Invatam sub forma de joaca

Fiecare copil este unic. Fiecare se dezvolta in ritmul lui, nu exista un sablon. Daca nu recunoastem propriul copil in descrierile standardelor de dezvoltare, nu trebuie sa disperam.

Intr-un ritm foarte rapid, pana la un an, se dezvolta abilitatile motorii, astfel ca de la o totala dependenta de adult la nastere, la un an, copilul este capabil sa se deplaseze singur (de-a busilea sau/si in picioare), chiar daca nu cu prea mare precizie, incepand sa isi foloseasca mainile pentru lucruri importante – bea singur, manipuleaza obiecte, jucarii, trage, impinge.

Autonomia copilului trebuie incurajata, nu limitata de dorinta noastra de a-l sti inca bebelus. Limitarea autonomiei duce la lipsa increderii in sine.

Personalitatea (deja conturata) incepe sa se faca mult mai bine simtita de catre ceilalti. Nu vom fi surprinsi atunci cand, la aceasta varsta, vor incepe sa apara fricile copilariei (intuneric, zgomote, apa, straini etc.), si vom avea mare grija sa nu ii dezvoltam unele noi prin amenintari aberante cu baba, mosul, bau-bau, intunericul etc. Toate acestea fac parte din procesul de crestere si nu inseamna ca are o problema.

Emotional, incepe sa aiba sentimente mai complexe, sa fie gelos – pe dragalaseniile dintre parinti, pe un frate mai mare, deoarece sufera ca nu este obiectul exclusiv al dragostei, in special a propriei mame.

Nu trebuie respins sau certat (el este inca foarte dependent afectiv de mama), si in niciun caz facut gelos intentionat pentru a ne amuza de reactiile lui, insa trebuie sa inteleaga ca mama iubeste in acelasi timp si alte persoane (tata, fratii, bunicii).

Pana la un an, jucaria preferata este adultul. Si, ca orice jucarie, nici aceasta nu trebuie sa raneasca copilul – nici fizic, nici emotional, nici ca nivel de educatie.

Desi la un an incepe cu adevarat disciplina, copilul nu va intelege de ce i se interzice un lucru, chiar daca explicatia noastra e cat se poate de logica.

De aceea, decat sa explicam legaturi cauzale intre actiuni sau sa il certam, mai bine ii deviem atentia spre altceva. Daca, insa, insista pe o activitate interzisa, vom fi fermi in a spune „nu” si vom continua cu devierea atentiei.

Orice ar spune bunicii, bonele, nu ne vom grabi sa deprindem copilul cu olita. Inainte de asta, el trebuie sa invete sa mearga, sa alerge, sa spuna cateva cuvinte, sa invete unde e toaleta si la ce foloseste ea, sa invete placerea de a fi curat.

Pana la 1 an, copiii sunt foarte incantati sa faca placere adultului, asa ca profita si introdu „in meniu” cateva reguli de baza…

Primul an de viata marcheaza multe debuturi, insa cel mai asteptat de parinti este cel al limbajului. „Sa ma inteleg cu el, sa imi spuna ce vrea, ce il doare”. Desi inca nu vorbeste prea bine, acumuleaza foarte multe cuvinte la nivel de intelegere.

Si incepe sa se faca inteles, chiar daca mai ales prin gesturi. Este extrem de important sa ii vorbim mult, sa comentam permanent tot ce facem, in limbaj corect (nu de bebelus) si simplu.

Partile corpului, principalele obiecte din casa, anumite animale, pozitii spatiale (sus, jos) sunt ca­teva notiuni pe care copilul le stie (sa le indice sau recunoasca), chiar daca nu le pronunta. Tot ce il vom invata pe copil va fi sub forma de joaca.

Text: Cristiana Haica; Foto: Dreamstime.