Învață cum să fii părinte…

„A fi părinte este una dintre cele mai importante meserii pe care le-am putea avea. Și, ca în orice meserie, avem ne voie de anumite abilități. Cu toate acestea, până de curând, nimeni nu considera că e necesar să înveți să fii părinte. Toți considerau suficient să-și crească micuții în același mod în care au fost ei crescuți. Și, din păcate, dragostea nu este suficientă“, spune H. T. Stein.

Astăzi, foarte mulți dintre noi nu numai că nu ne creștem copiii cum am fost noi crescuți (acum avem acces la alte surse de informare, la alte modele de comportament), dar uneori chiar nu vrem să repetăm greșelile părinților noștri (căci cine nu învață din greșelile trecutului este condamnat să le repete). Numai că e posibil ca noile teorii despre viață pe care le construim și în funcție de care ne creștem copiii să fie sub anumite aspecte în dezavantajul copilului nostru. Așadar, regula numărul 1 este – când nu știi ce să faci sau dacă ceea ce faci în educația copilului este corect, întreabă psihologul.

 

Nu descuraja copilul!

Nu eticheta copilul, prin adjective cu conotație negativă adresate acestuia, nu critica omul, ci comportamentul acestuia, căci nimeni nu este în totalitate sau permanent: rău, prost, timid, neatent etc., ci uneori are comportamente necorespunzătoare. Nu uita – copiii nu sunt niciodată răi, ci comportamentele lor sunt uneori necorespunzătoare. Și nu generaliza – tu niciodată nu faci, niciodată nu o să fii în stare să etc. –, căci oricum nu este adevărat, și nu faci altceva decât să descurajezi copilul!

 

Stabilește limite

Ca să poată trăi armonios, copiii au nevoie de limite. Aceste limite sunt stabilite de părinți ca reguli: respectarea lor va fi încurajată și recompensată social, iar nerespectarea lor va avea anumite consecințe. Pedeapsa reprezintă un act arbitrar al părintelui, ca reacție la un comportament al copilului, din care copilul nu învață nimic dacă este aplicată aiurea, fără a fi o consecință directă a comportamentului copilului.

 

bebeNu răsfăța copilul

Nu faceți în locul copilului lucruri pe care ar putea sau ar trebui să poată să le facă și singur. Nu fiți supraprotectori cu copilul, pentru că atunci când va crește va fi incapabil să se descurce în viață. Va aștepta mereu să vină cineva să facă lucruri pentru el, să fie servit, să fie mereu ajutat. Și, desigur, va fi frustrat de faptul că nu se va întâmpla așa. Va fi judecat aspru de ceilalți și îi va judeca pe ceilalți prin prisma acestor așteptări greșite pe care le va avea de la ei. Sub pretextul că este prea mic să se descurce singur sau să facă singur anumite lucruri pe care ceilalți le fac, deși sunt de aceeași vârstă cu copilul lor, mulți părinți ajung să își handicapeze copilul lăsându-l neajutorat sau de râsul celorlalți, deoarece nu îl învață și nu cer de la el să își dezvolte anumite abilități și aptitudini normale specifice fiecărei vârste.

De asemenea, nu îl supraproteja, căci atunci când va crește nu va fi capabil să se descurce singur. Oferă-i acea libertate „sigură“ care îl ajută să se dezvolte, să capete încredere în sine.

 

Ai grijă ce spui

Când vorbești copilului (mai ales la nervi), imaginează-ți că ești în fața unui polițist pregătit să te aresteze și că „ai dreptul să nu spui nimic, căci ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta“, deoarece așa va fi! Nu numai ca exprimare corectă și literară, ci și ca mod de adresare, de formare a propozițiilor, a cuvintelor (urâte sau nu, corecte sau nu ca formă și pronunție). Când un copil învață de la propriii părinți să vorbească greșit sau urât, e mult mai greu de dezvățat de aceste obiceiuri greșite. În privința cuvintelor urâte, este garantat faptul că cel mic întotdeauna va folosi amenințările și înjurăturile din casă atunci când se află în preajma altora, fără excepție. Și nu mai faceți pe nevinovații spunând „vai, la noi în casă nu se vorbește așa“, căci e mai puțin probabil să imite un străin decât pe cineva din familie. Iar renegarea oripilată a micului vorbitor de cuvinte urâte nu îl ajută deloc să își schimbe vocabularul, ci numai să afle că acele cuvinte sunt bune ca arme împotriva adulților și că au o putere aparte pentru a jigni sau a face pe cineva să se simtă jenat.

Copiii imită, fac ceea ce văd în familie, la părinții lor, așa că ai mare grijă ce exemplu oferi micuțului tău. Pentru că de la tine învață cum să se comporte, cum să vorbească…

 

tata cu copilNu îl compara!

Poate părea motivant să ai o rudă sau un prieten ca exemplu, model de comportament – „uite ce frumos desenează cutare, ce frumos se poartă X, cum știe să își lege șireturile Y, de ce nu poți și tu să faci asta?“ –, și prin comparație copilul care nu face aceste lucruri să se simtă prost și să vrea să le facă și el. Însă comparațiile aproape întotdeauna își ratează scopul. Copilul meu este el însuși, nu X, Y sau Z. Într-un fel, e normal ca părinții să își compare copiii între ei sau cu ai altora, să găsească un cadru de referință pentru nivelul achizițiilor psihomotorii ale acestora. Dar, în niciun caz, nu lăsa copilul să te audă făcând asemenea comparații. Fiecare copil are ritmul lui de creștere și dezvoltare, temperamentul lui, personalitatea lui. A-ți compara copilul cu altcineva este ca și cum i-ai spune copilului că ți-ai dori ca el să fie altcineva sau altcumva.

Nu numai compararea copiilor poate altera personalitatea copilului, ci și a-l pune, a-l forța să facă ceva pentru care nu este încă pregătit sau care nu îi place. Aceasta îi subminează încrederea în sine și determină confuzie. Ba chiar ar putea determina copilul să te respingă și să se încăpățâneze să nu mai facă acel lucru, și să iasă un fel de război al voințelor.

 

Ascultă cu atenție

Ascultă ce are copilul de spus. Ascultă cu adevărat. A auzi e una, a asculta e alta. Câți dintre noi au inspirația să se oprească din goana nebună a fiecărei zile pentru a asculta ceea ce copilul nostru are de spus, ceea ce are și el de povestit de la grădiniță, de la școală?

Primul gest este să anticipăm noi ce are copilul de spus, să presupunem, să ridicăm vocea, să dăm propriile interpretări relațiilor dintre copii, dintre copii și învățătoare etc. Ca într-un dialog al surzilor. Și ne mai mirăm de ce la adolescență ne ignoră ca și cum nu am exista. A asculta înseamnă a lăsa pe celălalt să spună ce are de spus, a pune întrebări lămuritoare, a reflecta emoțiile interlocutorului.

 

mama cu bebeNu suprasolicita copilul!

Este una dintre marile erori pe care le fac părinții de azi. Au impresia că trebuie neapărat să umple timpul copiilor cu tot felul de activități, ca dintr-o disperare de a pompa în copil tot felul de abilități, „să fie pregătit pentru viață“, ignorând greața de „a face“ pe care o aduce copilului acest amețitor carusel de activități extrașcolare. Copilul trebuie să aibă și un timp în care să se plictisească, pentru că acela este timpul care ajută la stimularea creativității copilului. El are nevoie și să se joace relaxat, fără grija că trebuie să meargă la tenis, dans, înot, engleză, karate etc. Rațional, nu ar trebui să impunem unui preșcolar mare mai mult de două activități extrașcolare simultan, el are nevoie de timp pentru el, timp pentru joacă, pentru activități liber alese, și care să nu fie umplut de televizor sau jocuri la calculator!

 

Când îl recompensezi cu laude?

Laudă copilul pentru ceea ce face, numind întotdeauna comportamentul pentru care îl recompensezi prin laudă – bravo pentru construcția din lego, bravo pentru puzzle-ul terminat până la ultima piesă, pentru că ai colorat fără să depășești, pentru că ai mâncat fără să pătezi sau să murdărești în jur. Laudă cu adevărat numai realizările care presupun un efort conștient și sistematic din partea copilului, făcut cu atenție, comportament care poate fi repetat (nu ceva făcut din pură întâmplare și care nu mai poate fi repetat – un desen întâmplător, de exemplu –, sau acțiuni pe care le face de nu știu câte ori zilnic).

URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Psihologie