Invitație la Picnic Prichindel!

Carrefour Militari, Bricostore și Norauto invită familiile pe 31 mai și 1 iunie la Parcul Comercial Militari cu ateliere interactive și concursuri pentru copii și părinți, în cadrul evenimentului Picnic Prichindel.

 

Modelaj de baloane, facepainting, desene pe asfalt, Limbo, Hoola-Hoop sau maratonul de șotron sunt doar câteva dintre activitățile pregătite pentru copii cu ocazia zilei de 1 Iunie. Aceștia vor avea ocazia să îi cunoască pe Mikey Mouse și Minnie, care vor fi gazdele evenimentului. În plus, programul va fi animat de momente artistice susținute de coruri de copii și spectacole de magie cu porumbei și nenumărate trucuri amuzante, iar pe tot parcursul celor două zile, cei mici se vor putea juca în topoganul gonflabil și vor primi, gratuit, vată de zahăr sau floricele.

 

Mai mult, 200 de vouchere cadou sunt pregătite pentru a răsplăti copiii pentru participarea lor la ateliere, iar în cadrul concursurilor organizate, aceștia vor putea câștiga unul dintre cele 20 de DVD-uri cu animațiile preferate, una dintre cele 25 de invitații pentru 2 persoane la Divertiland sau chiar un iepuraș viu oferit de Animax!

 

Totodată, cei trei renumiți retaileri, alături de Galeria Comercială Militari, au pregătit și activități pentru părinți: mămicile se vor putea întrece într-o cursă cu biciclete, în timp ce tăticii vor concura pentru titlul de Tati cel voinic' în cadrul concursului de skandenberg. Și pentru ca și cei mari să se bucure de Ziua Copilului, pentru orice bon de cumpărături, aceștia primesc vată de zahăr sau o punguța cu floricele.

 

Primul parc comercial înființat în București așteaptă copiii împreună cu parinții pe 31 mai și 1 iunie pe A1, km. 11, Chiajna, începand cu ora 10.00!


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton