Frica de doctor

Frica de doctor inseamna uneori teama ca am putea avea o boala, ca ceva ar putea fi in neregula cu sanatatea noastra.

Surprindem o indispozitie sau o serie de suferinte fizice, mergem la medic si, pana cand se termina examinarea, prin mintea noastra trec, de obicei, numai ganduri despre posibilitatea de a avea o boala serioasa, fiindca altfel nu ne-ar durea, nu?

Numai medicul este cel care poate sa ne dea o veste buna, dar mai ales una proasta, probabilitatea celei din urma fiind mai mare. Asa ca depindem foarte mult de cat de competent este cel din fata noastra.

Parinti responsabili de frica de doctor

In cazul copiilor, insa, situatia este si mai complicata, pentru ca varsta lor, chiar si inaintata, la adolescenta, nu le ofera suficiente informatii care sa le permita sa-si faca o impresie clara asupra unuia sau altuia dintre diagnosticele auzite.

Asadar, atunci cand duci micutul la doctor incearca sa ramai calma, sa nu pari speriata, chiar daca nici tu nu rezisti prea bine la consultatiile medicale.

Daca ti se pare ca simptomele pustiului sunt mai grave, nu i-o spune. In fond, tu nu esti de specialitate, deci n-ai de ce sa-l sperii inainte de a face testele necesare. Daca stii ca nu poti si nu poti sa-ti stapanesti panica, recunoaste asta in fata copilului, spune-i ca nu are nici o legatura cu starea lui de sanatate.

Scapa-l de frica de doctor

Pentru ca frica de doctor este o metoda destul de cunoscuta la noi pentru a potoli copiii („Daca nu esti cuminte, mergem la medic!'), copilul trebuie lecuit de ea.

Inainte de orice vizita la cabinet, chiar de investigatie sau pentru un vaccin, trebuie sa-i explici clar copilului ce i se va intampla. Nu-l minti, spunandu-i ca nu i se va face injectie daca tu stii clar ca de aceea il duci acolo!

A doua oara nu vei mai reusi sa-l convingi sa mearga la doctor, chiar daca va fi consultat doar cu stetoscopul.

Daca procedura ce urmeaza sa i se aplice copilului e mai deosebita, exemplific-o pe un animal de plus, facand tu pe doctorul. Daca stii ca mergeti pentru un control de rutina, spune-i si copilului ca nu i se va intampla nimic neplacut.

La dentist, de exemplu, trebuie sa-i spui ca va simti mici „piscaturi'. Daca nu stii la ce sa te astepti de la vizita la doctor, suna la cabinet si documenteaza-te!

Arunca masca!

Daca micutul iti marturiseste ca i-a fost teama la doctor, incearca sa smulgi de la el motivul. Daca va incepe sa-ti spuna, se va simti mai bine, iar tu vei putea sa eviti obiectul fricii lui.

Daca stetoscopul a fost prea rece, roaga-l pe doctor sa-l incalzeasca in palma. Daca medicul insusi a produs teama (pentru ca avea mustata, ochelari etc.), explica-i micutului ca mustata nu e bau-bau.

Lucrati impreuna

Cand te pregatesti sa mergi cu copilul la doctor, discuta cu el despre eveniment cu suficient timp inainte de a se intampla vizita propriu-zisa. El va avea timp sa se impace cu ideea, iar tu sa-i raspunzi la toate intrebarile care vor aparea.

Ca sa fii, insa, sigura ca la fata locului nu te vei lasa prinsa in „hora intrebarilor' micutului, pregateste si tu lista ta de intrebari pentru medic. Asa vei putea fi convinsa ca nu ai uitat nici un detaliu important.

Ca sa reduci spaima copilul tau de o eventuala vizita la doctor, ia-l cu tine cand mergi tu la un consult, la medicul tau, de adulti. Astfel va vedea ca nu patesti nimic rau, ca nu te doare cand te consulta medicul si ca rezisti chiar la injectii (daca nu rezisti, mergi la un consilier, sa te scape si pe tine de spaima).

Doctorul bun

Daca esti posesoarea unui copil mai „rasfatat', care a suferit o trauma legata de vizita doctor cand era mai mic, s-ar putea sa ai nevoie de un alt arsenal pentru a-l convinge sa repete vizita.

Specialistii spun ca poti apela la simtul lui de vinovatie, spunandu-i ca nu toti copiii sunt atat de norocosi sa aiba pe cineva care sa fie atat de grijuliu cu ei. Si ca nu toti parintii isi duc copiii la doctori atat de rabdatori si de calmi ca cel la care mergeti voi. Si ca, oricum, nu are de ales doctorul fiind singurul in masura sa-l faca bine.

Recompensele

Nu e nimic rau in a-ti recompensa copilul pentru ca a fost „viteaz' si cuminte cand il duci la doctor. Insa nu promite lucruri prea mari, prea scumpe sau prea deosebite.

„Stiu un copil caruia parintii i-au promis ca daca sta cuminte la operatia de scoatere a amigdalelor, va primi inghetata. Evident ca nu s-au putut tine de cuvant, pentru ca dupa operatie pustiul nu avea voie sa manance nimic, darmite inghetata', mi-a povestit un parinte. Asa ca ai grija ce promiti si respecta-ti intotdeauna cuvantul.

Consultant Adela Salceanu, medic psihiatru
Foto: Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau