Mesajul adresat premierului, din partea mamei lui Rares, un copil diagnosticat cu autism

Dupa gafa de proportii facuta de prim-ministrul Romaniei, Viorica Dancila, in care a folosit termenul „autisti” in sens peiorativ, au aparut rapid si reactii din partea parintilor afectati de declaratiile premierului.

Mesajul adresat premierului, din partea mamei lui Rares, un copil diagnosticat cu autism

Maria, mama lui Rares, i-a explicat Vioricai Dancila printr-un mesaj adresat din partea fiului sau, ce presupune mai exact sa fii diagnosticat cu autism si ce obstacole a trebuit sa depaseasca Rares pentru a se dezvolta, fara ca statul sa asigure serviciile medicale necesare.

„Doamnă Viorica, eu sunt Rareș, am 14 ani și sunt diagnosticat cu autism. Aud și văd excepțional ( îți pot confirma părinții mei asta prin actele medicale pe care le au, iar consultațiile nu au fost gratuite in caz că doriți să știți asta).
De asemenea vă pot spune că NU știu să mint și nu am făcut niciodată vreun rău cuiva și nici țării mele. De la 4 ani și jumătate am muncit pe brânci cate 8 ore poate și mai bine pe zi că sa pot sa fiu macar într-o oarecare măsură funcțional. Am beneficiat de mii de ore de terapie suportata de părinții mei și de prietenii lor care i-au ajutat, nici macar O ORĂ nu mi-a fost decontată de statul român.”

Rares i-a explicat premierului, cu ajutorul mamei sale, cum afirmatia potrivit careia cei care dezinformeaza Uniunea Europeana cu privire la Romania „sunt autisti, nu vad, nu aud” este o jignire nu doar la adresa persoanelor care sufera de tulburari din spectrul autist, cat si la adresa nevazatorilor sau a oamenilor cu hipoacuzie:

„Scuzele tale nu ajung doamnă Viorica și nu le accept pentru că încă odată, la fel că ceilalți membrii ai partidului din care faci parte, nu ți-ai asumat. Ți-a părut rău că „s-a înțeles așa” Și scuze ar trebui să îți ceri și de la cei care nu aud și nu văd din cauze medicale pentru că i-ai desconsiderat și pe ei.
O precizare…textul este scris de mine, mama lui Rares, pentru el și în numele lui. Și e un text valabil pentru orice copil cu autism din tara asta și pentru orice părinte care are un copil cu autism.”

 

Mesajul premierului, adresat unor persoane ce dezinformeaza

Reamintim ca premierul a declarat joi seara, in platoul emisiunii Sinteza Zilei, facand referire la persoane care dezinformeaza, ca ar fi autisti, care nu vor sa auda si nu vor sa vada realitatea.

 

Ulterior acestor declaratii, Viorica Dancila a clarificat, sustinand ca si-a cerut scuze public si ca ii pare rau ca s-a facut aceasta analogie. Premierul a mai declarat si ca empatizeaza total cu oamenii care au aceste probleme.

 

Declaratiile premierului vin intr-un moment neprielnic pentru persoanele cu autism

Declaratiile scandaloase vin la scurt timp dupa ce, in urma modificarii codului fiscal, s-a ingreunat procesul de redirectionare a 2% din impozitul pe venit, in cazul persoanelor fizice, respectiv 20% din impozitul pe profit al firmelor.
Din aceasta cauza, inclusiv ONG-urile de profil, ce sustineau nevoia de terapie a copiilor cu tulburari din spectrul autist, vor resimti diminuarea veniturilor din donatii si risca sa isi inchida activitatea.

Imagine: gov.ro


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton