Două cuvinte pe care o mamă nu vrea să le audă de la copilul ei

Viața este prea scurtă și prea frumoasă și e păcat să ne împiedicăm de negativism, chiar și dacă vorbim despre gânduri fulgerătoare care ne trec prin minte sau opinii asupra anumitor aspecte de viață, susține mama unui copil de trei ani.

Acestea fiind spuse despre convingerile mele, vă imaginați cum mă simt de fiecare dată când băiețelul meu rostește fraze negativiste pe care eu pur și simplu nu le suport.

Are doar trei ani și deja și-a făcut un obicei din a spune cele două cuvinte pe care le aud de ani de zile : 'Nu pot'.

Eu: 'Pune-ți pantalonii'

El: 'Nu pot'

Dar poate.

Eu: 'Îmi desenezi ceva?'

El: 'Nu pot'

Dar poate.

Eu: 'Pune farfuria în chiuvetă, te rog!'

El: 'Nu pot'

Dar poate

'Nu pot' este un simbol al negativității. Este opusul optimismului. Este o formă de a eșua fără măcar să încerci.

Când aud aceste cuvinte venind de la un copil care este atât de mic că abia poate să le rostească și care nici nu știe bine ce înseamnă, mi se frânge inima. Și totuși le aud iar și iar, zi după zi. Dacă deja se declară învins și susține că 'nu poate' ce se va întâmpla atunci când chiar va da peste un obstacol? Atunci când cuvintele 'nu pot' chiar vor avea sens.

Sunt multe lucruri pe care eu i le pot explic, dar el are trei ani și prea puține va înțelege. Totuși nu pot sta cu mâna în sân. Pentru mine nu este o opțiune să aud aceste cuvinte îngrozitoare din gurița unui copil de trei ani. Nu vreau să crească și să ajungă o persoană negativistă și nici nu vreau să creadă că sunt atât de multe lucruri pe care nu le poate face.

Faptul că am crezut că pot face lucruri m-a ajutat foarte mult în această viață pe mine personal, mai ales atunci când alții au crezut că eu nu pot. Pentru mine este esenția să-i insuflu fiului meu ideea că poate. Refuz să-i permit să se lase bătut atât de ușor și să nu încerce măcar să reușească să facă anumite lucruri, indiferent despre ce este vorba.

Nu am prea multă experiență ca mamă și nu consider că am răspunsul la această problemă, care nu este deloc una simplă, ba chiar una complicată și abstractă. Pur și simplu voi încerca să nu las niciodată o conversație să se termine prin 'nu pot'.

'Nu pot' nu reprezintă un motiv sau un argument pentru ceva în casa noastră.

Când el spune'nu pot', eu îi spun 'Sigur că poți'. De cele mai multe ori îl las să-și dovedească lui însuși că poate, având ca scop să-i înlăturăm neîncrederea de care dă dovadă.

Și dacă totuși este ceva ce nu poate face, am grijă să-l fac să înțeleagă că poate face acesl lucru cu puțin ajutor sau cu siguranță va putea să-l facă în curând.

De multe ori am impresia că este un efort zadarnic acela de a-l convinge să încerce înainte de a spune 'nu pot'. Totuși mi-am dat seama că am făcut progrese, într-o bună zi, când chiar mie mi-au ieșit aceste cuvinte din gură și fiul meu s-a uitat la mine și mi-a spus: 'Sigur că poți. Încearcă mami, încearcă!'

Cu siguranță am putut.

Sursa:babble.com