Dorintele copiilor

Cred ca stiti si voi ca pentru noi, copiii, viitorul e ceva abstract. Pentru noi, chiar si ziua de maine poate parea foarte departe.

Maine inseamna muuult mai tarziu, iar la anul – nu stiu, poate cand ma fac mare. Dar hai sa incercam. Voi reformula – ce imi doresc eu nu la anul, ci, mai bine, ce imi doresc eu sa se intample. Nu stiu ce sa imi doresc. Ca nu e ca la Mos Craciun, sa zic niste jucarii.

As vrea… Stiu! As vrea sa stau mai mult pe afara, sa vina si alti copii, sa nu mai stea mult in casa la calculator sau la lectii, ca e asa de frumos cand ne jucam toti pe afara! Si as mai vrea ca parcul unde ies eu sa nu mai aiba golani care se pupa pe banci si urla, care beau suc cu ceva care ii face sa scuipe, sa injure, sa sara ca maimutele, si sa nu mai fie seringi pe jos. Nu ma credeti? Ia veniti sa vedeti! Va dau eu adresa. Si mai vreau sa nu imi mai sparga cainii oamenilor mingea, pentru ca unii isi plimba cainii unde ne jucam noi, copiii.

Parcul sa fie parc si locul de joaca sa fie loc de joaca, nu groapa de gunoi sau loc unde se aduna drogatii. E prea mult ce imi doresc?

Timp cu mami

Eu imi doresc ca mami sa stea mai mult cu mine. Si sa nu mai fie nervoasa. Ca mereu o enerveaza seful si sta incruntata cand vine acasa. Si nu mai vrea sa se joace cu mine, ca e obosita, si tipa mereu la mine si la tati. Daca ar sta mai mult acasa, poate nu ar mai fi obosita si ar avea timp sa iesim sa ne plim bam, sa pictam, sa povestim de la gradi, sa ne jucam, sa ne uitam la desene. Sau macar sa nu mai fie nervoasa.

Ca atunci cand e  nervoasa, imi e frica de ea, nu stiu niciodata daca fac ceva bine sau rau, nu stiu daca pot sa zic ceva sau sa tac, imi e teama ca orice as face ma cearta. As vrea sa ma mai ia in brate si sa imi mai spuna ca ma iubeste si ca eu sunt viata ei. Asa cum facea cand eram mai mica.

Era mai bine cand eram mai mica. Nu imi spunea ca i-am mancat sufletul si nici ca e dezamagita de mine. Si tati era mai vesel. Acum ne ferim amandoi din calea ei, iar tati sta in fotoliu si citeste ziarul, nu ma mai ia nici el in brate sa se joace cu mine. E trist de cand mami e asa de ocupata la serviciu. Totul s-a schimbat in viata noastra.

Imi doresc ca parintii mei sa aiba mai mult timp pentru mine. Sa fie mai veseli si mai jucausi, sa stam mai mult impreuna. Ma sperie cand ne adunam seara acasa si ei sunt mereu incruntati.

Nu mai am liniste

Eu imi doresc sa plece fratele meu inapoi la maternitate, de unde a venit. Ca de cand a venit el, eu nu mai am camera mea, trebuie sa dorm singur, ma trezesc noap tea de urletele lui, mama imi spune sa tac, ca si asa o doare capul, nimeni nu mai vrea sa se joace cu mine, nimeni nu ma mai iubeste, chiar si musafirii fac „ghigu-ghigu la el si se mira de el, iar pe mine doar ma mangaie pe cap in timp ce vorbesc cu mami si cu tati tot despre fratele meu.

Sa plece inapoi si sa ne lase familia in pace, ca ne-a innebunit pe toti. Afara nu mai pot iesi decat cu carutul lui, trebuie sa ne plimbam de nebuni pe strazi, ca in parc, la leagane, nu vrea, ca daca mami opreste caruciorul se pune pe urlat. Spuneti si voi, e normal asa?
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2