MiniArtShow – educaţie prin joacă

Binecunoscuta actriţă Ioana Ginghină îşi împlineşte de mai bine de 1 an un vis mai vechi. Odată cu lansarea atelierelor MiniArtShow, vedeta se simte plină de energie pozitivă şi a căpătat ceva din entuziasmul copiilor cu care lucrează.

MiniArtShow este un proiect de suflet al actriţei, pentru care îşi dedică o mare parte din energie şi timp. Noutatea atelierelor este dată de faptul că acestea combină teatrul cu creativitatea şi jocul, iar în final copiii ajung să fie educaţi prin joacă.

În proiectele mele în care am mai lucrat cu copii am observat că atunci când lucrezi cu ei la o poveste sau la o mică improvizaţie, aceştia devin inventivi, se deschid şi astfel prin poveste şi joc reuşeşti să-i faci să se exprime. Aşa le descoperi personalitatea, inventivitatea, imaginaţia şi apoi prin altfel de jocuri mergi mai departe şi le dezvolţi şi valorifici aceste calităţi native ale lor.

Proiectul MiniArtShow s-a născut în martie anul trecut din dorinţa de a face ceva nou pentru cei mici. Îmi place foarte mult să lucrez cu şi pentru copii, probabil că totul vine din faptul că de mai bine de 12 ani, încă de când eram studentă, sunt în preajma lor în mare parte a timpului, deci a venit cumva natural această idee, de a face ceva nou pentru ei.', a declarat actriţa Ioana Ginghină.

 

ioana ginghinaŞcoala urşilor' – un nou atelier

Ioana şi-a obişnuit micul' public cu noutăţi care mai de care mai atractive şi chiar în acest week-end va lansa un nou atelier Şcoala Urşilor', inspirat din cartea cu acelaşi nume, scrisă de japoneza Hiroyuki Aihara şi ilustrată de Nami Adachi.

Atelierul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, aceştia putând să se înscrie şi alături de părinţi.

La acest atelier toţi copii sunt pictaţi în urşi şi invitaţi să pătrundă într-o şcoală imaginară, unde ne distrăm şi ne jucăm de-a ora de citire, ora de matematică şi ora de desen. La ora de sport explorăm lumea jocurilor, iar la ora de desen mâinile se transformă în pensule de pictat vii şi reproduc culorile curcubeului.', a adăugat actriţa.

La finalul atelierului toţi copiii vor pleca acasă cu o amintire, aceştia ajutaţi de părinţi îşi vor construi propriul urs. Durata atelierului este de aproximativ o oră, iar costul este de 50 de lei pentru un copil (adulţii nu plătesc).

Pentru mai multe detalii puteţi accesa pagina de facebook MiniArtShow sau site-ul oficial www.miniartshow.ro.

Atelierele MiniArtShow se adresează şi copiilor cu vârste mai mici, de 0-3 ani. În cadrul acestor spectacole sunt reproduse poveşti celebre precum: „Cenuşăreasa”, „Micul Prinţ”, „Fructe şi legume de Oscar”, „Lumea lui Zumzarel”, „Fluturi şi omizi”, „Muzica şi jocul'.

Toate spectacolele menţionate se joacă luna aceasta şi luna viitoare.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton