Greselile lui tati

Atat de putin timp pentru copil si atat de multe de facut cu el… Atatea de jucat, atatea de educat, atatea de disciplinat. Dar cand? Asa ca facem si noi ce putem. Dar nu greseli…

Vacanta a trecut pentru majoritatea dintre noi, ne pregatim de inceperea gradinitei sau scolii – pentru copiii mai mari, ne adu­nam de pe la bunici – pentru cei mai mici. A venit toamna, cel putin in calendar. E vremea nu­ma­­­ratului bobocilor, dar si a ba­­la­­­urilor.

A balaurilor comportamentali. Am avut prilejul in vara asta sa petrecem cateva zile impreuna, in familie, sa ne distram, odih­­nim, dar sa ne si certam une­ori. Daca ne-am certat – hai sa ne gandim, cate dintre motivele de cearta au fost „din cauza” copilului?

Ce spui tu si ce spun eu, cum nu suntem noi de acord asupra felului in care trebuie educat copilul, cum mi se pare ca tu il rasfeti, ma contrazici in fata copilului, cum agresivitatea verbala sau fizica de la un moment dat este compensata prin toleranta excesiva, si faci greseli dupa greseli.

Chiar daca in familia noastra nu am avut parte de astfel de bala­uri, putem sa ii numaram pe ai altora, greseli observate la altii si la care am luat aminte si pe care nu am vrea sa le repetam si noi.

Astazi as vrea sa ne oprim putin asupra greselilor facute de tatici. Caci pe cele facute de mamici le-am tot discutat. Cum spuneam, tatal are ceva mai putin timp de pe­­­trecut cu cel mic si cred ca a pro­fitat din plin in aceasta vara pentru a compensa absenta din restul anului.

In dorinta de a eli­mina sentimentul de vinovatie (pentru ca in ultima perioada a petrecut prea putin timp cu cel mic), tatal poate exagera acum cu blan­detea, toleranta.

Sau cu intro­ducerea in regim intensiv a masu­rilor educative, sau poate chiar cu concentrarea excesiva a tim­pului tata-copil, obosind astfel copi­lul ori solicitandu-l la activitati peste masura posibilita­tilor lui fizi­ce sau peste posibilita­tile varstei sale. Intrand, in acest fel, in conflict cu mama.

Dan, un tanar tata de 28 ani, ce munceste in timpul anului 10-12 ore pe zi si chiar si in weekend, isi vede copilul de aproape 3 ani mai mult dormind decat treaz. Asa ca, vara aceasta si-a propus sa stranga legatura tata-fiu, profitand de vacanta si de ziua mai lunga.

Citeste continuarea in revista BABY – septembrie.
 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton