Caz șocant în Spitalul de copii Victor Gomoiu', din București. O fetiță, în vârstă de un an, are corneea arsă, după ce ea și tatăl ei au fost trimiși să aștepte să intre la consultație într-un container unde funcționa o lampă cu ultraviolete, pentru sterilizare.
Când au ajuns acasă, copilul și tatăl și-au pierdut vederea pentru câteva ore, au avut dureri mari de ochi, iar pielea feței a început să li se desprindă de pe față.
„Fetiţa s-a trezit plângând şi nu putea să deschidă ochii”, a spus Alexandru Garvăn, tatăl copilei, pentru Observator.
„A plâns continuu, nu a mâncat, nu a băut apă. Pur şi simplu adormea din cauza durerilor şi epuizării”, adaugă Alexandra Mocănașu, mama fetiţei.
Cei doi părinți şi-au dus copilul răcit la camera de gardă de la Spitalul de Copii Victor Gomoiu. Până să intre la consultație, au fost trimiși să aștepte într-o cameră unde se afla o lampă pentru sterilizare cu raze UV.
„Am intrat la triaj într-un container amenajat. Domnul asistent i-a făcut teste pentru gripă, COVID. I-a spus că trebuie să intrăm în celălalt container, de lângă. A intrat soţul. În tot acest timp lampa a fost pornită, lampa UV, nimeni nu a venit să verifice dacă trebuie stinsă”, mărturiseşte Alexandra Mocănașu, mama fetiţei.
Tatăl şi copila au aşteptat medicul de gardă, lângă lampa UV, timp de o oră.
„Am stat cu copilul acolo tot acest timp, până a venit doamna doctor să o consulte. Când a intrat doamna doctor, a stins lampa. Pur şi simplu a stins-o şi şi-a văzut de consultul copilului, după care s-a dus înapoi în spital”, spune Alexandru Garvăn, tatăl fetiţei, conform aceleiași surse.
Directorul spitalului a aflat de incident după două zile. Asistentul care i-a trimsi pe cei doi în camera cu lampa UV este anchetat de superiori. Asistentul respectiv a demisionat în cursul zilei de luni, iar ministrul Sănătății Alexandru Rafila a spus că ar putea trimite Corpul de Control la Spitalul Gomoiu.
Lămpile cu ultraviolete trebuie folosite fără prezența oamenilor în jurul lor.
Foto – captură Observator