Infecția cu Candida în sarcină. Simptome și tratament

Infecția cu Candida, numită candidoza vaginală, este o afecțiune frecvent întâlnită în rândul femeilor, mai ales în timpul sarcinii.

Infecțiile cu Candida sunt unele dintre cele mai frecvente infecții vaginale în rândul femeilor însărcinate, iar simptomele sunt destul de supărătoare.

Totuși, specialiștii susțin că infecția cu Candida sau candidoza vaginală nu reprezintă un un risc pentru copil, decât dacă mama este infectată în momentul nașterii.

Candida Albicanis, așa cum se numește ciuperca microscopică vinovată pentru candidoza vaginală, poate apărea și la bărbați, nu numai la femei, însă în cazul reprezentantelor sexului frumos infecția este de zece ori mai frecventă.

Peste 75% dintre femei au avut măcar o dată în viață candidoză vaginală, iar la cele care au fost infectate o dată cu Candida, riscul de reinfectare este unul foarte mare.

Infecția cu Candida în sarcină. De ce candidoza apare mai frecvent când ești gravidă

În timpul sarcinii sistemul imunitar al femeii are ca prim rol apărarea bebelușului, iar apărarea organismului mamei este pe plan secund. Din cauza unui sistem imunitar scăzut, riscul unei infecții cu candida este foarte crescut. De asemenea, lipsa unor vitamine și minerale poate fi un alt motiv.

Tulburările hormonale pe care femeile le suferă în timpul sarcinii duc și ele la schimbarea mucoasei vaginale, iar asta poate favoriza infecția cu Candida.

Alte cauza ale apariției candidozei vaginale, care nu au legătură cu sarcina:

  • Antibioticele, medicamentele hormonale sau anticoncepționalele;
  • Cafeaua, ceaiul negru, băuturile carbogazoase;
  • Lenjeria intimă prea strâmtă, sintetică sau umedă;
  • Folosirea frecventă a gelurilor de curățare intimă;
  • Spălarea zonei intimă în direcția greșită (adică din spate în față);
  • Urme de detergent pe lenjeria intimă sau folosirea unor detergenți foarte duri;
  • Stresul, aditivii alimentari și radiațiile.

Care sunt simptomele de candidoză

Simptomele infecției cu candida în sarcină nu sunt diferite față cele resimțite de femeile care nu sunt însărcinate. Singura direfență este aceea că, în timpul sarcinii, secrețiile vaginale devin mult mai abundente – acesta este un lucru normal, care nu este un simptom al candidozei vaginale, dar care poate fi confundat cu aceasta de către viitoarele mămici.

  • Mâncărimi și iritații în zona labiilor și a vaginului;
  • Secreție albicioasă, uneori cu miros neplăcut;
  • Mâncărimi, disconfort și chiar dureri în timpul actului sexual;
  • Senzația de arsură în timpul urinării.

Totuși, aceste simptome pot apărea și fără a fi vorba despre o infecție cu Candida, de aceea, nu este bine să vă puneți singure un diagnostic. Singurul care poate face acest lucru și care poate prescrie un tratament corespunzător, dacă este cazul, este medicul care supraveghează sarcina.

Citește și: 5 pericole care iti pot afecta sarcina

Cum se tratează candidoza în sarcină

Orice tratament în timpul sarcinii trebuie luat doar cu acordul medicului care supraveghează sarcina.

Desigur, în timpul sarcinii nu putem lua aceleași medicamente ca atunci când nu suntem însărcinate, ci vor fi alese doar acelea care nu reprezintă un risc pentru bebelușul din pântece.

Un tratament adecvat al candidozei în timpul sarcinii trebuie să fie format din medicamente cu absorbție scăzută și efecte secundare minime, dar cu activitate antimicrobiană ridicată

Așadar, în funcție de starea gravidei și vârsta sarcinii ( este de evitat tratamentul în primul trimestru de sarcină), medicul poate prescrie antifungice cu acțiune locală. Printre cele mai frecvente se numără Clotrimazol, Miconazol, Econazol sau Nistatină. Studiile făcute nu au evidențiat un risc de malformații la făt în cazul utilizării acestor medicamente.

În mod normal, tratamentul împotriva infecțiilor cu candida se urmează de ambii parteneri, chiar dacă bărbatul nu prezintă niciun simptom.

Chiar dacă aceste medicamente se pot elibera în farmacii fără prescripție medicală, nu luați îm timpul sarcinii tratament decât dacă vă este prescris de medicul specialist.

Citește și: Cum să tratezi răceala în timpul sarcinii. Ce medicamente sunt interzise

Riscul infecției cu candida în sarcină și la nou-născut

Potrivit specialiștilor, infecția cu Candida în timpul sarcinii nu reprezintă un periciol major pentru bebeluș. Totuși, există riscul ca, în cazul în care nu este tratată, să ducă la infectarea membranelor fetale sau la naștere prematură.

În cazul în care mama are candidozaă vaginală în timpul nașterii naturale riscurile sunt mult mai mari, pentru că nou-născutul nu are sistemul imunitar suficient dezvoltat pentru a lupta împotriva acestei infecții, mai ales dacă este născut prematur.

Citește și: Ești însărcinată? Atenție la aceste simptome!

Atenție! Dacă în timpul sarcinii prezentați simptome care vă îngrijorează, consultați medicul care vă supraveghează sarcina și nu luați medicamente fără acordul acestuia! Acest articol este scris doar în scop informativ.

Text: Alina Serea


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton