Depresia postnatala

Suntem fericiti, ne iubim. Dar eu sunt pe zi ce trece mai trista. Nu am motive, pur si simplu nu stiu ce se intampla cu mine… Il tin in brate pe bebe, el doarme ca un inger, ma uit la el si dintr-o data izbucnesc in lacrimi, ma simt foarte singura. Nici nu mai mananc – nu mai am pofta de mancare, sunt mai agitata, nervoasa, nu imi mai intra nimeni si nimic in voie. Uit din ce in ce mai multe lucruri, am senzatia ca imi scapa totul de sub control, mi-e frica sa nu-i fac rau copilului din cauza asta.

Uneori intru in panica – atunci cind nu mai stiu ce sa fac mai intai, iar bebelusul plange… Ma simt vinovata, cred ca nu sunt o mama buna (Cum stii ca esti o mama buna?) Mi-e frica, daca nu pot sa imi cresc copilul? Si asta mic plange tot mai mult, e agitat, nu doarme bine, nu mai mananca bine. Ce ma fac? Oare sunt nebuna?

Ce se intampla?
Draga mamica, asta inseamna ca ai facut depresie postnatala. Nu esti nici nebuna, nici mama rea. Esti o femeie obisnuita, care trece prin stari neobisnuite, prin care trec 80% dintre mamici dupa ce nasc. Asta se intampla pentru ca nivelul hormonilor feminini (estrogen si progesteron), care in timpul sarcinii a fost ridicat, scade brusc la valorile de dinainte de a fi insarcinata.

Este firesc sa apara modificari de comportament si de stare de spirit. Uneori si hormonii tiroidieni pot avea valori modificate. Toate acestea pot duce la simptome specifice depresiei, la care se adauga oboseala, noptile nedormite, incordarea si ingrijorarea, nelinistea, dorinta de a face fata „ca inainte la toate treburile casnice, si asteptarea gresita a sotului ca tu sa faci fata la tot, ca si cum aparitia copilului nu a schimbat nimic, neimplicarea lui in cresterea copilului, comentariile rudelor „binevoitoare, care spun ca ele faceau si aia si ailalta cand aveau copiii mici si care te mai si critica pentru felul in care iti cresti copilul.

Draga mamica, nu scrie nicaieri ca trebuie sa fii perfecta. Este perfect sa fii o mama buna pentru copilul tau, iar aceasta inseamna sa ai grija ca el sa aiba o mamica sanatoasa si linistita. Abia apoi urmeaza celelalte prioritati.

Ce poti face pentru a evita depresia:
– odihneste-te cat de mult poti, cand cineva din familie e dispus sa te suplineasca;
– nu te mai considera singura capabila sa le faca pe toate. Este suficient sa ai grija de copil si de tine, restul trebuie sa se rezolve cu ajutorul celorlalti;
– spune intotdeauna ceea ce simti familiei tale, dar nu cu repros ori cu scopul de a starni cearta;

– incearca sa petreci cat mai mult timp posibil cu sotul tau;
– aranjeaza-te in fiecare dimineata ca si cum ai fi filmata pentru un film live: „O zi cu copilul meu;
– evadeaza din cand in cand in weekenduri de relaxare, fara bebelus.

Efectele depresiei:
…asupra mamei
In cazul mamei, este afectata functionarea ei ca parinte. Isi poate pierde forta, puterea de a face lucruri pentru copil, casa, familie, pentru ea, apar probleme de concentrare, irascibilitate, nervozitate, nu poate sa intampine nevoile copilului cu dragoste si afectiune. Ca urmare, isi pierde increderea in sine si va renunta in fata solicitarilor; accentuandu-se depresia, se ajunge chiar la psihoza postnatala.

… asupra copilului
Efectele pot fi: intarzieri in dezvoltarea limbajului, probleme emotionale, probleme de comportament, nivel scazut de activitate, probleme cu somnul, plans nejustificat.

…asupra tatalui
Nu sunt minore, deoarece neintelegand ce se intampla, acesta poate sa creada ca este vinovat de aceasta stare, se va retrage afectiv (ceea ce agraveaza situatia).

1. Unele mamici nu spun nimanui nimic atunci cand au simptomele depresiei, deoarece se simt rusinate, speriate sau se simt vinovate pentru ca au aceasta stare.
2. Mamicile cu depresii postnatale nu vor sa fie vazute ca parinte nepotrivit pentru copilul lor, cu atat mai mult daca exista tensiuni in familie sau cineva le contesta abilitatile de mama.
3. Cel mai important acum este binele mamei si al copilului – ca urmare, este inadmisibil ca sa sufere in tacere.

4. Exista ajutor, tot ce trebuie sa faci este sa-l ceri. In primul rand, ajutorul sotului, al bunicilor, matusilor de pe langa casa omului. Daca nu exista – bonele.
5. Urmatorul pas: ajutor de specialitate. Prin medicul de familie sau din alte surse, gasesti psihologul care sa iti recomande terapia potrivita (terapie individuala sau de grup), care te va ajuta sa te simti mai bine, sa te comporti eficient si ca mama, si ca sotie, si ca femeie. Evita psihologia de parc.

Text: Cristiana Haica, Foto: Arhiva Edipresse.