Mihai Craiu a vorbit în mediul online despre „cea mai contagioasă dintre bolile vacanței de vară'. Medicul pediatru a explicat care este maladia care apare cel mai adesea în rândul copiiilor, în timpului sezonului cald.
Pe pagina de Facebook „Spitaul Virtual pentru Copii', medicul Mihai Craiu, a transmis un mesaj în care vorbește despre boala mână-picior-mâine (HFMD – hand-foot-and-mouth disease), o afecțiune pe care o consideră foate contagioasă în rândul celor mici.
„Este vorba despre boala mână-picior-gură (HFMD – hand-foot-and-mouth disease) care este probabil cea mai contagioasă dintre bolile vacanței de vară. Boala este produsă de enterovirusuri non-poliomielitice, cum ar fi Coxsackie A16, A6 sau Enterovirus 71' – a scris Mihai Craiu pe Facebook.
Apoi, medicul Mihai Craiu a dezvăluit care sunt efectele bolii și cum se transmite.
„Cel mai frecvent maladia apare la copiii mici deoarece se transmite ușor prin contact apropiat dacă nu respectăm strict regulile de igienă. Dacă atingem cu mâna o suprafață pe care se află salivă sau alte fluide biologice de la un bolnav și apoi ducem la ochi sau la gură mâna contaminată vom avea o surpriză … foarte neplăcută!
Febră mare, dureri intense în cavitatea orală, dureri agravate atunci când veziculele apărute la începutul bolii se vor sparge și vor apărea aftele (vezi imaginea trimisă de un părinte care s-a luptat cu acest … musafir nedorit).
Copilul nu poate mânca, refuză să bea, este agitat și extrem de greu de liniștit, face febră mare și uneori are grețuri sau vărsături, poate și diaree. Leziunile de pe palme și plante sunt și ele inconfortabile dar nu produc senzație de prurit la fel de intens ca la varicelă' – a continuat medicul pediatru.
În cazul în care copilul are această afecțiune, Mihai Craiu recomandă izolarea lui de prieteni și de familie, pentru că boala este extrem de contagioasă timp de o săptămână, administrarea unui tratament adecvat, hidratarea optimă și mersul la medic pentru consult.
„Combaterea febrei și a durerilor intense cu paracetamol sau ibuprofen.
Hidratare generoasă cu orice fluid. Deoarece leziunile orale fac masticația dificilă iar alimentele aspre, acre sau sărate agravează durerea locală este util să ne concentrăm doar pe lichide. Cel mai bun fiind laptele matern pentru sugari. Nu contează ce acceptă să bea, atăta vreme cât bea ceva copilul.
Reducerea durerii locale folosind spray-uri bucale ce „sigilează” aftele, creând un strat protector local cu rol analgezic (un exemplu Anaftin spray sau gel pentru afte URGO – atenție, nu cel pentru adulți, care este interzis sub vârsta de 18 ani!l
Răbdare multă…. Partea grea a bolii durează. Din pacate sunt copii care au o săptămână întregă febră mare și stare proastă. Nu vă grăbiți cu antibioticele după 3-4 zile de febră!! Categoric nu fără un nou consult și fără analize!” – a încheiat Mihai Craiu.
Foto – 123rf.com