O să fiu o mamă bună?

Încă de când suntem însărcinate, ne îngrijorăm: Oare voi fi o mamă bună? Voi fi în stare să îmi cresc copilul asa cum trebuie? Cum voi face eu faţă acestei provocări? Ce ar trebui să fac pentru a fi o mamă perfectă?'

Doar bunul Dumnezeu ştie că aceste îngrijorări nu sunt degeaba, există o mulţime de motive de nelinişte.

Lipsa controlului asupra situaţiei, teama de a-ţi sacrifica propriile ambiţii pentru copilul ce va veni, teama de a te transforma în mama ta, îngrijorarea faţă de felul în care se va schimba relaţia cu soţul, teama de a realiza, uneori prea târziu, că nu eşti genul de femeie care să fie numită mamă'.

Este uşor să îţi laşi imaginaţia să o ia razna pe acest subiect. Din păcate, nu prea există teste de aptitudini pentru acest domeniu: a fi mamă. Nu prea ştii cum te transformă viaţa, copilul, contextul.

Foarte multe femei care nu agreează copiii devin mame extraordinare şi foarte iubitoare cu puiul lor, iar altele care păreau întruchiparea maternităţii devin distante şi nepăsătoare.

Ce aşteptări ai – ce fel de mamă aspiri tu să fii? O mamă extraordinară, desigur, ca o zână, ca un înger, o combinaţie între Merry Poppins, Barbie, Marge Simpson, Fiona şi ceea ce este mai bun în propria mamă.

Problema este că acest model de supermamă nu prea se potri­veşte multora dintre noi – de exemplu, eu sunt mai egoistă, şi chiar nu mă simt bine în postura de Miss Perfecţiune. De aceea, m-am cam temut de ideea de a fi mamă, cu atât mai mult de a fi o mamă perfectă.

Maternitatea este pentru majoritatea femeilor ceva abstract. Este simplu să priveşti colegele cu burta mare plecând în concediul de creştere a copilului, să le invidiezi pentru vacanţa' lor şi să le urmăreşti apoi revenind, făcându-te că nu observi că au cearcăne de la nopţi nedormite, posteriorul mai mare, părul prins în grabă şi că unele, mai grăbite să revină în activitate, au bluzele umede (când şedinţele durează prea mult) de la sânii care încă mai produc lapte.

Şi mai sunt şi imaginile create de media, în care mamele sunt vesele, atotştiutoare, îndemânatice, bune gospodine, romantice, liniştite, odihnite… Între aceste două extreme ajungi să crezi că nu mai ştii ce să crezi, iar faptul că te afli în această disonanţă înseamnă, poate, că nu ai instincte materne. Această temere este de fapt una indusă cultural. Societatea este cea care polarizează mamele în bune' şi rele', dar dacă ai sta să observi toate mamele, în timp, ai observa că toate sunt şi bune, şi rele.

Elena s-a apucat, pe perioada sarcinii, să ţină un jurnal în care să îşi noteze ce observă la alte mame şi nu îi place. Obişnuia să spună, citind din acel jurnal: Eu nu voi urla niciodată la copilul meu, eu nu mă voi certa niciodată cu soţul în faţa copilului, nu voi fi o stresată şi o anxioasă ca în poves­tea cu drobul de sare'.

Bineînţeles că le-a făcut pe toate, ba şi mai multe de atât. Cred că nu vom fi niciodată cu adevărat pregătite pentru genul de sentimente şi emotii pe care rolul de mamă le declanşează.

Nu am crede niciodată că vom resimţi aşa o stare de epuizare, o aşa de mare dorinţă de a proteja, o atât de uriaşă dragoste şi că am fi atât de repede capabile să imaginăm cele mai cumplite dezastre ca fiind posibile.

 

Cum te schimbă maternitatea
Psiholog Cristiana Haica: A deveni mamă este o experienţă care ţine de transformare, de schimbare. Schimbarea nu se petrece peste noapte. Oricine îmi spune că, devenind mamă, nu s-a schimbat deloc mă face să mă gândesc că fie este într-un profund proces de negare, fie este în comă.

Maternitatea nu înseamnă a te metamorfoza într-o nouă persoană, deşi schimbările fi­zice sunt primele care apar. Arăţi altfel decât eşti pe dinăuntru. Treptat, începi să te surprinzi făcând lucruri pe care nu le-ai făcut niciodată şi pe care nu credeai că le-ai putea face.

Maternitatea lasă intact nucleul personalităţii (chiar îl îmbunătăţeşte pe alocuri), dar mai şlefuieşte nişte margini, mai îndulceşte nişte trăsături, dezvoltă anumite laturi. Dar nu te face decât arareori de nerecunoscut.

 

Renaştere psihologică
Destul de curând după naşterea copilului, el se cuibăreşte psihologic în psihicul tău pentru totdeauna. Această schimbare, resetare mentală, este numită de psihiatrul Daniel Stern set mental maternal'.

Această renaştere psihologică este marcată de noi temeri, speranţe, noi priorităţi, de cele mai multe ori inimaginabile înainte. Dar toleranţa crescută la frustrare şi acceptarea acestor schimbări scade riscul de a fi nevoită să trăieşti mereu alegând între copil şi viaţa ta.

Asta nu înseamnă că vei trece senină peste toate, ca o zeiţă peste norii Olimpului, ci vei trece atât de perfect de imperfectă cum eşti, gândindu-te mereu la ce este mai bine pentru tine, copilul tău şi familia ta în acel moment.

 

Asumarea riscului de a fi mamă
Multe mămici citesc înainte sau în timpul sarcinii o mulţime de cărţi sau articole despre creşterea copiilor. Uneori te şi sperii când vezi cât de greu poate fi şi de cât de multe lucruri trebuie să ţii cont. Cu toate acestea, fac copii. Şi descoperă că a fi mamă nu este nici cel mai minunat dintre visurile lor, nici cel mai mare coşmar.

A fi mamă este un fel de a fi care se poate îmbunătăţi continuu, fără să atingi perfecţiunea, pentru că ea nu există. Este imposibil să nu faci greşeli în creşterea copiilor, a avea copii este o aventură plină de riscul sau şansa de a greşi. De multe ori, ceea ce este considerat greşit la un moment dat este salvator în alt moment.

Am văzut mămici atât de disperate de greşelile (educaţionale) pe care le-au făcut cu copiii lor încât nu au mai pus restricţii acestor copii sau au renunţat să se mai implice în educaţia lor, lăsând totul pe seama al­tora (soţ, bunici, grădiniţă, şcoală). Mai bine îşi asumau riscul să continue să fie mame…

 

Stabilirea priorităţilor
Înainte să se nască copilul, eram o workaholică, lucram şi 12 ore pe zi, fără să simt oboseala, îmi plăcea mult ceea ce făceam.

După naşterea lui, am negociat reducerea programului de lucru la şase ore (desigur, şi reducerea banilor), deoarece m-am gândit că mai am o grămadă de ani de muncă înainte (teoretic, 30 ani de muncă) şi am timp să mă afirm, dar copilul nu va fi pe vecie mititel şi chiar nu sunt dispusă să pierd unii dintre cei mai frumoşi ani ai lui, pentru a plânge pe fotografii mai târziu, sau să stau să îmi povestească bona şi bunicile cum era el când era mic.

Ţinând cont de acest punct de vedere, am reuşit să îmi stabilesc – în deplină cunoştinţă de cauză – priorităţile şi să nu am resentimente şi regrete. De multe ori, nevoia de a lua decizii de genul acesta le ia pe mame prin surprindere. Şi culmea este că descoperă – tot cu surprindere – că sunt capabile să facă faţă acestor situaţii.

 

Învaţă văzând şi făcând
De ce oare oamenii cred că odată ce ai devenit mamă ştii ce să faci în acel rol? Nu ştiu dacă există vreo proaspătă mamă care să îşi ţină pentru prima dată puiul în braţe şi să nu se întrebe: Bun, şi acum ce facem?!'.

Ca să fie bine, ar trebui ca noua mămică să ţină în braţe puiul, într-o mână cartea pentru creşterea copilului, în alta – telefonul pentru a suna medicul, asistenta, o prietenă, în alta – oglinda (ca să nu fie neplăcută în faţa soţului), în alta – polonicul, pentru că trebuie să îşi hrănească familia, în alta – aspiratorul, căci trebuie să fie curat în casă… Nu am curaj să număr câte mâini ar trebui să aibă o mamă perfectă. Ar fi hidoasă, de aceea nu există…

 

Rolul tatălui în familie
O să te superi pe mine dacă îţi spun că şi taţii pot fi mame bune? Dar să nu îmi forţez norocul, nu?
Cred că cel mai bine ar fi să rugăm taţii nu să fie mame, ci să fie mereu alături de ele, nu atât pentru a le pune în lumină sau pentru a le ajuta, ci pentru a forma mereu pentru copil perechea completă şi armonioasă care să însemne pentru puiul lor: familia.

Tatăl nu este înlocuitor de mamă, nu este ajutor sau spiriduş de mamă, este tată şi asta trebuie să rămână, cu atribuţiile, responsabilităţile lui. O mamă care îşi iubeşte copiii ştie cum să îşi pună în valoare soţul ca tată al copiilor ei. Şi să ia alături de el decizii în ceea ce îi priveşte pe copiii lor.

 

Ce presupune meseria de mamă?

  • Un job full time, în care vacanţele sunt interzise, în care odată intrată nu poţi demisiona decât în condiţii extreme.
  • Salariul primit nu în fiecare lună, ci în fiecare zi este foarte motivant şi se plăteşte într-o monedă care nu se devalorizează niciodată: dragostea.
  • Un job în care trebuie să investeşti ca să obţii rezultate şi performanţe şi în care nu merge niciodată zicala timpul trece, leafa merge'.
  • Un job în care orice secundă de neatenţie sau dezinteres poate produce pagube imense – oare în aviaţie sau securitatea naţională o fi la fel?

 

Foto: shutterstock.com

URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Familie