Dr. Mihai Craiu: Manevrele esențiale de prim ajutor în cazul în care copilul se îneacă

Cazul copilului din Maramureș care a decedat chiar de ziua lui, după ce s-a înecat cu o jucărie dintr-un ou cu surprize nu este, din păcate, singular.

Potrivit specialiștilor, 8 din 10 persoane care se îneacă prin obstrucția căilor respiratorii sunt copii. Medicul pediatru Mihai Craiu a prezentat pe platforma Spațiul Virtual pentru Copii' două filmulețe cu scop educativ pentru a-i învăța pe părinți cum să acorde primul ajutor, până la venirea unui echipaj medical, în cazul în care copilul se îneacă.

„În România reală mor, acum, copiii de altceva decât de complicații ale infecției cu virus SARS-CoV-2. De asta am plănuit cu rezidenții mei să înregistrăm câteva filme scurte, destinate părinților. Pentru ca aceștia să-și poată ajuta copiii, până vine ambulanța – apropos de cazul băiețelului de 5 ani care s-a sufocat cu o piesă dintr-o jucărie primită de ziua lui”, a explicat medicul.

Dr. Craiu spune că obiectele mai mici ca diametrul gurii copilului să nu fie lăsate la îndemâna copiilor mici.

„Trebuie să încercăm să vedem dacă jucăria sau piesele detașabile ale acesteia intră într-un cilindru, să zicem, cât ar fi spațiul liber din interiorul unui sul de hârtie igienică. Dacă vorbim de un obiect mic, cât ar fi o monedă de 10 bani sau un bob de strugure sau o mușcătură dintr-un hot-dog, genul acesta de obiecte, relativ rotunde, plastice și moi ar putea să astupe complet calea aeriană', a explicat dr. Craiu, la Digi24,

Acesta a dat apoi câteva exemple de cazuri concrete care au ajuns chiar pe mâna lui: „Am scos, din păcate, din gâtul copiilor tot felul de lucruri, de la insigne din colecția bunicului, nasturi de uniformă, metalici, la o serie întreagă de monede sau obiecte artizanale. Copiii au o abilitate extraordinară de a desface tot felul de fragmente.'

Iată manevra de dezobstrucție a căilor respiratorii în cazul bebelușilor:

Foto – Captură video


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton