Instinctul matern: se învaţă sau vine în mod natural?

Multe femei cred că imediat ce ai născut copilul, gata, instinctul matern şi dragostea pentru copil ies ca jucăriile cu arc din cutie.

Altele cred că dragostea pentru copil vine datorită acestui instinct matern. Dar ce este acela instinct matern? Se pare că este o ten­dinţă înnăscută de a-ţi dori să protejezi, să ai grijă şi să-ţi iubeşti co­pilul.

Aproape toate mamele (oameni şi animale laolaltă) ajung (eventual) să simtă acest lucru după ce au un copil. Este oare neapărat nevo­ie să avem propriul copil ca să simţim dragostea pentru el?

Se pare că nu – în familiile cu copii adoptaţi instinctul paren­tal se va dezvolta la fel de plenar ca şi cum copilul ar fi născut chiar de ei, pe măsură ce se dezvoltă relaţia cu micuţul care le-a intrat în viaţă.

Când şi cum apare instinctul matern?

Legătura afectivă dintre mamă şi copilul ei începe să apară din timpul sarcinii, când femeia îşi reconstruieşte stilul de viaţă ţinând cont de nevoile de dezvoltare ale copilului. Când simte mişcările fătului sau de la prima ecografie – când îl şi vede –, mama poate fi copleşită de această dragoste.

• Instinctul patern se declanşează în cazul multor tătici atunci când aud prima oară la ecografie bătăile inimii pruncului din burtica mamei.
• Multe mămici spun că au simţit dragostea pentru copil când acesta a început să le răspundă prin mişcări în timp ce ele îi vorbeau'.
• În primele şapte luni de sarcină, două treimi din femei spun că au resimţit efectele apariţiei instinctului matern.
• Naşterea în sine este pentru multe mame momentul în care resimt această puternică legătură cu bebeluşul lor.
• Pentru alte mame, prima alăptare poate fi momentul conştientizării apariţiei instinctului matern'.
• Primul surâs sau primul gângurit – toate sunt momente în care o mămică îngrijorată că nu îşi iubeşte copilul poate să realizeze că se înşală.

Instinctul parental se învaţă?

În mod normal, dragostea pentru copil şi dorinţa de a-i purta de grijă apare chiar de la naşterea lui şi devine o foarte puternică forţă motivaţională. Totuşi, uneori ne poate lua timp să învăţăm să simţim aceste lucruri.

La naşterea copilului e posibil să nu simţim neapărat o uriaşă dragoste, ci mai degrabă curiozitate faţă de personajul nou intrat în familie. Unii părinţi chiar se minunează cât de urât e. Lipsa sentimentului de dragoste poate să fie stresantă pentru părinte.

Ca urmare, pot apărea sentimente de vinovăţie, care vor sta la baza depresiei postnatale. În unele cazuri, acest instinct poate să nu se dezvolte niciodată prea mult, mai ales dacă experienţa personală i-a arătat adultului că viaţa de familie nu prea îţi oferă împliniri.

Poţi chiar simţi furie sau repulsie faţă de bebeluş dacă nu ai suport familial, dacă eşti respinsă de societate pentru a fi născut acel copil sau dacă el îţi este piedică în carieră'.

Nu mă simt o mamă bună

Faptul de a fi îngrijorate că nu suntem mame bune arată că ne facem griji, că suntem preocupate de copilul nostru. Şi este un început foarte bun.

Mamele care simt astfel ar fi bine să nu se mai concentreze pe întrunirea unor condiţii (care nu sunt scrise nicăieri) de mamă bună', ci să îşi folosească această energie pe a-şi cunoaşte cât mai bine copilul.

Foarte multe mame se îngrijorează din cauza faptului că acel instinct de părinte nu vine natural, aşa cum se aşteptau ele. Acele sentimente plăcute pe care le ai faţă de puiul tău vin, de fapt, dintr-o combi­naţie de experienţă şi educaţie.

Cu cât creşte copilul, cu atât îl cunoşti mai bine şi poţi deveni un părinte din ce în ce mai încrezător, mai iubitor. Ca orice relaţie, şi cea cu bebeluşul tău are nevoie de timp ca să se construiască şi să se consolideze.

Nu prea îmi plac copiii

Dacă eşti sau nu o persoană mă­­moasă' înainte să ai propriul tău copil nu este în niciun caz un factor de predicţie despre ce fel de mamă vei fi. Sentimentele tale te vor surprinde odată ce devii mamă. Până când nu ai copilul tău, nu ai de unde să ştii cum va fi să fii părinte.

Multe femei re­­fuză să devină mame pentru că nu iubesc copiii', spun ele. Pot continua chiar să simtă acest lucru, dar nu şi faţă de copilul lor, pe care – dacă au şansa să îl aibă – îl vor iubi ca pe propria lor viaţă.

Şi mai mulţi bărbaţi nu vor să aibă copii (noi femeile spu­nem că din egoism) pentru că îi consideră prezenţe gălăgi­oa­se şi solicitante în jurul lor, dar după ce devin taţi, nimic nu îi mai poate opri din a-şi adora progenitura.

 Gena dragostei

Au fost identificate câteva gene care ar avea un rol în apariţia dragostei materne. Ele au fost numite genele ma­melor bune' – Peg 1 şi Peg 3.

Şoriceii care nu aveau aceste gene erau mame rele' şi numai 8% dintre puii lor supravie­ţuiau, în comparaţie cu 83% dintre puii şoriceilor normali. Puii mureau din pricina lipsei de grijă din partea mămicilor lor.

Astfel de gene care gene­rează comportamentul ma­tern' există la om pe cromozomul 19, spun specialiştii.

Foto: shutterstock.com