Diferenţele de personalitate dintre părinţi şi copii

Majoritatea părinţilor se aşteaptă ca cel mic să fie o extensie a lor şi sunt extrem de surprinşi să vadă că este diferit. Unii dintre ei nu acceptă diferenţele nici atunci când copilul e adult.

Relaţionarea cu un copil care pare a fi diametral opus faţă de tine nu este un lucru chiar atât de complicat. Spre exemplu, Teodora are ochii şi părul mamei ei, dar asemăna­rea se opreşte aici.

Teodora (care are acum şase ani) nu concepe o masă fără carne, pe când mama este vegetariană; este extrem de sociabilă, este primul copil din grădiniţă care îţi iese în întâmpi­nare şi este dispusă să vorbească liber despre orice subiect ai vrea să abordezi, pe când mami este o introvertită şi îi trebuie un timp să se acomodeze cu o persoană ne­cunoscută, ca să poată lega două cuvinte.

Preferă culorile tari şi combinaţiile de culori stil papagal', pe când mami preferă să se îmbrace destul de tern. Şi comparaţiile extreme pot continua.

Mama Teodorei se întreabă uneori dacă Teo este chiar a ei, dacă nu cumva au încurcat-o la mater­ni­tate. Nu pentru că şi-ar fi imagi­nat vreodată că fetiţa ei ar trebui să fie o clonă a sa, dar nici chiar atât de opusă ei.

Uimită şi neli­niştită de acest lucru, ea a discutat intens subiectul diferenţelor pă­rinţi-copii cu alte mămici, bunici din parc, din vecini, de la serviciu şi s-a mai liniştit constatând că nu este singura care trăieşte asa ceva.

Mama Teodorei trebuie felicitată pentru că nu a încercat să modifice personalitatea copilului după preferinţele ei şi a lăsat-o să se dez­volte natural şi firesc, să fie ea însăşi, ceea ce nu este uşor.

Părinţii îşi supraestimează de multe ori influenţa pe care o au asupra modelării personalităţii copilului lor. Într-un fel, este de înţeles, deoarece este un şoc să realizezi că puiul tău nu este cum sau cine te aştepţi tu să fie.

Conştient sau nu, toţi avem anumite aşteptări de la copilul nostru: să fie ca noi, să ne moştenească preferinţele.

Aşteptări şi realitate
Dacă eu sunt o mamă studioasă, am pereţii tapetaţi cu cărţi, două facultăţi, nu ştiu câte masterate, voi încerca să îl fac şi pe copilul meu să îi placă să citească, să înveţe bine s.a.m.d.

Dacă însă el este un activ, un sportiv, nu este deloc capabil să stea mai mult de o jumătate de oră la teme pe zi, este evident că voi fi frustrată, dar totuşi voi încerca poate să îl constrâng să citească, să facă ceea ce mă gândesc eu că ar trebui să îi placă să facă.

Dar dacă nu vrea? Cât timp îl voi constrânge? Dacă sunt un tată activ, dinamic, practic tenis, alerg, joc fotbal, schi­ez, dar am un băieţel care preferă să stea ghem în fotoliu şi să răsfoiască enciclopedii, să pri­vească Animal Planet, Discovery şi absoarbe poveştile şi tot ce este nou ca un burete apa, ce aş putea face?

Un timp, îl târâi după mine pe terenul de sport, până când copilul o să ajungă să se teamă numai când mă va vedea că mă schimb în trening şi se va ascunde după fotoliu, pretinzând că îl doare burtica…

Lumea copilului tău
Deşi în primii ani de viaţă părinţii se străduiesc să îşi crească copiii corect', conform sistemului lor de valori, ei pot să constate la un moment dat că au în casă un mic extrateres­­tru' care începe să îşi contureze propriile preferinţe, care nu seamănă cu ale lor, care are propria viziune asupra vieţii.

Şi atunci, au tendinţa de a reac­ţiona emoţional. Ceea ce este ineficient. Pentru că nu este de folos, se creează şi tind să se menţină tensiuni între părinţi şi copil. Este bine să ne cunoaştem şi să ne recunoaştem (acceptăm) emoţiile create de aceste dife­renţte şi să reacţionăm logic, raţional, nu emo­ţional.

Să considerăm aceste diferenţe ca fiind noi oportunităţi de învăţare şi pentru noi, ca părinţi. Şi să fim deschişi să petrecem timp cu copilul şi cu lumea lui diferită, lăsându-l să ne-o prezinte' aşa cum o vede el.

A fi diferit nu înseamnă a fi ciudat. Trebuie să accepţi că nu eşti atoateştiutor la un moment dat, în comparaţie cu copilul tău. Chiar dacă, uneori, acest lucru ar putea să îţi afecteze stima de sine. Fii alături de copil şi învaţă alături de el.

Diferenţe ireconciliabile?
Când ai un copil ale cărui convingeri, obiceiuri, preferinţe diferă de ale tale, cum ai putea şti care este graniţa dintre ceea ce pentru tine este numai nefamiliar şi ceea ce este realmente inacceptabil?
Ca să îţi dai seama, răspunde la următoarele întrebări: activităţile co­pilului meu duc la rănirea lui sau a altora? Este comportamentul acela numai o expresie a individualităţii lui sau este un comportament riscant?

Căci dacă cel mic vrea să aibă părul mov, dar învaţă bine si nu are preocupări periculoase, atunci este în regulă.Valorile impuse cu forţa copiilor sunt respinse aproape întotdeauna.

95% dintre părinţi consideră că încurajarea şi lauda acţiunilor pozitive ale copilului reprezintă cea mai importantă cale de a influenţa în bine personalitatea copilului, arată un studiu UNICEF.

Respectă-i personalitatea
Copiii cu personalitate puternică, copiii care au fost lăsaţi să fie ei înşişi, să se dezvolte ca identităţi distincte, chiar dacă asta nu a fost uşor pentru părinţii lor, sunt copii care vor putea înfrunta provocările pe care le aduce turbulenta adolescentă.

Un asemenea copil, provocat să fumeze sau să consume droguri, va fi în stare să nu se conformeze presiunii celor de vârsta lui şi să facă propriile sale alegeri. Pentru că aşa l-au învăţat părinţii săi. El va fi capabil să facă faţă unor situaţii ce presupun luarea deciziilor, are stima de sine crescută şi potenţial mai mic de a dezvolta comportamente periculoase.

Ai putea conta pe faptul că acest copil îţi va spune adevărul. Respectarea felului de a fi al copilului tău nu poate decât să aducă respect şi dragoste în relaţia cu el.

Nu transforma nişte fraţi minunaţi în… rivali redutabili
Când unul dintre copii pare copia ta la indigo, iar celălalt este opusul, cum o să te poţi abţine să nu îl favorizezi pe cel care este ca tine? Copilul care ne seamănă rezonează mai mult cu noi, nu creează probleme' de relaţionare. Cum faci să rezişti tentaţiei?

Nu pretinde că nu faci diferenţe, căci sunt prea inteligenţi ca să nu se prindă. Dacă îţi ascunzi sentimentele, le transmiţi mesajul că a fi diferit nu este ok. De aceea, este mai bine să îi susţii, să te fereşti să judeci, să fii dispus să accepţi ceea ce este altfel, să fii tolerant.

Nu ai de ce să te simţi vinovat pentru că îţi place să petreci timp cu copilul care este ca tine, atâta vreme cât petreci un timp egal şi cu celălalt. Fii deschis şi admite că nu agreezi lucrul acela care îi place copilului diferit, dar că îl rogi să te înveţe şi pe tine acel lucru, activitate care lui îi face plăcere. Cine ştie? Poate că la un moment dat vei descoperi că nu este chiar aşa de dezagreabil.

Foto: shutterstock.com