UPDATE | E.coli, bacteria care a băgat spaima în părinții din România. Care sunt concluziile Corpului de Control al premierului și ce spune despre vaccinuri

UPDATE 26.05.2016 

Corpul de Control al premierului a emis un raport în urma verificărilor făcute în cazul bebelușilor diagnosticați cu sindrom hemolitic-uremic. În ciuda faptului că nu a reușit să găsească o sursă exactă a îmbolnăvirii, s-au descoperit mai multe nereguli în acest caz.

Raportul arată că, în primul rând, nu au fost respectate procedurile spitalicești, copiii fiind plimbați între spitale și pierzându-se astfel timp prețios pentru diagnostic și tratament.

Întârzieri au fost constatate și în cazul DSP Argeș, care a raportat primele probleme abia la două săptămâni după ce copiii au fost internați.

Și nu în ultimul rând, raportul acuză și nereguli cu vaccinul HEXAXIM, cel care a înlocuit HEXACIMA.

În ciuda faptului că Agenția Națională a Medicamentului a comunicat Ministerului Sănătății faptul că vaccinul HEXAXIM, destinat pieței din Kazahstan, este un „medicament neautorizat de punere pe piață', care deține numai o opinie științifică pozitivă din partea Agenției Europene pentru Medicamente, firma Polisano SRL a fost autorizată să distribuie 107.300 de doze.

În urma acestei asocieri, a îmbolnăvirii copiilor și a neregulilor privind vaccinul HEXAXIM , Ministerul Sănătății a ținut să atragă atenția printr-un comunicat în care spune că este foarte periculoas ca opinia publică să fie dezinformată asupra vaccinurilor.

'Ministerul Sănătății afirmă că nu poate fi făcută o legătură între îmbolnăvirea copiilor din Argeș cu E-coli enterohemoragic și vaccinări.

Este regretabil că asocierea în spațiul public a unor teme independente dintr-un raport de control riscă să pună în pericol campanii de vaccinare necesare pentru evitarea reapariției unor fenomene epidemice în România, se arată în comunicatul emis de Ministerul Sănătății', arată comunicatul.

UPDATE 29 februarie, ora 16.50: Autoritățile susțin că au descoperit lactate infectate cu E.coli la un producător din județul Argeș.

'În urma analizelor de laborator, inspectorii veterinari au găsit E-coli în probele de brânză. Este vorba despre o cantitate de 20 de kilograme de brânză proaspătă de vaci provenită de la o firmă locală', a explicat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

Pe de altă parte, Agenția Națională a Medicamentului a precizat că vaccinul Hexaxim, cel despre care s-a spus că ar fi fost de vină pentru îmbolnăvirea bebelușilor, nu are cum să fi cauzat infectarea copiilor deoarece niciunul dintre micuți nu a fost vaccinat cu acest produs.

'În legătură cu speculatiile de presă cu privire la posibilă asociere între cazurile de SHU și administrarea vaccinului HEXAXIM, precizăm că, în conformitate cu înregistrările disponibile, niciunul dintre copiii diagnosticați cu SHU nu a fost vaccinat cu HEXAXIM', se arată în comunicatul instituției'

UPDATE 16.02, ora 17.00:  Încă un copil, al treilea, a decedat la Spitalul Marie Curie din Capitală, în urmă cu puțin timp. Este vorba despre o fetiță în vârstă de 1 an și 4 luni.

Șeful Secției ATI din cadrul Spitalului „Marie Curie” a explicat că bebelușul fusese intubat în cursul zilei de duminică din cauza agravării stării de sănătate, micuța fiind încă de la internare într-o stare gravă.

UPDATE 16.02, ora 16.35:  Ministerul Sănătății a comunicat faptul că nu s-a descoperit o cauză comună de îmbolnăvire în cazul bebelușilor de la Marie Curie.

Mai mult, nici în cazul celor doi copii care au murit nu s-a confirmat infectarea cu E.coli. La unul dintre ei a fost vorba de rotavirus, în cazul celuilalt s-a descoperit E.coli, dar nu patogenă, deci nu aceasta a fost cauza decesului. 

'Din datele noastre, se poate observa lipsa totală de legătură dintre cazuri, fiecare copil fiind alimentat în mod diferit, cu lapte diferit, surse de fructe și legume diferite. (…) Pentru a fi foarte siguri asupra a ceea ce evoluează de fapt și de drept pe teritoriul României, începând de ieri am instituit un sistem de declarare zilnică obligatorie din toate unitățile sanitare din România a tuturor cazurilor de boală diareică acută severă cu deshidratare, eventual cu semne de sindrom hemolitic-uremic”, a afirmat Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Nici ipoteza potrivit căreia un vaccin ar putea fi cauza bolii nu poate fi luată în discuție, susține Adriana Pistol, pentru că nu toți copiii bolnavi, care au vârste diferite, au făcut vaccinul respectiv.

„Toții copii din România sunt vaccinați și astăzi. Toți ar face sindrom hemolitic-uremic. Este stupid. Din aceleași loturi de vaccinuri, pentru că, atunci când ministerul cumpără vaccinuri, cumpără două-trei loturi. Sunt împrăștiate în toată România. Epidemiologic și logic nu are cum să fie nicio rețea de apă potabilă, pentru că nu ne-am fi oprit numai la 12 cazuri, am fi avut mult mai multe cazuri, nicio rețea mare de comercializare de diverse produse pentru că nu ne-am fi oprit la 12 cazuri, am fi avut multe cazuri”, a explicat Adriana Pistol.

La rândul lui, ministrul Sănătății a precizat că ultimul raport pe care îl are privind copii cu sindrom hemolitic-uremic de la „Marie Curie” a pus în evidență trei cazuri cu infecții cu Escherichia coli și mai multe cazuri cu diverși viruși.

„Unul dintre copii a decedat în 4 februarie 2016, confirmat cu E.coli nepatogen. Al doilea deces a survenit în dimineața zilei de 15 februarie 2016. În acest caz, Institutul Național „Cantacuzino” a infirmat prezența E.coli. Copilul din Craiova s-a prezentat cu diagnostic de invaginație intestinală în vederea unei intervenții chirurgicale. Copilul din București este diagnosticat cu infecție virală digestivă cu rotavirus. Coprocultura recoltată de la acest copil și testată la Institutul „Cantacuzino” este negativă pentru E.coli”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

UPDATE 16.02, ora 13.55: Prima veste bună în cazul bebelușilor internați cu sindrom hemolitic-uremic. Directorul Centrului Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, doctorul Adriana Pistol, a anunțat că doi dintre copiii internați la Spitalul „Marie Curie', pe secția Nefrologie, vor fi externați astăzi.

Ne gândim ca doi dintre ei să fie externați astăzi. Pe Secția de nefrologie sunt în total șase copii, dintre care patru cu dializă', a afirmat medicul, care a precizat că starea celor patru micuți supuși dializei este bună.

UPDATE 16.02, ora 13.00:  Autoritățile au dat mai multe explicații în această dimineață privind cazul bebelușilor internați  cu sindrom hemolitic-uremic. Potrivit acestora, tratamentul pe care micuții l-au primit nu a fost unul corespunzător. Și în ceea ce privește motivul pentru care  portocalelele suspecte nu au fost testate privind E.coli, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie susține că există o explicație din punctul său de vedere.

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat că Ministerul Sănătății nu a cerut ca probele luate din portocale să fie analizate și în privința bacteriei E.coli, pentru că nu s-a pomenit vreodată E.coli la portocale în literatura de specialitate.

Mai mult, potrivit digi24, el susține că bebelușii nu au fost tratați corespunzător și sugerează că tratamentul pe care l-au primit nu a fost unul corect, pentru că în astfel de cazuri nu sunt recomandate antibiotice.

La rândul său,  premierul Dacian Cioloș a cerut Corpului de Control aflat în subordinea sa să facă verificări în cazul bebelușilor, să verifice cum sunt tratați micuții și cum decurge ancheta.

„Acțiunea vizează respectarea procedurilor în unitățile medicale din Argeș şi din București, promptitudinea asistenței acordate şi modalitatea în care este realizată investigația epidemiologică. În subsidiar, vor fi avute în vedere şi posibilele infecții nosocomiale în cadrul unităților medicale din județul Argeș în care au fost internați inițial bebelușii', potrivit unui comunicat transmis de Guvern.

Tot marți, și Ministerul Sănătății a emis un comunicat în care avertizează populația asupra riscului infectării cu E.coli și Shiga toxina și arată cum trebuie să se procedeze. Și în acest comunicat se precizează că nu este bine să se administreze antibiotic.

'Unele tipuri de E. coli produc o toxina puternica denumita  Shiga toxina (ST). Bacteriile care produc aceasta toxina se numesc Shiga toxina E. coli sau STEC sau E. coli enterohemoragica (EHEC). Tipul de E. coli cel mai frecvent izolat care aparține acestui grup este O157:H7. In anul 2011 un alt tip, O104:H4 a produs peste 4000 de îmbolnăviri mai ales in Germania, soldate cu 53 de decese. Exista si ale tipuri de STEC cu circulație mai redusa (O26, O103,O111, O145), dar care pot produce, ca si cele menționate anterior, Sindromul Hemolitic Uremic (SHU).

SHU reprezintă o complicație majora care este un tip de insuficienta renala si apare la circa 10% din cazurile de boala diareica produse de STEC si care apare mai ales la copiii de 0-5 ani si la persoanele in vârsta', se arată în comunicatul Ministerului Sănătății care explică și măsurile de prevenție, aceleași care sunt general valabile în cazul unei infecții cu E.coli.

'Prezentarea la medicul de familie sau la specialist trebuie făcută cat mai curând (imediat), mai ales in cazul copiilor de 0-5 ani, daca diareea se însoțește de febra sau scaune cu sânge. La adulți fără alta simptomatologie decât diareea, prezentarea le medic este obligatorie daca acesta persista timp de 3 zile', se mai arată în comunicat.

UPDATE 15.02, ora 20.30: Deși ministrul Agriculturii a anunţat public că portocalele nu sunt sursa infecţiilor, directorul ANSVSA a declarat că instituţia pe care o conduce a făcut doar analize pentru pesticide, nu şi pentru E.coli. Asta pentru că Ministerul Sănătății nu a cerut acest lucru.

„Noi putem să facem anumite analize în funcţie de cererile pe care le avem, dar asta numai în cadrul Institutului de Sănătate Publică Veterinară. Există un procotocol, foarte clar stabilit, la cerere se pot face aceste analize', a declarat Andrei Butaru, președintele ANSVSA.

UPDATE 15.02, ora 15.00: Analizele făcute de Autoritatea Sanitar-Veterinară arată că nici portocalele nu au fost de vină pentru îmbolnăvirea micuților internați cu sindrom hemolitic-uremic.

Informația a fost confirmată de ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, după ce probele preluate de la portocalele aflate într-un lanț de magazine din Argeș au fost analizate și rezultatele au arătat că fructele nu erau contaminate.

'În probele de portocale analizate nu s-au înregistrat depăşiri ale limitelor maxime admise de pesticide (conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 396/2005, cu modificările şi completările ulterioare).

Probele au fost prelevate de inspectorii DSVA Argeş în data de 13.02.2016, din mai multe loturi de portocale, din hipermarketurile din judeţul Argeş (localităţile: Piteşti, Mioveni, Curtea de Argeş, Topoloveni şi Câmpulung), pentru a verifica posibilitatea existenţei unor depăşiri ale limitelor admise de reziduuri de pesticide în aceste fructe.

Probele au fost trimise, în aceeaşi zi, către Laboratorul Naţional de Referinţă din Bucureşti, pentru a fi analizate. Rezultatele analizelor, finalizate astăzi, 15.02.2016, arată că nu se înregistrează depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide', se arată în comunicatul emis de ANSVSA.

La rândul lui, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaş-Cadariu, susține că nu știe care este cauza îmbolnăvirii copiilor.

UPDATE 15.02, ora 12.00:   Autoritățile au descoperit că două din sursele de apă testate în cazul copiilor infectați cu E.coli nu sunt potabile, aceste concluzii fiind trase în urma anchetei demarate.

Inspectorii Direcției Sanitare au recoltat probe de apă atât din localitățile și cartierele din Pitești de unde provin copiii, dar și de la Spitalul de Pediatrie din Pitești. De asemenea au luat probe de apă plată din două lanțuri de magazine pe care le-au considerat suspecte.

În urma analizelor s-a dovedit însă că numai două din sursele de apă nu erau potabile, și anume dintr-o gospodărie din localitatea Mărăcineni și de la un izvor public din Ștefăneși, ceea ce nu justifică îmbolnăvirea celorlalți copil simultan.

Nici analiza probelor de lapte praf din farmacii nu a făcut lumină în cazul micuților internați cu sindrom hemolitic-uremic, deoarece acestea „corespund standardelor în vigoare', potrivit DSP Argeș.

UPDATE 15.02, ora 9.00: Inca un bebelus internat la spitalul Marie Curie din Capitala a decedat, in urma infectiei cu bacteria e-coli. Este cel de-al doilea deces inregistrat in cazul bebelusilor cu sindrom hemolitic-uremic. Inca de duminica medicii au anuntat ca starea bebelusului s-a inrautatit.

„Ironia sorții face ca la foarte scurt timp după ce s-a după ce s-a stins primul pacient, un al doilea să aibă o evoluție izbitor de asemănătoare cu degradarea bruscă, violentă a stării generale. A fost și el intubat, resuscitat. Este în momentul de față ventilat de aparatele de respirație artificială. (…) Medicamentos susținem tensiunea arterială și bătăile inimii. Am reușit să facem o tomografie care ne confirmă faptul că a avut o sângerare cerebrală. Încercăm să stabilizăm situația, însă și starea lui generală și parametrii biologici și nici analizele nu arată deloc bine”, a spus dr, Radu Tăbăcaru, la Spitalul „Marie Curie”.

UPDATE 14.02 Reprezentanţii spitalului Marie Curie din Capitală au anunțat astăzi că starea unora dintre bebeluși s-a înrăutățit. Cinci dintre ei sunt în stare gravă, doi fiind ventilați mecanic.

„În prezent, la Spitalul Marie Curie sunt internați 11 copii cu sindrom hemolitic-uremic. Cinci dintre aceștia sunt pe secția de terapie intensivă și fac dializă peritoneală. În cursul nopții, un copil s-a decompensat și a necesitat și el protezare ventilatorie, deci este respirat pe aparate. În momentul de față sunt doi copii ventilați mecanic, ceilalți trei aflați în terapie intensivă — în stare gravă, dar stabilă — deocamdată nu necesită protezare ventilatorie. Pe secția de nefrologie se află internați alți șase copii, trei dintre ei necesită dializă peritoneală, trei au funcția renală reluată. În momentul de față nu li se face dializă. Evoluția în această boală este lentă, și-au reluat diureza și asta este un lucru foarte bun', a spus dr. Denis Stănescu.

Deși sâmbătă s-a emis ipoteza potrivit căreia bebelușii ar fi putut fi infectați din cauza portocalelor pe care părinții le-au cumpărat dintr-un anume lanț de magazine și s-a demarat o anchetă în acest sens, una dintre familii susține că bebelușul este prea mic, nu a început încă diversificarea, deci nu are cum să fie de la portocale.

„Copilașul meu nu a mâncat portocale, nu a consumat suc, decât lapte, apă și apă plată. Deci nu e copil care să mănânce portocale sau banane. De unde a luat microbul și infecția nu știu', spune Gheorge Bran, bunicul unui copil.

UPDATE 13.02: 3 bebelusi internati la Spitalul Marie Curie din Capitala sunt in stare critica, unul dintre acestia fiind ventilat mecanic.

Ministerul Sanatatii si Directia de Sanatate Publica Arges au demarat o ancheta iar Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor a prelevat probe din mai multe magazine ale aceluiasi lant de supermarketuri, dupa ce parintii au declarat ca au cumparat portocale pentru a le face suc bebelusilor.

 

Probele prelevate au fost trimise la Bucuresti pentru analiza, iar rezultatele vor fi disponibile la inceputul saptamanii viitoare

———————————————————————————————————————-

 

O mulțime de părinți sunt panicați din cauza bacteriei E.coli, după ce un bebeluș de 11 luni, o fetiță pe nume Diana, s-a stins din cauza infecției cu această bacterie. Mai mult, în acest moment alți 14 copii sunt internați la spitalul Marie Curie din București, după ce au suspectați de infecție cu E.coli. Patru dintre aceștia se află în stare gravă și au avut nevoie de dializă, din cauza insuficienţei renale – o complicaţie extrem de gravă, apărută în urmă infectării cu bacteria E-coli.

În cazul fetiței din Argeș, care la numai 11 a murit din cauza infecției cu E.coli și despre care părinții spun că nu a avut absolut niciodată o problemă medicală, autoritățile au deschis o anchetă pentru a determina cauza exactă a decesului. Părinții spun însă că nu vor ca micuța să fie supusă autopsiei, vor să le fie lăsat copilul în pace.

'A fost perfect sănătoasă până a intrat în contact cu acest virus. În 11 luni jumătate nu a avut absolut nimic copilul acesta. Nu vreau ca nimeni să tulbure liniştea copilului meu pentru că eu deja diagnosticul îl ştiu, analizele au rămas la Bucureşti, noi nu suntem de acord cu necropsia', au declarat părinții copilului.

Deocamdată nu se știe cauza exactă care a dus la infectarea cu bacteria E.coli și autoritățile cercetează mai multe piste pentru a ajunge la un rezultat. Ipotezele sunt: laptele praf, apa plată, fructele şi legumele nespălate sau mâncarea preparată incorect.

