Fericit: cu ce preț?

În zilele noastre, prioritatea adulților, cât și cea a copiilor este să se simtă bine în propria piele, în propria minte… Să fie fericit! Dar cum?

Copii precum Alexandru și Beatrice cunoști, cu siguranță. El, la zece ani, e un virtuoz al skateboard-ului și al jocurilor pe computer. Cunoaște multe cuvinte în engleză, fiindcă a fost înscris la „kindergarden de la vârsta de patru ani, însă nu poate să se concentreze mai mult de cincisprezece secunde asupra unui desen. Ea, la opt ani, merge deja singură la școală, abordând în fiecare dimineață o nouă ținută, însă noaptea nu poate dormi fără jucăria ei preferată.

Alexandru și Beatrice, copii emblematici ai timpului nostru, sunt ei copii fericiți? Această întrebare nu este fără importanță. După numeroși pedopsihiatri, ea se află chiar în centrul preocupărilor părinților de azi. Se regăsește în spatele numeroaselor plângeri pe care unii vin să le facă în cabinetele psihologilor: „N-are mulți prieteni, „Nu citește deloc, „Se plictisește în clasă, fiind tot atâtea constatări îngrijorate care ascund, în fond, o singură și aceeași întrebare: „Este el destul de fericit?

sablonDe la copilul supus…

Dacă această grijă poate părea îndreptățită azi, ea n-a fost întotdeauna astfel. Mult timp, a fost de ajuns ca un copil să fie bine hrănit, apoi destul de cultivat, ascultător, pentru ca să nu se mai îngrijoreze cineva pentru el. Însă au apărut marii specialiști în dezvoltarea copilului: psihologii elvețieni și francezi, Jean Piaget și Henri Wallon și pediatrul englez Donald W. Winnicott. Lucrările lor asupra dobândirii inteligenței, asupra rolului mediului sociocultural în educație sau asupra procesului de atașament au declanșat un imens val de cercetări în ceea ce-i privește pe micuții noștri.

Dupa cincizeci de ani, acest interes a crescut. El a fost accelerat mai ales sub influența lui Françoise Dolto. Printr-o singură formulă, „copilul este o persoană, psihanalista ne-a schimbat în mod radical punctul de vedere. Teoria sa venea la fix într-o societate în care copilul, conceput din ce în ce mai târziu – de către mame libere să-și aleagă momentul – copilul dorit deci, rămânea adesea unic la părinți și… răsfățat.

picioare in iarba… la copilul – rege

În câteva decenii, copilul a devenit astfel mai mult decât o persoană. În multe familii, el este de acum înainte micul „rege al casei: ne este frică să nu fie traumatizat la cel mai mic obstacol, vrem să-l scutim de orice durere. Bunăstarea lui trece pe primul plan. Satisfacția sufletească individuală a devenit obligatorie. Atât pentru copil, cât și pentru părinți, e necesar să se afirme. Însă performanța și satisfacția sufletească sunt noțiuni contradictorii. Numeroși copii suferă din cauza complexelor legate de această presiune socială și parentală prea mare.

Ajută-l să înflorească

Pentru a descrie această satisfacție sufletească despre care vorbesc părinții, fără a ști neapărat din ce e făcută, Boris Cyrulnik – celebru psihiatru francez – folosește expresia „înflorirea copilului. Rădăcinile rezistente ale copilului sunt părinții lui, cu istoria lor personală și cea a cuplului lor. Solul fertil este cadrul familial și cultural. „Îngrășământul lui – calitatea atenției ce îi este acordată. Creșterea sa reprezintă trecerea de la fuzionare la separare. Rolul părinților săi este în acest caz să-i amenajeze spațiul relațiilor lor afective în așa manieră încât floarea să se dezvolte fără să-i lipsească dintr-odată apa: copilul trebuie să poată să se îndepărteze puțin câte puțin de părinții lui fără să se simtă pierdut.

„Din păcate, armonia familială – ce creează spațiul propice de dezvoltare fizică, psihologică și spirituală a copilului – este astăzi din ce în ce mai rar întâlnită. Sunt din ce în ce mai mulți copii care trec prin situațiile tensionate ale separării sau divorțului părinților, explică psihologul Elena Anghel.

tata cu fiicaAutonom, încetul cu încetul

Stimulat, fără exces, cu rezultate, dar fără să aibă ca unic scop performanța, adaptabil, dar la timpul potrivit, copilul fericit ar fi în primul rând acela care trece prin diferitele etape ale creșterii în ritmul său, înțeles și acceptat de către familia sa. Psihologul Cristiana Haica îi face portretul: „copilul fericit se simte foarte aproape de părinții săi, care știu și înțeleg și acceptă cum se simte și cum simte. Îi este ușor să le vorbească nu numai despre succesele, dar și despre greșelile și nerealizările lui. Este un copil în care părinții săi cred.

Un viitor adult fericit

Fericit copilul care ajunge să se separe de părinții lui! Mai e nevoie ca ei să-l ajute în acest proces, adică să-l lase să se îndepărteze treptat, fără a-l abandona complet. Sufocați la sânul unei mame prea exclusiviste sau, dimpotrivă, neglijați prea devreme de părinți care nu au socotit în mod corect stadiul de maturitate la care se află, anumiti copii întâlnesc dificultăți în procesul de dezvoltare.

Citește mai multe pe www.psychologies.ro

Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Psihologie