Mai lasati-ma cu atatea sfaturi!

Conteaza chiar asa de mult ce cred ceilalti despre noi? Nu ar trebui, dar se pare ca pentru multi conteaza. Si pun la suflet parerea tuturor.

Asta nu inseamna oare putina lipsa de incredere in sine? Si putin mai multa lipsa de asertivitate?

Pe toata perioada sarcinii, eram parca un magnet pentru sfaturile necerute ale rudelor, vecinilor, colegilor de serviciu si ale oricui altcuiva care considera ca ar trebui sa isi exprime expertiza fara sa ii fi cerut eu asta. Inclusiv sotul meu venea cu tot felul de indicatii pretioase de la colegele de serviciu care au copii.

Nu pot uita de matusa sotului meu care, de cate ori ma vedea, imi spunea sa am grija cu pisica, caci pot lua toxoplasma de la ea.

Numai ca noi nu am avut niciodata pisica. Sau cu vecina de sus care, dupa un „buna- dimineata scurt, imi spunea sa beau cafea decofeinizata, iar eu aveam senzatie de voma numai la pomenirea cuvantului cafea.

Sa nu va imaginati ca am scapat de aceste lucruri dupa ce am nas­cut – atunci sfaturile s-au diversificat. Ca e bine sau nu e bine sa ii dau suzeta, ca este prea sub­tire sau prea gros imbracat copilul, sa il iau sau sa nu il iau in brate de cate ori plange…

Pentru acesti oameni nici nu conta ca eu nu ii intrebam ceva, ei isi propuneau un subiect de discutie si nu se lasau pana nu terminau ce aveau de spus.

Ma simteam ca o privitoare la o emisiune Tv, numai ca teleco­manda nu functiona si pe oprit, ci numai pe pornit.

Nu avea niciun fel de importanta ce aveam eu de spus. Ocoleam oamenii pe care ii stiam „mari sfatuitori pentru a evita enervarea. Numai ca in parcuri se gasesc multi din acestia pe care nu ai cum sa ii stii dinainte. Poate ca acesti oameni iti vor bi­ne­le, dar mie nu imi faceau niciun bine.

Avalansa asta de sfaturi necerute ma facea sa ma gandesc ca poate ei cred ca eu nu sunt o mama buna sau poate ca par cam prostuta si am nevoie mereu de consiliere.

Ma gandeam atunci ca eu nu voi face niciodata asa ceva – sa spun mamelor ce ar trebui sau nu ar trebui sa faca. Si m-am tinut de cuvant. Pana cand sora mea a ramas insarcinata. Cum am aflat, am sunat-o, sa o felicit, si m-am pomenit spunandu-i sa ia vitami­ne, sa manance ceva usor dimi­neata, ca sa evite greturile matinale.

Nici nu am auzit-o cand mi-a spus ca nu are greturi, ca am si inceput sa ii fac variante de meniu. A, si sa ia vitamine din cele masticabile, nu din cele care se inghit cu apa, ca eu am avut dificultati cu inghititul acestora.

Nu am slabit-o din sfaturi pe toata perioada sarcinii – despre crampe, pozitii de dormit, alimentatie, cata apa sa bea zilnic, ce muzica sa asculte etc. Pana la un moment dat, cand am surprins-o dand ochii peste cap a disperare si mi-am amintit de mine – pe vremea disperarii mele din cauza sfatuitorilor.

Si totusi nu ma puteam opri, asa ca am inceput sa il sfatuiesc pe sotul ei, ca sa nu o mai disper pe ea. Dar, intr-o zi, chiar ea mi-a spus ca sotul ei o streseaza cu sfaturi. Eu am replicat – lasa-l, ca iti vrea binele. Si eu ii voiam binele, si el, si toata lumea, si sfatuitorii mei imi voiau binele.

Dar nu voiam ca si sora mea sa se simta la fel de incapabila ca mine pe vremea aceea. Si mi-am promis ca ma voi opri. Si m-am tinut de promisiune de data asta. Culmea: cand m-am oprit din a da sfaturi, sora mea a inceput ea sa mi le ceara. Si eram tare mandra ca pe mine ma suna sa ma intrebe…

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


Recomandari
Redactia.ro
Unica.ro
Sfatul Medicului
Mai multe din Sfaturi practice