Acasă cu copilul. Ce desenează copiii actorilor din serialul „Vlad”

Adrian Nartea, Olimpia Melinte și Victoria Răileanu, actorii celebrului serial difuzat la PRO TV, Vlad', ne arată desenele pe care le fac copiii lor în perioada aceasta în care își petrec timpul în casă.

Actorii văd în această perioadă de izolare în casă o oportunitate de a petrece mai mult timp alături de copiii lor.

Olimpia Melinte ne povestește că Sasha, copilul său, preferă să deseneze mașini de obicei, însă acum a desenat ceva care să îi inspire pe ceilalți. „Sasha preferă în general să deseneze mașini, așa că avem o colecție întreagă de autovehicule făcute de el. Dar desenul pe care l-a făcut acum are legătură cu acestă perioadă prin care trecem cu toții, când avem nevoie mai presus de orice să ne simțim iubiți și protejați, orice vârstă am avea,' a spus Olimpia.

Citește și: Acasă cu copilul: NASA a lansat un site cu jocuri educative pentru cei mici

Victoria Răileanu povestește că la ei în casă nu se stă locului aproape deloc, iar din momentul în care se trezește aude Mami, trezește-te! Hai să ne jucăm'. „Noi desenăm și împreună. De exemplu, desenul acesta este făcut de mine, iar scrisul este al lui. El deseneaza doar cu marker-ul negru niște imagini abstracte, iar eu trebuie să ghicesc ce desenează, care este semnificația. Îi place doar să coloreze cu creioane colorate. Am scris „soare' pe desen pentru că de asta îi este lui cel mai dor. Să meargă în parc, să se joace cu copiii. Suntem amândoi foarte nerăbdători să facem prima ieșire în parc.'

Adrian Nartea ne spune că desenul Marei este realizat pentru a încuraja oamenii că „totul va fi bine'. „Ea pictează de multă vreme, îi place, are inclusiv teme de la grădiniță pentru desen. Astăzi, de exemplu, a avut o temă de la grădiniță pentru desen și a pictat o vacă.'

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau