Mamele aflate în concediu de creștere a copilului își vor putea suplimenta veniturile lucrând ca bone

Femeile care se află în concediu de creșete a copilului vor avea ocazia să își suplimenteze veniturile lucrând ca bone, potrivit unui poriect legislativ ce se află în dezbaterea senatorilor.

În prezent, o persoană nu poate lucra ca bonă decâd dacă este angajată la o firmă de bone acreditată sau pe cont prorpiu, ca persoană fizică autorizată.

Astfel, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea legii nr 167 din 2014 privind exercitarea profesiei de bonă,c u modificările şi completările ulterioare a fost pusă în dezbatere la Senat în luna iunie 2019 și are nevoie, pentru a se aplica, de adoptarea Parlamentului și de semnătura șefului statului.

Pe scurt, proirctul de act normativ ar putea da posibilitatea unei noi categorii de persoane de a exercita profesia de bonă: mamelor aflate în concediu de creștere a copilului.

Potrivit propunerii legislative, mamele „care au unul sau doi copii și beneficiază de concediu de creștere a copilului, conform legii, pot primi un copil în îngrijire, altul decât cel propriu/ cei proprii, în calitate de bone'.

Mamele care vor lucra ca bone vor primi lunar de la stat, pentru un copil luat în îngrijire, o sumă de bani egală cu valoarea salariului minim pe economie. fondurile pentru plata mamelor aflate în CCC ce lucrează ca bone vor fi asigurate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, același minister urmând să stabilească și să implementeze și procedurile necesare pentru efectuarea acestor plăți.

Pe de altă parte, părinții copiilor îngrijiți de mamele aflate în concediu de creștere copil vor trebui să demonstreze serviciilor sociale că sunt angajați și nu se pot ocupa de propriul copil, printr-un document eliberat de angajator.

Proiectul nu ia în calcul și limita veniturilor pe care le poate obține o persoană aflată în CCC simultan cu indemnizația aferentă. Recent această limită a fost majorată și a ajuns la 6.250 de lei pe an. Așadar, dacă e să respecte actualele reguli, mamele ce vor dori să lucreze ca bone vor trebui să o facă fie doar până ating acest prag anual, fie să renunțe la indemnizația de creștere.

Pentru a intra în vigoare, această propunere legislativă trebuie adoptată de ambele Camere ale Parlamentului, promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.

Sursă foto: 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton