Dificultăţile “meseriei” de bărbat

Locul de muncă este şi un loc de întâlniri. Un sistem relaţional izolat, care cere agresivitate şi convieţuire. Astăzi, a fi bărbatul dominant nu mai este de ajuns…

„Am întâlnit-o pe A. la cafeneaua companiei mele, îşi aminteşte G., 34 ani. „După luni de curtare, am ieşit împreună. Nu lucrau nici în acelaşi domeniu, nici în aceeaşi companie: relaţia lor a putut rămâne discretă. „Când ne-am căsătorit, doi ani mai târziu, majoritatea colegilor nu observase nimic.

Nu este decât viaţa amoroasă a lui G., pilon administrativ într-o societate de asigurări, care se combină cu viaţa lui profesională: cei mai buni prieteni ai lui, cei cu care se plimbă cu bicicleta în toate dimineţile, care lucrează, de asemenea, aproape de el. „Este logic, continuă el. „Ajungândîin oraş pentru a obţine acest post, nu cunoşteam pe nimeni. Intreaga mea reţea socială se ţesuse raportându-mă la muncă.

„Pentru G., ca pentru mulţi alţi salariaţi, biroul rămâne locul în care îşi petrece timpul în mare parte şi viaţa relaţională. Compania este un «sistem» de sentimente, cu prieteniile şi duşmăniile sale, iubirile şi urile sale, cu raporturile sale de seducţie, confirmă psihanalistul parizian Roland Brunner.

„Cu astfel de momente maxime, care sunt reprezentate de bătăi ale inimii sau dizgraţii subtile, manipulări perverse, hărţuire sexuală, ba chiar violenţă. Dar, pentru că totul este comprimat într-un timp dat (orele de muncă) şi întru-un loc sigur (biroul), pentru că este comprimat într-o „cutie, acest „sistem de sentimente poate părea artificial.

Care este, de fapt, relaţia de „prietenie dintre colegi dacă M., 42 ani, este concediat? „După ce mi-am părăsit postul, nu am primit nici măcar un telefon. Mă simt aproape ca un ciumat: ca şi cum ceilalţi salariaţi se simţeau în pericol menţinând încă legătura cu cineva care nu mai era admis pe teritoriul lor.

Bun venit în zona de luptă

Jocurile dragostei pot lua o întorsătură proastă. P., 40 de ani, controlor de gestiune, îşi aminteşte de apariţia unei tinere femei la serviciul său în toamna anului 2010. Era o „junioară. „M-am aprins văzând-o. Am încercat câteva manevre, iar ea nu părea indiferentă. Până în ziua în care am fost chemat de directorul de la Resurse Umane. Acesta mi-a sugerat că atitudinea mea era neadecvată şi, conform spuselor sale, mă pândea o reclamaţie pentru hărţuire sexuală.

Sentimentul a fost similar cu cel al unui duş rece. Nu am aflat niciodată dacă ea a fost cea care a depus plângerea sau a fost rezultatul unui denunţ. După toate acestea, relaţiile mele cu ea s-au răcit şi nici măcar nu am mai încercat să ne dăm explicaţii. Apoi, am încercat să pretindem că totul merge bine.

Este vorba despre „comedia fericirii, despre care scrie psiholoaga Catherine Viot în lucrarea sa Repunerea lucrurilor la locul lor: „Jumătate dintre salariaţi îşi schimbă atitudinea când ajung la birou, îngrijoraţi şi furioşi de cerinţele companiilor unde lucrează.

Să intri în pielea altcuiva? Pentru mulţi bărbaţi, aici este bătălia. „Se consideră că bărbaţii au ca principală valoare virilitatea, explica E., în vârstă de 36 de ani, agent comercial la o firmă de electricitate. „Ni se vorbeşte de cucerirea pieţei, de provocarea de a ne face remarcaţi, de a fi agresivi.

Dar, în acelaşi timp, ar trebui să avem spirit întreprinzător, să fim solidari unii cu ceilalţi. Însă cum putem concilia aceste două exigenţe când se ştie că există un singur post de şef de sector şi doar cel mai bun dintre noi îl poate primi? Când se ştie că, pentru a nu strica rezultatele echipei, trebuie să scape de veriga cea mai slabă?

A nu putea fi tu însuţi acolo unde îţi petreci cea mai mare parte a timpului, poate genera disconfort. Dar, din acest punct de vedere, întreprinderea rămâne mai uşor adaptabilă bărbaţilor decât femeilor: acestea din urmă suferă mai mult decât bărbaţii la serviciu.

„Angajate pe piaţa muncii mai întâi dintr-o nevoie economică apoi din dorinţa de independenţă, conduse de dorinţa de a fi ele însele protagonistele acţiunii, femeile nu şi-au construit o identitate profesională singulară, spune Luce Janin-Devillars, psihanalist şi antrenor. „Ele se supun regulilor obişnuite şi psihologic structurate pe un model masculin. Un model devenit dezechilibrat chiar şi pentru bărbaţi.

Particularităţi la masculin

Ne definim, bărbaţi şi femei, fiecare în funcţie de celălalt sex. Pentru Simone de Beauvoir, femeia era prin definiţie „al doilea sex. Iată câteva particularităţi la masculin, aşa cum apar ele sintetizate de către psihologul american Steven Krugman, specializat pe psihologie masculină, în cartea „The New Psychology of Men (Basic Books, 1995, New York).

Bărbaţii şi femeile experimentează diferit ruşinea. Femeile au o experienţă mai directă cu această emoţie, sunt mai familiarizate cu nuanţele acesteia, sunt mai capabile să o integreze în relaţie fără a fi dezorganizate de această emoţie. Femeile însă suferă mai des depresii în care ruşinea este accentuată…

Bărbaţii tolerează mult mai greu ruşinea. Este motivul pentru care bărbaţii declară mai rar că suferă de depresie. Incapabili să suporte experienţa depresiei, bărbaţii fac uz de alcool în număr mai mare… de aproximativ 4-5 ori mai mulţi bărbaţi au astfel de probleme. Băutura „dizolvă senzaţia de ruşine, cel puţin temporar, precum şi critica dură a Supraeului, care îi pedepseşte pentru eşecuri.

Suicidul este de aproape patru ori mai frecvent printre bărbaţi şi băieţi (adolescenţii sunt cei mai expuşi). Suicidul poate fi interpretat ca punerea în act a pasi­vităţii şi neputinţei care ameninţă identitatea masculină.

Bărbaţii tineri, cei în jur de 30 de ani sau mai tineri, au în general dificultăţi în a exprima afecţiunea, mai ales faţă de alţi bărbaţi, spune James ONeill, alt psiholog american interesat de studiile de gen. Ei au preocupări legate de statut, putere şi competiţie cu alţi bărbaţi.

Citeşte mai multe aici

Foto: shutterstock.com