Despre instinctul matern/patern

Nimeni nu poate ști cu certitudine dacă îți vei iubi de la prima vedere bebelușul, sau dacă-ți va lua ceva timp ca să te simți mamă. Află de ce!

Era odată o familie care nu putea avea copii. El își dorea foarte mult un copil. Cu ea. Ea nu ținea neapărat să aibă copii, deoarece în familia ei existaseră câteva nașteri nefericite, și se temea. În plus, nu era genul de femeie care să adore copiii.

O iritau, deși lucra cu ei prin natura muncii sale, dar se bucura ori de câte ori termina programul. Și totuși, parcă avea magnet la copii – dacă într-un grup existau copii, fix la ea veneau.

Pentru ea, copiii erau niște adulți în miniatură, dar mult mai răutăcioși, inteligenți și manipulatori. Văzând cât de mult își dorește soțul ei un prunc, cât insista soacra ei, să îi dăruiască un nepoțel, cât de mult părinții ei îi priveau abdomenul de la lună la lună, femeia s-a decis sa apeleze la fertilizarea in vitro.

Nu a mai fost cazul, căci la scurt timp a avut parte de o surpriză: era însărcinată. Ei, na, acuma trebuia să nu mai fumeze, să aibă grijă ce mănâncă. Parcă era deja supărată pe „chestia aia“ care se vedea la ecograf că îi impune restricții.

Nu prea era încântată că se îngrășa, că arăta din ce în ce mai rău, că o dureau articulațiile, că îi era rău, că îi crăpau cîlcâiele de greutatea prea mare. Dar îi convenea că, dintr-o dată, era băgată în seamă, i se ceda locul în tramvai și la cozi, era prima care primea atenție oriunde. În ultima lună de sarcină nu-și mai dorea decât să scoată odată „chestia aia“ din burta, nu mai suporta!

Fiecare zi era un chin. Își amintea cum în luna a șaptea își dorea să nască prematur, să scape odată de coșmar. Și a născut – cezariană, desigur, pentru că într-o zi nu a mai suportat și a vrut să scape. A doua zi după naștere, a văzut copilul.

L-a cerut în rezervă, căci se simțea vinovată că l-a „scos afară“ când a vrut ea. Îl privea stupefiată cum dormea în pătuțul lui și aștepta… „Hai, când o să simt că îl iubesc? Cine este ființa asta de aici? Doamne, de ce nu simt că e copilul meu? Nu sunt o mamă bună?“

Și s-a speriat. Ar fi vrut să simtă ceva, nu știa ce, o căldură, o duioșie, ceva, să simtă instinctul matern. Degeaba. Când a început bebelușul să urle de foame, a simțit că ar vrea să fugă din spital și să îl lase acolo.

Dar i-a venit o idee: l-a pus la sân. Și a început ea să plângă. Plângea de iubire. Îl iubea pe acel omuleț roșiatic mai mult decât pe viața sa. Și îl iubește în continuare, din ce în ce mai mult… Aceasta este o poveste care nici nu știu dacă ar fi bine să fie spusă unei femei însărcinate.

Dar care ar fi, poate, de folos unei proaspăt devenite mămici, care își face mustrări de conștiință că nu se bucură de minunea căreia i-a dat viață, așa cum vede că se întâmplă în filmele pe care le-a văzut.

Când și cum apare?
Legătura afectivă dintre mamă și copilul ei începe să apară din timpul sarcinii, când femeia își reconstruiește stilul de viață ținând cont de nevoile de dezvoltare ale copilului. Când simte mișcările fătului sau de la prima ecografie – când îl și vede –, mama poate fi copleșită de această dragoste.

 

1. Instinctul patern se declanșează în cazul multor tătici atunci când aud prima oară la ecografie bătăile inimii pruncului din burtica mamei.

2. Multe mămici spun că au simțit dragostea pentru copil când acesta a început să le răspundă prin mișcări în timp ce ele îi „vorbeau“.

3. În primele șapte luni de sarcină, două treimi din femei spun că au resimțit efectele apariției instinctului matern.

4. Nașterea în sine este pentru multe mame momentul în care resimt această puternică legătură cu bebelușul lor.

5. Pentru alte mame, prima alăptare poate fi momentul conștientizării apariției „instinctului matern“.

6. Primul surâs sau primul gângurit – toate sunt momente în care o mămică îngrijorată că nu își iubește copilul poate să realizeze că se înșală.


Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Glamour.ro
Mai multe din Pregatire