Dr. Mihai Craiu: Ce se întâmplă dacă un copil înghite o baterie. Cazul unei fetițe din Anglia

Fără categorie

Acum că a trecut vacanța și ne reluăm, cu toții, rutina domestică, dr. Mihai Craiu, unul din cei mai cunoscuți pediatri, ne avertizează asupra riscului provocat de înghițirea corpurilor străine. În cazul copiilor sub 3 ani, este un pericol real ce poate afecta grav sănătatea. 

Pe pagina sa de Facebook, Spitalul virtual pentru copii, dr. Craiu a atras atenția în special asupra bateriilor. 'Acestea, daca sunt ceva mai mari, cam cât o moneda de 50 de bani, pot rămâne cu ușurință blocate in gâtul sau esofagul unui copil mic. De reținut codurile CR2032, CR2025, CR2016. Eu am verificat acasă si am astfel de baterii, plate si rotunde, la cântarul de baie', spune medicul.

El notează că astfel de baterii, dacă sunt înghițite de un copil mic, nu vor trece imediat în stomac, ci e posibil să rămână blocate în esofag și să corodeze chimic țesutul. Cele trei puncte asupra cărora atrage atenția doctorul sunt:

1. In maxim 2 ore bateriile pot produce efect coroziv daca au ramas blocate in esofag.
2. Un copil care inghite greu apa, dupa ce a inghitit accidental un corp străin, ar putea sa il aibă blocat in esofag si trebuie dus URGENT la spital.
3. Preventia este cheia succesului. Nu lasam la indemana copiilor jucarii cu piese mici si mai ales baterii sau magneți.

Cazul fetiței care era să-și piardă viața din cauza unei baterii

Micuța Elfie-Rose, de 2 ani, a avut incredibilul noroc de a avea o programare la medic la numai câteva ore după ce a înghițut o baterie. În timpul unor analize de rutină, doctorii din Anglia au descoperit că fetița avea o baterie blocată în esofag.

Pericolul era atât de mare, încât medicii i-au spus mamei că trebuie să-i dea copilului un ultim sărut înainte de a intra în sala de operație. S-a dovedit că fetița înghițise o baterie cu litiu cu diametrul de aproximativ 19 mm, deși, la început, doctorii crezuseră că e vorba de o monedă.

Ei i-au explicat mamei că situația este foarte periculoasă deoarece curentul electric al bateriei, în combinație cu saliva micuței, producea sodă caustică, provocând o rană pe esofag.

Atunci când sunt înghițite, bateriile pot produce hemoragie internă și dacă nu se acordă copilului îngrijirile necesare, el își poate pierde viața în numai câteva ore.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din
Buton