Esti o mama exagerata?

Anul trecut, am stat la Paris la niste prieteni care aveau doua fetite, una de trei, alta de cinci ani. Am ramas uluita vazand ca, dimineata, nu ieseau din camera lor pana nu-si faceau patuturile.

Mi-era ciuda ca nu le vede si fiul meu de noua ani, care nici macar nu pastreaza ordinea facuta de mine! Mi-am spus ca e vorba doar de diferenta de mentalitate dintre noi si occidentali.

Noi, romanii, ne cocolosim copiii peste masura, nu-i punem la nici o treaba in casa, dar atunci cand implinesc 18 ani si vor carnet de conducere, le cumparam imediat masina; in schimb, ei, occidentalii, isi cresc copiii fara sa-i considere bulgari de aur si-i invata, de mici, sa respecte munca si banul.

La noi, rasfatarea copiilor a atins forme aberante: nu-i stresam cu nici o obligatie, ca nu cumva sa le rapim din timpul de studiu. Dar oare studiaza ei asa cum ne-am astepta noi? Ce, sunt fraieri, cand au propriul televizor, iar calculatorul se afla in camera lor?

Si totul incepe de la varste mici, cand nu le permitem sa se duca singuri la prietenii care locuiesc in blocul de alaturi, de teama sa nu-i fure cineva.

De ce procedam asa? Mai mult ca sigur sub influenta stirilor despre cutare violator sau pedofil. Dar solutia nu este sa-i tinem acasa, sub clopot de sticla, ci sa-i instruim sa nu plece cu nimeni care le spune ca „e trimis de mama sau care le promite bomboane.

Daca la patru-cinci ani nu-i lasam sa faca deplasari pe distante de 50-100 de metri (fara traversari), cand o vom face? La noua ani? Atunci insa vor mai avea incredere in discernamantul lor? Nu se vor gandi: „Daca pana acum mama nu m-a lasat sa merg pana in vecini, nu inseamna oare ca-s mai prost decat alti copii de varsta mea, care pot chiar sa traverseze?.

Ne plangem ca odoarele noastre nu-si strang lucrurile in camera lor, ca nu-si spala nici macar un tricou. Dar i-am pus noi vreodata la munca? Si totusi, copiii sunt foarte saritori. Se ofera sa te ajute atunci cand nu te astepti (sau cand n-ai nevoie).

Chiar daca am prefera sa-si faca ordine in camera, ar trebui sa le multumim ca ne ajuta si sa le cerem ajutorul atunci cand avem, intr-adevar, nevoie. Altfel n-avem dreptul sa ne plangem cat de lenesi si de egoisti sunt copiii nostri adolescenti. Cine i-a lasat in pace si nu le-a dat nici o responsabilitate? De ce sa ne miram atunci cand ne spun: „Dar eu ce am la chestia asta? sau „Nu e distractiv sa speli vasele!.

Daca la opt-noua ani nu-i lasam sa faca mici cumparaturi, sa traverseze, sa fie atenti cu banii, cum ne putem astepta ca la 12-13 ani sa ia deciziile corecte in privinta ispitei fumatului, drogurilor etc.? Adolescenta este, si-asa, o varsta a intrebarilor si problemelor, iar daca, tot acum, ei trebuie sa rezolve si problemele varstei anterioare, lucrurile se complica.

Nu vrem sa diminuam riscurile si pericolele lumii in care traim si carora le sunt expusi copiii. Solutia nu este clopotul de sticla, ci expunerea treptata (cu dascalirea prealabila) la aceste pericole. Psihologii sunt de parere ca a le permite copiilor sa-si asume riscuri mici inseamna a le da cel mai bun start in viata.

Cu fiecare decizie pe care o ia, copilul capata mai multa incredere in el insusi. Si ce este mai important decat sa ai incredere in tine si in propriile forte?
Citeste aici despre ce atributii poti sa-i dai micutului tau in functie de varsta.