În prezent alți 14 copii sunt internați la spitalul Marie Curie din Capitală, fiind suspectați de aceeași infecție, însă medicii susțin că este foarte probabil ca între aceste cazuri să nu existe absolut nicio legătură, infecția cu E.coli apărând destul de frecvent în ultima perioadă. Ce este grav în cazul ultimilor copii internați este că este vorba despre o formă extrem de agresivă a bacteriei E.coli.

Sunt în stadii diferite de boală, în funcție și de tratamentele de care au nevoie. Bineînțeles, cei care suportă acest tratament pe care noi îl numim dializă peritoneală ne așteptăm ca evoluția lor să fie progresiv bună, este ameliorată. Sunt mult mai bine față de cum au venit.

Este un tip de Escherichia coli, un tip extrem de agresiv de bacterie, prin faptul că atacă peretele vascular al organelor importante, începând cu rinichiul și terminând cu sistemul nervos central, trecând bineînțeles la nivelul tubului digestiv, al ficatului, pancreasului, cordului sau plămânului. Este vorba de un tip de septicemie extrem de grav, a explicat medicul.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila este unul dintre cei care susține că aceste cazuri nu au o legătură între ele, ci s-a făcut o alăturare nefericită. Argumentul său este că micuții nu au consumat nici aceleași alimente, nici aceeași apă și nici măcar aceeași marcă de lapte praf.

„Aşteptăm rezultatele pe care colegii noştri le vor avea peste câteva zile, după ce vor face investigaţii microbiologice. Părerea mea este că nu există o legătură între aceste cazuri. Sunt cazuri care provin din zone diferite, chiar dacă din acelaşi judeţ, copiii nu au consumat acelaşi tip de alimente, cu aceeaşi provenienţă, nici măcar apa cu care au fost preparate alimentele nu a avut aceeaşi origine. Cred că este pur şi simplu o asociere de cazuri, care nu sunt rare în această perioadă”, a explicat Alexandru Rafila.

Ce este Escherichia coli

Escherichia Coli sau E.coli, așa cum este cunoscută de majoritatea oamenilor,  este o bacterie care se găseşte de obicei în intestinele oamenilor, dar şi la alte animale cu sânge cald. Această bacterie are o perioadă de incubaţie de trei-patru zile. Pacienţii infectați cu E.coli se recuperează în mod normal în  zece zile, fără a suferi complicații.

Totuși, bacteria este periculoasă în cazul copiilor foarte mici, de până în 2 ani, dar și a bătrânilor. În general a persoanelor mai sensibile sau cu deficiențe de imunitate.

Cele mai multe dintre tulpinele acestei bacterii sunt inofensive, însă există și unele care pot provoca toxiinfecții alimentare severe. În cazul copiilor, bacteria E.coli este cea mai frecventă cauză a diareei acute.

Cum se transmite această bacterie

E.coli se transmite prin consumarea alimentelor contaminate, în special legumele și fructele nepreparate termic, a ouălelor sau a laptelui crude.

Potrivit OMS, cele mai frecvente căi de transmitere sunt: fecal-orală, contaminare prin mâini nespălate, muşte, fructe şi legume nespălate. Conform datelor oferite de Organizația Mondială a Sănătății, această boală are o rată a mortaliţăţii de 3-5 procente.

Care sunt simptomele

Infecția cu E.coli se manifestă prin crampele abdominale și diaree, însoțită, în unele cazuri, și de sânge. În multe dintre cazuri pot apărea simptome de febră și vărsături.

Cum să ne ferim de infecția cu E.coli

  • Spălarea mâinlor cu mare atenție, folosind și săpun, nu doar apă. O atenție deosebită trebuie să existe după atingerea animalelor, după schimbarea scutecelor, după ce atingem ouă sau carne crudă.
  • Fructele și legumele trebuie spălate cu mare atenție sub jet puternic de apă.
  • Carnea trebuie întotdeauna să fie bine preparată termic.
  • Carnea proaspătă, crudă,  trebuie depozitată separat de alte alimente
  • Laptele și ouăle trebuiesc fierte sau preparate termic înainte de a fi consumate. În cazul ouălelor, dacă vrem să le folosim crude în anumite alimente, coaja acestora trebuie spălată cu mare atenție înainte de a fi sparte și folosite.

Surse: mayoclinic.org, mediafax.ro, digi24.ro.
Foto: Hepta

Recomandari
Huff
Unica.ro
Mai multe din Bebelusul