Ela Crăciun (40 de ani) a adoptat doi copii din Kenya. Îndrăgita prezentatoare de televiziune și bloggeriță a fost recent într-o vacanță în Kenya și a decis să ia în grijă doi copii africani.
Vedeta a decis să le plătească integral studiile celor mici.
Ela Crăciun are deja o familie numeroasă, cu trei copii – Alex (16 ani), Alesia (10 ani) și Nicholas (3 ani). Acum, copiii ei vor mai avea un frățior, Karista (4 ani) și o surioară, Eshter (11 ani).
Pentru a asigura traiul familiei, tatăl micuților Karista și Eshter lucrează ca grădinar șapte zile din șapte. Și are un venit de aproximativ 80 de euro pe lună. Locuiesc cu chirie în Msambweni, într-o cameră fără apa curentă și electricitate.
,,Vacanța noastră în Kenya a fost o experiență unică. Spre marea noastră surprindere toate obiectivele turistice au trecut pe plan secundar, după ce am vizitat un orfelinat din zonă. Am trăit un real șoc în momentul în care am văzut ce înseamnă sărăcia extremă și care sunt condițiile în care copiii africani trăiesc și învață. Așa că am decis să ajutăm cum putem.
Împreună cu familia, am considerat că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne asigurăm că cei mici au acces la o educație cât mai bună, așa că am ales să sprijinim financiar școlarizarea pentru doi frați. Sper să fie cât mai mulți oameni care vor simți nevoia să îmi urmeze apelul și să ajute, să se implice activ în această cauză. ', a declarat Ela Crăciun.
Pe lângă susținerea financiară a studiilor, care atrage de la sine și asigurarea a trei mese pe zi și cazare pentru copii, Ela Crăciun se va implica și în asigurarea rechizitelor și hainelor pentru cei mici, cu care va ține legătura de la distanță și de a căror evoluție școlară se va interesa permanent.
Imediat ce a cunoscut-o pe Ela, micuța Esther a declarat că atunci când va fi mare îi va urma cu siguranță exemplul și se va face și ea prezentatoare tv.
,,Voi fi alături de ei prin intermediul prietenei mele Nicolle. Ea care coordonează întregul proiect și care ne-a și prezentat copiii. În cazul nostru vorbim despre copiii grădinarului de la orfelinat, pe care îi sprijinim cu drag de la distanță.
Nicolle îmi va trimite permanent poze și clipuri cu ei și evoluția lor școlară. Atunci când va veni în țară ne va ajuta să le trimitem haine și rechizite suplimentare. Oricine poate face asta, prin intermediul fundației Hakuna Matata. Este vorba despre 350 de euro plătiți pentru fiecare copil în fiecare an, prin care cu toții le putem schimba viața ', a declarat Ela Crăciun.
Ela Crăciun este hotărâtă să se implice în această cauză și să atragă de partea sa cât mai mulți oameni care alături de ea să poată face diferența în viața micuților din Kenya.
Foto – PR