Filmul tragediei din Ploieşti: Cum au căzut gemenii de doi ani de la etajul 10. Mama lor făcea live pe Facebook

O tragedie a cutremurat aseară Ploieștiul. Doi gemeni, băiat și fată, de doi ani, au murit după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc. Copiii ar fi fost lăsați nesupravegheați într-o cameră.

Cu toate că știrea inițială menționa faptul că mama ar fi făcut curat, acesta fiind motivul pentru care micuții ar fi rămas singuri într-o cameră, adevărul a ieșit în scurt timp la iveală. Mama făcea live pe Facebook, pe muzică de petrecere, în timp ce gemenii erau singuri, într-o altă cameră.

Alarma a fost dată cu puțin timp înainte de ora 21.00, la 20.48, când trecătorii au sunat la 112. O fetiță și un băiețel căzuseră de la etaj. „Nu am apucat decât să văd că copiii erau jos acolo, atât”, au declarat vecinii, conform observatornews.ro

Copiii s-ar fi jucat singuri într-o încăpere, unde o masă era plasată aproape de geam. Până în acest moment, nu se știe exact cum cei mici au ajuns să se urce pe pervaz și să cadă în același timp. Cert este că trecătorii care au văzut tragedia, și care au sunat la 112, au remarcat faptul că nimeni nu striga după copii și nimeni nu a venit după ei.

La scurt timp după ce Poliția a ajuns la fața locului și mama copiilor a aflat ce s-a întâmplat, adevărul a ieșit la iveală. Deși femeia le declarase oamenilor legii că ea făcea curat, un filmuleț care s-a viralizat pe internet o arăta pe aceasta făcând live pe Facebook, pe muzică de petrecere, alături de băiețelul cel mare, de aproximativ 6 ani. În casă cu ei mai era și o altă femeie, sora mamei.

Ce este cu adevărat impresionant este că în timpul live-ului femeii, de afară se aud ambulanțele care sosiseră deja la fața locului pentru a le acorda primul ajutor micuților. Live-ul mamei se încheie cu bătăi puternice în ușă, semn că vecinii și Poliția au mers la ea să îi spună despre tragedie.

Mihaela Florescu, purtător de cuvânt IJP PRAHOVA: Din păcate, copiii au fost declarați decedați. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de ucidere din culpă.

Femeia ar fi acum internată la Psihiatrie, în stare de șoc. Șocați sunt și vecinii, cărora nu le vine să creadă că o asemenea tragedie s-a petrecut la ei în bloc, dar și că mama nu a știut ce s-a întâmplat cu micuții ei, decât după minute bune de la incident.

Foto – observatornews.ro


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton