O fetiță, mușcată de față de un Husky. Stăpâna câinelui a făcut infarct din cauza sperieturii și a murit

O fată în vârstă de 12 ani, din Alba, a fost mușcată de un câine Husky în timp ce se afla în curtea vecinei. Copilul, rănit la față a început să urle de durere, iar stăpâna câinelui, în vârstă de 67 de ani, s-a speriat foarte tare, a făcut infarct și a murit.

Fata venise cu bunica ei în curtea vecinei și s-a dus să se joace cu animalul. Dintr-o dată, câinele a devenit agresiv și a atacat-o pe fată, mușcând-o de față.

Când a văzut copilul cu fața plină de sânge, stăpâna câinelui s-a îndreptat rapid spre ea să o ajute, dar a căzut la pământ. Femeia nu a mai putu fi salvată de medicii care veniseră la fața locului.

Fetița a fost transportată la spitalul din Alba pentru a primi îngrijiri medicale.

„Minora i-ar fi cerut femeii să îi permită să se joace cu câinele familiei, iar la un moment dat fetiţa a fost muşcată de câine de faţă. Poliţiştii au deschis un dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a spus Luminiţa Prodan, purtător de cuvânt IPJ Alba, potrivit știrileprotv.ro.

Foto  – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri