Mamă de fată: cum te descurci

Când se naşte copilul se naşte şi mama lui, care până atunci nu era „mamă”, era o femeie obişnuită. Însă dacă copilul este fetiţă ori băiat, mama se dezvoltă şi ea diferit, în funcţie de genul copilului?

Se pare că, din momentul în care copilul s-a născut, cumva atitudinea mamei față de copilul său, în funcție de genul acestuia, începe să se modeleze diferit de la băiat la fată. De ce? Poate că este vorba de așteptările sociale de la ea, de modelul cutural, de ceea ce ne așteptăm de la un băiat și de ceea ce ne așteptăm de la o fată, de așteptările părinților anterioare nașterii și de împlinirea lor, precum și de mulți alți factori sociali și psihologici. Poate că unul dintre cei mai importanți factori psihologici în comportamentul și modul diferit de a gândi al mamelor de fete față de cele de băieți este felul în care mama își vede propria viață, concepția ei despre sine, ca reprezentantă a genului feminin, și de stima de sine a acelei femei care a devenit mamă.
De aceea, o mamă bună ar fi bine să meargă la psiholog pentru a se elibera de propriile poveri psihologice (dacă aceastea există) și a se pregăti să devină mamă.

Prin fiica ei, fiecare mamă pare să îşi vadă viaţa începând din nou, are şansa de a trăi o copilărie de fetiţă aşa cum şi-ar fi dorit-o pe a ei, dar, în acelaşi timp, pot reînvia propriile temeri – în felul în care îşi educă fiica, în atitudinea pe care o are faţă de ea, încât, uneori, mama respectivă poate să ajungă precum propria mamă în constrângerile şi ideile preconcepute pe care aceasta le avea.

O fiică are o influenţă foarte puternică asupra mamei sale, în felul în care o transformă, o ajută să se dezvolte ca personalitate, să îşi vindece anumite răni ale trecutului sau, dimpotriva, să adâncească anumite răni.

Felul în care mama îşi percepe propria viaţă, existenţă, rost în lume va avea o foarte mare influenţă asupra relaţiei cu copilul ei, cu fetiţa.

Relaţia mamă-fiică poate fi una splendidă sau una foarte tensionată. De cele mai multe ori, între mame şi fiice există o comunicare foarte profundă, uneori fără cuvinte, poate chiar telepatică, ele se înţeleg (se percep) foarte bine una pe cealaltă, chiar dacă relaţional lucrurile nu stau foarte bine.

O fiică este o versiune nouă a mamei, mult îmbunătăţită (deşi nimeni nu ar trebui să gândească astfel despre copilul său, ca la o reeditare, fiecare om este unic, irepetabil), care poate ajunge să reflecte multe dintre speranţele, temerile, fricile, emoţiile şi sentimentele părintelui faţă de propria lui viaţă.

Dacă mama își dă seama la timp de acest risc, reușește să se desprindă și să devină o mamă eficientă, dacă nu, atunci încep să se manifeste o serie de comportamente nefirești, fie la mamă, fie la fiică, în special în perioadele de mari transformări (în jur de 2-3 ani, 6-7 ani, adolescență). Copiii vor reacționa amplu la această presiune – încărcarea lor cu așteptările noastre. Mai ales fetele reacționează amplu, baieții se pare că sunt mai puțin complicați din acest punct de vedere.

O fiică aduce mamei prilejul de a avea în sfârșit o ”cea mai bună prietenă”, care să o iubească sincer și necondiționat și care să nu o bârfească pe la toate colțurile cu ceilalti și să nu o trădeze.

Toate mamele de fete vor ca fiicele lor să aibă mai multe șanse decât au avut ele în viață, să fie independente, să își găsească un partener perfect, să nu sufere, să nu aibă probleme, să nu treacă prin aceleași dificultăți și să nu facă aceleași greșeli pe care le-au făcut ele, să le rămână aproape (de la o fată ne așteptăm să fie lângă noi la bătrânețe).

Foto: shutterstock.com