrafie (perturbare patologică a scrisului, care se deformează, devenind neciteţ),
  • agrafie (pierdere sau tulburare a funcţiunii de exprimare a gândurilor prin scris)
  • dislexie (tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greşeli de lectură etc.). Dislexia este un subiect „la modă”, de ea vorbindu-se în legatură cu câteva vedete masculine de la Hollywood.

Tulburări de ritm şi de fluenţă a vorbirii:

  • bâlbâială (perturbare complexă a exprimării articulate a cuvintelor),
  • tahilalie (vorbire precipitată, cu debit mare de cuvinte, care conduce la articulare defectuoasă şi incompletă),
  • bradilalie (ritm lent de articulare a cuvintelor, care se întâlneşte în unele boli nervoase)
  • mutism (stare patologică constând în lipsa capacităţii de a vorbi).

Tulburări de voce:

  • disfonie (alterarea vocii datorită unor leziuni ale corzilor vocale, ale nervilor laringieni sau ai unor centri nervoşi superiori)
  • afonie (imposibilitatea de a vorbi ca urmare a leziunii laringelui sau a nervilor acestuia)

 

Foto: shutterstock.com

URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Copilul tau