Ele sunt vedetele care așteaptă cu emoție să devină mame în 2016

În ultima perioadă mai multe vedete de la noi au anunțat pe rețelele de socializare, așa cum este obiceiul mai nou, că vor deveni mame în anul care tocmai a început.

Pentru unele dintre vedetele autohtone care au anunțat că vor deveni mame în 2016, emoția este cu atât mai mare cu cât sunt la prima sarcină. Altele sunt și mai fericite, trec deja a doua oară prin această experiență minunată.

Adela Popescu

Frumoasa actriță și cântăreață Adela Popescu a făcut marele anunț chiar de Crăciun. Ea și soțul ei, Radu Vâlcan, au așteptat cu emoție momentul potrivit pentru a le da tuturor vestea cea mare.

Inițial au spus doar familiei, apoi prietenilor apropiați și, de Crăciun, au făcut anunțul public. Adela a scris pe blogul ei despre frumoasa etapă din viața ei, dar nu a dezvăluit nici vârsta sarcinii, nici sexul copilului, asta presupunând că l-ar ști deja.

adela_popescu

'Ne-am gandit ca vom face anuntul in fel si chip. Ni-i imaginam pe fiecare emotionati, agitati, fericiti. (…) Parintii nostri, carora le spusesem inca de cand am aflat, deja se obisnuisera cu apelativul „buni', „mamaie', „tataie'. Bunica lui Radu deja imi trimitea prajituri si supa cat „pentru doi', iar Radu rasufla usurat ca nu am pofte chinuitoare. Spre norocul lui. :)', a scris Adela Popescu pe blogul personal.

'De Craciun am facut anuntul. A venit un colet in momentul in care eram toti stransi la masa. O fotografie cu ecografia pusa intr-o cutie metalica cu Mos Craciun, reni, zapada, stelute, cadouri, a ajuns la Radu. El a desfacut-o si a dat-o din mana in mana tuturor. Nu puteti sa va imaginati cum a fost! Fiecare dupa ce se uita in cutie avea o reactie de zile mari. Ceilalti erau disperati ca nu intelegeau ce se afla acolo. Si trageau de cutia aia ca de un cufar cu galbeni. Tipete, rasete si lacrimi in lant, menite sa ne reaminteasca cat de norocosi suntem si noi, dar si minunea care se va naste inconjurata de atata iubire! Vom fi parinti, dragii nostri, si ne-am dorit sa impartasim cu voi vestea aceasta in perioada Craciunului…ultimul „in doi', a mai dezvăluit Adela.

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au căsătorit în 2015,  în luna august, în cadrul unui eveniment restrâns la care au participat prietenii apropiați și familia. Cei doi actori formează un cuplu de cinci ani.

Alina Sorescu

Cântăreața Alina Sorescu este deja în culmea fericirii, ea va deveni mamă pentru a doua oară în primăvara anului acestuia.

Vestea cea mare a fost dată și de ea și de soțul ei, designerul Alexandru Ciucu, pe rețelele de socializare.

alina sorescu

„Dragii mei, sunt foarte emoționată să împărtășesc cu voi o veste frumoasă! Voi deveni mămică pentru a doua oară! Vă îmbrățișăm cu drag. Toți 4!', a scris Alina Sorescu.

„Noi trei vrem să vă spunem că vom fi patru. La anul prin primăvară. Vă îmbrățișăm pe toți', a scris Alexandru Ciucu la rândul lui.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu mai au o fetiță, Elena Carolina în vârstă de doi ani și toți trei așteaptă cu nerăbdare și cel de-al patrulea membru al familiei.

De Crăciun, cântăreața a anunțat și sexul celui de-al doilea copil care va fi tot o fetiță. Astfel micuța Carolina a aflat că va avea o surioară.

„Crăciunul a venit în familia noastră cu o veste frumoasă… Vă anunțăm cu bucurie că al doilea bebe va fi tot o fetiță! Carolina va avea o surioară!' a scris Alina Sorescu pe Facebook.

Sore

Sore a surprins pe toată lumea cu vestea cea mare. Cântăreața a anunțat pe rețelele de socializare că va deveni mămică și, inițial, nu au fost puțini cei care au crezut că glumește. Ei bine, nu, ea va fi fericita mămică a unei fetițe.

'Dragii mei, trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viața mea și îmi doresc să împart cu voi fericirea ce-o simt, unică pentru o femeie…voi fi mămică!' a fost anunțul lui Sore.

Soul fireworks ❤️🎉 photo by @dancristiangocan

A photo posted by Sore (@sorestea) on

 

Sore va fi o mamă tânără, cântăreața având 26 de ani. Ea are o relație de mai bine de un an cu avocatul Mircea Juleanu și a mărturisit că își dorește să fie o mireasă slabă, să poată bea și ea două pahare de șampanie, motiv pentru care nunta va avea loc după ce va naște.

Roxana, soția lui Șerban Copoț

Șerban Copoț, cunoscut de public drept Hienă de la AnimalX a dezvăluit la finalul lui 2015 că frumoasa lui soție Roxana este din nou însărcinată. Asta după ce tânăra mămică a trecut printr-o dramă, a pierdut o sarcină în primăvara lui 2015.

Șerban și Roxana mai au un băiețel, iar cel de-al patrulea membru al familiei se pare că este tot un băiețel.

'După ce Roxana a pierdut sarcină, la sfârșitul primăverii, am devenit superstițios, mai ales că eu eram cel care sună și trâmbița până atunci, împărtășind cu cei din jur tot ce se întâmplă în viață noastră. Mă simțeam atunci de parcă purtăm o vina pe umeri tocmai din această cauza. În ziua în care am aflat că a pierdut sarcină eu urmă să sar de la 10 metri în bazin, pentru emisiunea Splash!, de la Antena 1. Numai eu știam ce se întâmplă în sufletul meu', a scris Șerban pe blogul personal.

'Roxana este deja în luna a cincea de sarcină, iar Tedi vorbește în fiecare seară la buricul mamei cu frățiorul lui. Ne spune că de-abia așteaptă să vina pe lume că să aibă grijă de el. Are o grămadă de jucării pe care vrea să i le dăruiască și să îl învețe să se joace cu ele. Eu sunt absolut topit după el când îl văd așa grijuliu și gata să împartă cu frățiorul lui „, a mai scris Serban.

serban1

Andreea, iubita lui Florin Piersic Jr.

Și Florin Piersic Jr. va deveni tată din nou anul acesta. Iubita lui Andreea a anunțat în cotombrie că este însărcinată și vestea a fost una minunată pentru amândoi.

Dacă pentru Andreea este prima sarcină și emoțiile sunt copleșitoare, Florin Piersic Jr. va deveni pentru a doua oară tată.

florin_piersic_andreea

Andreea și Florin Piersic Jr. sunt împreună de mai mulți ani, iar frumoasa iubită a actorului își dorea foarte mult un copil. Se pare că dorința i s-a împlinit și urmează ca în prima parte a anului 2016 să devină mamă.

Florin Piersic Jr. mare are o fetiță de nouă ani dintr-o relație anterioară cu actrița Dorina Chiriac.

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton