Jucarii pentru copii

Cum ar fi sa te trezesti intr-o dimineata si in locul bunului tau amic, vazul, sa dispui de un analizator care sa-ti infatiseze realitatea in pete uriase, vag si cetos colorate?

Sa nu poti sa ceri o pereche de ochelari care sa transforme diforma realitate intr-o scena in care poti sa diferentiezi vizual obiectele de persoane sau patratul de rotund? Pentru a complica putin scenariul, imagineaza-ti ca in aceasta lume plaja de zgomote cu care ai fi confruntata este un amalgam confuz de sunete mai mult sau mai putin ascutite, unele cunoscute, dar tot fara sens, iar altele pur si simplu bruste sau line… O lume in care singura ta posibilitate de a interactiona se raporteaza la senzatii de tip confort/disconfort, in care unele lucruri care te ating (vizual, auditiv sau tactil) nu sunt apreciate decat din punctul de vedere al placerii sau neplacerii pe care o provoaca. Cu acest „impresionist' trebuie sa interactionezi in calitate de parinte. Acestui bot nabadaios si neintelegator ii cumperi jucarii, pampersi si hainute de fite.

Ce fel de jucarii ii cumperi bebelusului?

Evident, insa, a-i cumpara jucarii unui micut de trei sau sase luni nu este o intreprindere perfect inutila. Micile obiecte cu care il inzestram, inca de la varste foarte mici, sunt cele care il ajuta sa-si construiasca incetul cu incetul o perceptie apropiata de a noastra in ceea ce priveste realitatea. Din acest punct de vedere, a nu-l inzestra cu micile lui suporturi de construire a realitatii ar fi mai degraba o nelegiuire.

Care ar fi regulile de baza pentru a-i crea un arsenal adecvat de jucarii unui copil foarte mic? Pentru a da raspunsul la intrebarea de mai sus, ar trebui sa ne intoarcem la experimentul propus, intr-o lume in care nu dispui de cuvinte pentru a o intelege, in care realitatea e constituita din pete mari si fara contur, cu zgomote bizare si bruste. O lume in care apreciezi calitatile mediului doar in termen de placere/neplacere.

Jucariile apreciate de copiii foarte mici sunt in general stupid de simple. Vei intelege de ce micutii prefera in general materialele moi si placute (plusul sau siliconul, mai nou) celor tari si crocante (plasticul rigid sau metalul). Vei intelege de ce este de preferat ca o masina de zdranganit sa produca un zgomot simplu, ritmat si repetitiv, dar cu tonalitate naturala – de la ciocnirea unor bile de lemn sau de plastic foarte moale – decat un zgomot complex, aritmat si artificial.

Cel mai bine ar fi, atunci cand ii propui o noua jucarie, sa te asiguri ca i-o prezinti in conditii optime de interactiune. In caz ca micutul sau micuta sunt intr-o indispozitie de moment – le e foame sau sunt deranjati la burtica – nu este bine sa le propui o noua interactiune cu mediul, in care sa asocieze moliciunea plusului cu indispozitia de moment.

Prezentarea jucariilor noi, practic sursa de senzatii care ii vor permite sa-si structureze si deseneze intr-un mod adecvat realitatea, ar trebui sa se desfasoare in conditii de calm si absenta a neplacerii. Odata ce aceste jucarii vor ajunge sa faca parte din repertoriul obisnuit de linistire si de placere al copilului, nu mai exista riscul ca ele sa fie asociate cu senzatiile de disconfort. Iar beneficiul lui principal este ca va face un pas sanatos inainte spre dezvoltare.

Ca o concluzie, jucariile simple si care pot genera senzatii moi (si nu tari) sunt cele mai indicate pentru cei foarte mici. Ele ii ajuta sa isi modifice perspectiva asupra realitatii, transformand lumea lor diforma in acest minunat spectacol. Nu te lasa pacalita de nenumaratele variante prezente in magazine. Respecta regulile de mai sus si vei pune caramizile in ordinea normala la fundatia educationala a micutului tau.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2