În sarcină: mâini şi picioare umflate

Accentuarea circulaţiei sangvine şi creşterea nivelului de lichide din organism în timpul sarcinii duc la apariţia umflăturilor (edeme) în zona mâinilor şi/sau picioarelor. Ocazional, aceste umflături pot duce la apariţia sau înrăutăţirea sindromului tunelului carpian, caracterizat de amorţeală şi durere a încheieturilor. Umflăturile pot fi şi simptome ale preeclampsiei, aşa că spune-i medicului despre orice umflătură care îţi apare pe corp.

 

Cum poţi să eviţi sau să reduci umflăturile

  • adoptă o dietă cât mai echilibrată. Evită mâncarea sărată şi consumă cât mai multe alimente ce conţin proteine, ca peştele, carnea de pasăre (pe cât posibil, să fie de curte, crescută cât mai natural), tofu (brânza din lapte de soia), laptele, iaurtul, fasolea şi brânza degresată şi foarte puţin sărată;
  • bea cât mai multă apă. Nu uita de media de opt-zece pahare pe zi;
  • evită să stai mult timp într-un loc, în picioare sau pe scaun;
  • stai cu picioarele ridicate de mai multe ori pe zi. Pune picioarele pe o pernă, pentru ca acestea să fie mai sus de nivelul inimii;
  • poartă pantofi sport şi ciorapi medicinali dacă trebuie să stai în picioare mai mult timp.

 

Foto: shutterstock.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton