Mesajul dur al Cristinei Balan pentru cei care critica drepturile copiilor cu handicap

In urma unui scandal iscat pe o pagina de Facebook, Cristina Balan sare in apararea parintilor de copii cu dizabilitati, criticati de altii ca ar avea drepturi suplimentare decat ceilalti oameni.

Cristina Balan: „E atat de simplu. Azi esti intreg, maine nu.”

„Am fost intrebata, in mai multe interviuri, cine ar putea sa imi spuna o vorba urata, legat de copiii mei, avand in vedere ca am primit si eu mesaje care mai de care, identice cu ce puteti citi mai jos.

Intr-o societate sanatoasa, astfel de iesiri sunt taxate dpdv legal.
Dar intr-o societate bolnava, sunt refulari care ne fac noua viata si mai grea si ne provoaca o suferinta sufleteasca pe care n-o doresc nimanui.

Doar pentru ca cei cu handicap au drepturi nu inseamna ca tu nu mai ai.
Doar pentru ca cei cu handicap primesc anumite beneficii, nu inseamna ca tu ai mai putine. „

Vedeta explica cum, odata cu beneficiul, vine si handicapul:

„In timp ce o persoana cu handicap locomotor se lupta sa se deplaseze, beneficiul tau e ca ai doua picioare care nu au nevoie de ajutor ca tu sa te deplasezi. Persoana cu handicap locomotor are nevoie de ajutor pt a merge ca tine, care nici nu te gandesti la asta, ca e ceva firesc. Te-ai ridicat si ai pasit.”

Cristina Balan explica faptul ca a fi sanatos si fara dizabilitati se poate oricand schimba: „E atat de simplu. Azi esti intreg, maine nu.”

Cantareata, mama a doi gemeni diagnosticati cu autism, a gasit respectivele comentarii la o alta postare, nefiindu-i adresate. Cuvintele barbatului sunt incalificabile, sugerand printre altele ca cei care sufera de handicap ar trebui eutanasiati, deoarece sunt o povara pentru societate.

Artista lamureste si acest aspect: daca persoanelor cu dizabilitati li s-ar crea conditii propice, ele ar deveni utile societatii si ar putea munci.

In final, mama gemenilor descurajeaza publicul de la injurii adresate barbatului in cauza, sustinand ca e nevoie de constientizare, nu de injuraturi.

 

Sursa text, imagine: Facebook Cristina Balan


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton