(P) La ce e bună poezia pentru copii și adolescenți

Afectivitate
Se adresează în primul rând afectivității, produce impresii puternice, educă uneori mai bine decât orice altă formă literară, transmite sentimente și stări cu care te identifici ușor.

Creativitate
Dezvoltă creativitatea pe termen lung, stimulează imaginația, poate să schimbe perspectiva unor cuvinte sau formulări, le poate găsi noi însușiri sau înțelesuri.

Muzică
Dezvoltă urechea muzicală, prin ritm și armonie.  Poezia este ca tehnică foarte permisivă, rupând deseori reguli de gramatică sau semne de punctuație, în favoarea muzicalității cuvintelor. Chiar dacă la început copilul nu înțelege toate cuvintele sau sensul lor, simt ritmul și muzicalitatea și devin curioși despre însemnătatea lor.

Exprimare
În adolescență poezia poate ajuta la exprimarea sentimentelor, liber, folosind metafora, comparația și limbajul simbolic pentru a descrie experiențe care nu pot fi transmise altfel, dar despre care adolescentul are mare nevoie să vorbească.

Adaptare
Poezia promovează capacitatea de adaptare emoțională, îți dă o voce, o reprezentare, o apartenența la o comunitate.

Citește-le poezie copiilor tăi și descoperă uimirea și dorința lor de a crea. Introduce-i în lumea magică a imaginilor și stărilor transmise cu ajutorul versurilor.

Pentru acest lucru, Libertatea începe noua sa colecție Carte pentru toți', cu volumul Poezii' de Mihai Eminescu. Poate cele mai frumoase poezii românești scrise vreodată. De citit, recitit și dat mai departe. De joi, 12 mai, la toate centrele de difuzare a presei.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton