Maxim Vengerov va concerta la Gala UNICEF!

UNICEF România și Camera Deputaților organizează, pentru al doilea an consecutiv, o Gală de Informare și Strângere de Fonduri în vederea protejării copiilor împotriva violenței. Evenimentul, în cadrul căruia Maxim Vengerov – unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii – va oferi un recital extraordinar,  este organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, pe data de 20 noiembrie 2014.

Maxim Vengerov este Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF, fiind primul cântăreț de muzică clasică care a primit această funcție (în 1997). În calitate de Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF, Maxim a inspirat prin intermediul muzicii sale copii din întreaga lume. Câștigător al premiilor Grammy, Maxim Vengerov a susținut concerte sold out cu cele mai ilustre orchestre (Berlin Philharmonic, London Symphony Orchestra, BBC Symphony Orchestra, Toronto and Montreal Symphony Orchestra, Mariinsky Theatre Orchestra, Chicago Symphony Orchestra) și cei mai faimoși dirijori din lume și a oferit recitaluri solo în cele mai importante orașe din lume.

Gala de Informare și Strângere de Fonduri face parte din campania Violența verbală rănește', derulată de UNICEF în perioada octombrie 2014 – iunie 2015 și va fi prezentată de Andreea Marin, Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF România. Un moment special al serii va fi și Licitaţia de Păpuşi, create de copii și designeri celebri.

UNICEF lucrează împreună cu autorități centrale și locale, ONG-uri și alți parteneri pentru a dezvolta și implementa modele eficiente inclusiv din punct de vedere al costurilor pentru a preveni violența, pentru a îmbunătăți cadrul legal și pentru a influența normele sociale. Fondurile strânse în urma Galei vor susține eforturile UNICEF ca fiecare comunitate din România să aibă un asistent social, un asistent medical și o școală prietenoasă care să identifice cât mai repede cazurile de violență împotriva copiilor și să ofere sprijin.

Dacă dorești să te implici și tu în campania de protejare a copiilor împotriva violenței, o poți face! Pentru mai multe detalii despre pachetele de sponsorizare – persoană de contact Mihai Gligor, [email protected], 021 201 78 64.

 

Ce să știi despre Unicef România

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţiilor, fundaţiilor şi a guvernelor.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri