Mama, cumpara-mi!

Copiii nostri au devenit tinta campaniilor publicitare, iar consecinta logica este ca ei pretind sa le cumparam Happy Meal, ultima Barbie, un calculator superperformant si nu inteleg ca posibilitatile noastre nu se ridica la inaltimea pretentiilor lor.

„Vreau calculator! Fiul meu si-a repetat ani de zile dezideratul, timp suficient ca sa ma lamuresc ca trebuie sa cumpar unul cu placa video buna, cu memorie mare, cu monitor bun. Adica unul foarte scump.

Cand am hotarat ca de ziua lui va primi calculatorul visurilor lui, stiam ca fac un sacrificiu financiar aproape sinucigas.

I-am pus in vedere ca nu va mai primi nimic de la mine timp de doi-trei ani. Mai mult ca sigur a crezut ca glumesc, fiindca, la doua saptamani dupa marea achizitie, cand eu cumpaneam ce anume sa aman – plata intretinerii sau a curentului electric si a telefonului –, el imi pretinde, zilnic, un hamburger si o Cola de la McDonalds.

Am crezut ca nu aud bine! Eu, care de zile intregi ma amagesc cu zacusca si magiun! De fapt, auzeam foarte bine. Si nu e prima data cand are pretentii deplasate.

Adidasi de firma, filme vazute la Hollywood Multiplex, nu in alta parte, Mountain Bike, nu orice fel de bicicleta… Sigur, e bine sa stie copilul ce vrea si sa aiba standarde inalte, dar nici asa.

M-am gandit ca e un defect al baiatului meu, dar am aflat ca e boala raspandita; si parca e mai grava la fetite, care, pe langa toate astea, mai vor si zdranganele de la Meli Melo, lip gloss, deodorante… Toate aceste pretentii, de la niste copii sub zece ani!

Ce-o sa mai vrea la 14 ani? Si asta nu e tot: cuvantul cel mai folosit din vocabularul acestor copii este „distractie. Nu se gandesc la lectii, ci numai la distractie. Unde am gresit? Se mai poate indrepta ceva?

Sfatul psihologului:
Psiholog Carmen Demi:
„Copiii nu au discernamantul structurat, ei au nevoie de modele. De aceea, ei vor adopta acele modele si norme care le sunt inoculate: cele dorite de parinti, practicate in familie sau cele promovate la televizor, in reclame (si nu numai).

Televiziunea stabileste niste norme de comportament, dar si de consum, acceptate imediat de publicul larg. Iar copiii nostri sunt foarte vulnerabili, deoarece sunt mai sensibili decat adultii, au mai putin discernamant si mult mai putini termeni de comparatie.

In Romania, televiziunea este cel mai ieftin mijloc de divertisment. Orice alta forma de petrecere a timpului liber costa. De aceea, foarte multi parinti le permit copiilor sa petreaca, zilnic, ore intregi in fata televizorului.

Efectele – pe termen scurt, dar si lung – sunt multiple; pretentiile (uneori absurde) ale copiilor nostri pentru diverse obiecte promovate in campaniile publicitare reprezinta doar unul dintre ele, dar care ne afecteaza direct si imediat.

Atunci cand copilul va cere insistent hamburger sau cartofi prajiti (obligatoriu de la McDonalds, nu pregatiti acasa!), o face nu atat pentru ca alti copii le mananca, cat mai ales pentru ca a vazut reclamele care le promoveaza.

In ultimii ani, marile companii producatoare de produse alimentare au recurs la spoturi publicitare in care apar copii consumand produsul promovat. Sunt induse astfel false nevoi, fata de care copiii nu au cum sa se apere. Care sunt solutiile? |n primul rand, reducerea timpului petrecut de copil in fata televizorului.

Chiar daca ti se pare greu, nu e imposibil! Anunta-l ca de acum incolo se va uita la TV numai dupa ce si-a facut temele si doar pentru un anumit timp.

Nu te astepta ca el sa se supuna fara comentarii acestui program; va dura cel putin cateva saptamani pana se va adapta! Important este sa nu faci exceptii de la noile reguli, deoarece copilul le va specula. Si inca ceva: nu ceda in fata insistentelor sale de a cumpara un anumit produs. Daca cedezi o data, iti va specula slabiciunea si data viitoare.
 

Text: Irina Dimiu: Foto: Dreamstime.