Fiecare tată trăiește în maniera lui ziua nașterii. Depinde și de mamă dacă dorește ca el să fie prezent sau nu la importantul eveniment. Tu, tati, în ce categorie te afli?
Însoțitorii
Acești tați adoptă o atitudine… maternă (prin cuvinte și gesturi tandre), sunt buni ascultători, protejează și sprijină întru totul mama însărcinată. Rămân la nevoie la capul partenerei lor, care le apreciază gestul, mai ales în cazul în care acestea nu pot beneficia de prezența mamei lor.
Liderii
De cele mai multe ori, tații sunt cei care insistă să fie prezenți la naștere. Ei se identifică cu soțiile lor în timpul contracțiilor, respiră ca și ele, se implică activ la naștere.
Admiratorii
Acești părinți nu vor să rateze nașterea și mai ales ieșirea nou-născutului. Ocazie pentru ei de a contempla o scenă care i-a fascinat încă din copilărie și care le-a fost interzisă, cea de a vedea organul genital al propriei lor mame. Identificându-se ușor cu copilul pe cale de a se naște, retrăiesc într-un fel propria naștere.
Amatorii de film
Sunt cei care filmează sau fotografiază toate aspectele din timpul nașterii, în cele din urmă ascunzându-se în spatele obiectivului. Ei nu sunt pregătiți pentru a viziona scena fără „intermediar. Unii fac acest lucru la cererea partenerei lor, fericiți că vor fi apoi în măsură să-și demonstreze victoria.
Dezertorii
Confruntați cu neputința lor în fața corpului matern care îndură durerile nașterii, acești tați nu-și găsesc locul, uneori sunt șocati de sexul soțiilor sau se simt vinovați cu privire la suferința lor. Pentru a scăpa de această situație de nesuportat, ei dezvoltă inconștient metode de apărare numite „nevrotice: invocă nevoia de a ieși ca să mănânce, obligațiile profesionale, stare generală de rău, sau vreo criză de tetanie.