Greşeli care-l fac pe copil să-şi piardă încrederea în noi

Copilul este programat genetic să aibă deplină încredere în adulţi, de care se ataşează afectiv. Însă adesea el îşi pierde această încredere din pricina greşelilor noastre.

Lipsa de sinceritate

Copilul, fie că a aflat noţiunea de minciună, fie că o descoperă singur, intuitiv, este foarte dezamăgit când simte că este înşelat sau că i se ascunde ceva.

Este foarte adevărat că în foarte multe cazuri suntem obligaţi să-l minţim pe micuţ, negăsind o altă soluţie pentru a-i explica unele situaţii sau probleme complexe. Copilul este programat genetic să înţeleagă că cel care îi oferă protecţie şi iubire nu are motiv să-l mintă.

Deşi micuţul nu gândeşte în aceşti termeni, simte că minciuna sau ascunderea unor lucruri de către adult este un comportament de care trebuie să se teamă.

Se poate vorbi de o reacţie psihologică normală, izvorâtă din instinctul de autoconservare, care îl obligă pe copil să fugă din faţa unei atitudini periculoase.

Ca urmare, încrederea în cel care a minţit poate dispărea, chiar dacă e vorba de mama sa. Specialiştii în psihologie consideră că părinţii nu ar trebui să deformeze foarte mult realitatea pentru a-l face pe copil să înţeleagă lucrurile complexe.

Una dintre recomandările psihologilor britanici este aceea de a găsi o modalitate de a-i spune copilului exact cum stau lucrurile, folosindu-se de exemple concrete şi desene.

Atunci când este vorba de probleme mai delicate, precum explicarea sexualităţii, este de preferat să i se explice lucruri similare din lumea plantelor, până ce acesta devine epuizat de complexitatea proceselor şi renunţă singur.

Situaţiile delicate, care nu pot fi explicate, trebuie total evitate. Acest lucru este posibil dacă te preocupă educaţia sa şi încrederea sa în tine.

Este foarte important să-l faci să distingă bine între ceea ce înseamnă minciună, mit şi fantezie. Astfel, îi poţi explica faptul că basmul, filmul animat şi SF-ul nu sunt o minciună, ci felul în care ar putea exista altă lume, diferită de cea pe care o vede.

Îţi poţi permite să-i vorbeşti despre Moş Crăciun sau despre alte mituri până la vârsta de cinci-şase ani fără să fii condamnată că l-ai minţit.

De reţinut! Evită să-i dai detalii false despre lucruri pe care el le poate descoperi singur acum sau mai târziu. Explică-i clar, prin comparaţii şi exemple, tot ce vrea să afle şi evită situaţiile care te obligă să-l minţi.

Neseriozitatea

În ciuda celor crezute, omul se naşte extrem de sincer şi dornic de a respecta riguros legile naturii şi pe cele ale bunului simţ.

Seriozitatea, cuvântul dat, promisiunile respectate sunt elemente pe care copilul de vârstă mică le apreciază mai mult decât adulţii, pentru că biologic copilul se comportă predominant instinctiv, animalic. Abia apoi vin seriozitatea şi regulile care ţin de evoluţia noastră de la animal la om.

Ca urmare, un copil pus în faţa unui act nerespectabil, cum ar fi o promisiune uitată, va fi extrem de dezamăgit.

Mintea pură a micuţului nu poate întelege rostul unei promisiuni dacă cel care a făcut-o nu o respectă. Ca urmare, în inconştientul copilului apare o reacţie în care el îl va respinge pe cel care nu şi-a ţinut promisiunea.

Reacţia se datorează temerii înnăscute faţă de tot ceea ce este anormal, iar micuţul vede în omul fără cuvânt un om anormal, în care nu poate avea încredere. Acelaşi lucru se întâmplă şi atunci când mama sau tatăl are atitudini total diferite decât cele cu care este obişnuit.

De reţinut! Încearcă să nu-l amăgeşti cu promisiuni, mai ales dacă este vorba de a-i cumpăra ceva ce-şi doreşte foarte mult. Fă tot posibilul ca atunci când ai făcut o promisiune să te ţii de ea, indiferent de cât de dificil va fi acest lucru. Nu uita că încrederea în tine este fasciculul de care depinde, în cea mai mare parte, educaţia pe care i-o poţi oferi.

Ameninţările

Ameninţările reprezintă tot o atitudine agresivă sau o premisă a unei agresiuni. Copilul care este ameninţat de mama sau tatăl său cu ceva, orice, nu poate simţi decât teamă.

Teama asociată cu imaginea părintelui conduce la o stare de nesiguranţă atunci când copilul se gândeşte la mami sau tati. Această stare este total incompatibilă cu încrederea pe care micuţul o poate acorda cuiva.

Studiile recente ale psihologilor belgieni arată că peste 60% dintre copiii ameninţaţi de părinţi că nu vor primi ce-şi doresc dacă nu fac un anume lucru, nu le acordă decât 10% încredere acelor părinţi.

Din acest motiv este recomandat să se renunţe total la ameninţări, chiar dacă acestea sunt foarte subtile. Locul ameninţării poate fi luat de promisiunea vagă a unor surprize şi, bineînţeles, respectarea acestor promisiuni odată ce copilul a avut un succes.

Sufocarea cu afecţiune

Total opus frustrărilor provocate de agresiune şi ameninţări, excesul de protecţie parentală, excesul de mângâieri şi laude poate creşte, în mod paradoxal, neîncrederea.

Un copil obişnuit, sufocat cu prea multă iubire şi laude nu va mai avea niciun punct de reper pentru a înţelege dacă este sau nu apreciat pentru ceea ce face. Ca urmare, el va căuta alte modalităţi de a i se arăta apropierea şi recompensarea pentru ce a făcut.

Această stare exprimă în realitate o scădere a încrederii acordate părinţilor, ale căror recompense nu-l mai impresionează pentru că sunt prea frecvente şi deci nu spun nimic despre propria sa valoare.

De reţinut! Arată-i iubire şi oferă-i recompense, însă încearcă să nu exagerezi. Învaţă să te porţi cu totul special atunci când are cu adevărat un succes mai mare.

Etalarea slăbiciunii

Copilul vede în părinţi mici protectori iubitori, care au o forţă nemărginită şi pot înfrunta orice problemă sau pericol.

Atunci când micuţul vede că eşti pusă în dificultate şi arăţi transformată din pricina fricii, începe şi el să se teamă. Această teamă a sa apare mai ales datorită faptului că nu mai are la cine să fugă, la cine să se plângă, odată ce ţie îţi este frică de ceva.

De reţinut! Evită situaţiile în care el ar putea observa că ţi-e teamă şi eziţi în a face ceva. Nu arăta că eşti emoţionată (speriată) în faţa cuiva sau într-o situaţie anume.

Comportamentul agresiv

Copilul este extrem de sensibil la tot ce înseamnă comportament agresiv, mai ales dacă acesta se desfăşoară în familie.

Chiar şi cea mai mică tonalitate agresivă (rostită în timpul unor certuri în familie) poate scădea încrederea în ambii părinţi în peste 78% dintre cazuri.

Atunci când atitudinea agresivă a unuia dintre părinţi provoacă suferinţă sau umilinţă celuilalt, riscul pierderii încrederii în ambii părinţi este la fel de crescut ca şi în cazul asistării la violenţe fizice între tată şi mamă.

Atunci când agresivitatea este îndreptată direct asupra micuţului, neîncrederea în ambii părinţi creşte chiar şi în cazul în care unul dintre ei îi tine partea.

Orice traumă puternică provocată de o repriză dură de dojeneală poate duce la respingerea totală a copilului faţă de părinţi.

Cuvintele grele, dar mai ales ţipetele prin care unele mame îşi dojenesc copilul, pot anula destul de repede toată încrederea acordată până atunci. Indiferent dacă micuţul înţelege sau nu că merită certat şi chiar dacă îşi recunoaşte vinovăţia, efectul acestei agresiuni este mai întotdeauna ştirbirea încrederii în părinţi.

De asemenea, nu uita că ,„palma la funduleţ ne îndepărtează de copil, chiar dacă o merită şi el ştie acest lucru.

De reţinut! Încearcă să nu laşi ca în familie să planeze vreun pic starea de conflict. Dacă aceasta apare inevitabil, fă în aşa fel încât toată disputa să fie dezbătută în afara casei, în lipsa micuţului. Învaţă să te calmezi şi să eviţi unele atitudini periculoase pentru psihicul copilului şi faţă de încrederea pe care ţi-o acordă.

Foto: shutterstock.com