Horoscop 2014 – cum începem noul an

Noul an începe cu faza de Lună Nouă, care se formează chiar miercuri 1 ianuarie 2014, la gradul 10 în semnul Capricornului, ora 11:30. (ora României). Astrologul Ana Gabriela Tăutu ne explică ce semnificație au preziviunile astrale pentru perioada 30 decembrie – 5 ianuarie!

În noaptea dintre ani, cerul ne oferă spectacolul unei configurații astrale foarte intense, din punct de vedere energetic: o cruce cosmică pe semne cardinale.

Luna Nouă activează  potențialul acestei interacțiuni planetare. Alături de Soare și Lună în conjuncție (faza de Lună Nouă) se află Mercur și Pluton (Capricorn), față în față cu planeta Jupiter (Rac) aflată în mers aparent retrograd. Pe cealaltă axă se află Uranus (Berbec) în opoziție cu Marte (Balanță).

Este vorba despre un potențial imens de a mișca energiile și de a mișca lucrurile, care se va manifesta întreaga lună ianuarie și întregul an. La nivel de masă, se conturează și este posibil să se vadă din ce în ce mai bine drumul pe care suntem deja, pe care se produce o reconstrucție a societății. Pare că ceea ce se întâmplă în jur conduce la demolare, pe orice direcție.

Este posibil însă, să trăim, în niște momente cheie, schimbări bulversante care ar reseta complet imaginea, concepțiile, strategia de construire a planului social. 

În plan personal, acolo unde se suprapune Luna Nouă pe harta natală a fiecăruia dintre noi (gradul 10 Capricorn) reprezintă locul din care pornim în aventura prin care ne integrăm în noua formă de manifestare.

Se poate produce un surtcircuit pe axa Berbec-Balanță care, ne poate plasa în situații care să ne solicite prin implicare, prin acțiune justă, cu convingerea că facem ceea ce avem de făcut.

Ar fi potrivit să nu reacționăm sub impulsul emoțional. Ci să căutăm un sens al situațiilor, un mesaj al stărilor noastre. Ar fi potrivit să ieșim din zona de luptă și să dezamorsam conflictul, interior sau exterior, în funcție de cum se derulează experiențele.

Sigur că imaginea de ansamblu este percepută de fiecare în funcție de propriul simț al proporţiilor. Dar suma influențelor astrale ne oferă și ne solicită în același timp, descătușarea maximă posibilă pentru fiecare dintre noi, din limitările care ne împiedică să avansăm.

Urmează ca în prima jumătate a anului să revenim de mai multe ori asupra acestui tip de experiență, astfel încât să reușim să identificăm, conștient, aceste limitări și să le depășim.

În fiecare lună calendaristică reîncepem un nou ciclu de evoluție, care ne ajută să ne reorganizăm intențiile, pe măsură ce, prin experiențele noastre emoționale realizăm transformarea interioară.

Ce rost ar avea aceste reluări ale ciclurilor fazelor Lunii, dacă nu luăm în calcul procesul de creștere personală și de grup?

Poate ne-ar fi mai ușor dacă am accepta ca fiind posibilă această variantă în care, nu doar ne trecem' timpul' ci îl folosim crescând, fiecare după cum alege.

Acum vom avea acces la un potențial de creștere extraordinar. Este important să recunoaștem în ce segment din viața noastră ne-am blocat, sau pe ce direcție ne dorim foarte mult să evoluăm.

Putem continua până la sfârșitul anului să ne inventariem intențiile, după cum am arătat că ar fi fost potrivit să facem în ultimile două săptămâni și să fim pregătiți să ne implicăm. Să alegem ce vrem să facem cu acest potențial energetic și să fim disponibili să ne mișcăm către un nou nivel de experimentare.

Lipsa clarității interioare va lăsa energia să ne poarte, prin rezonanță, către acele situații care vor avea puterea să ne stimuleze să realizăm clarificarea.

Citește continuarea articolului aici

foto Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton