Optimismul se mosteneste?

Parinti, mai aveti o sansa!
Sunt convins ca parintii care citesc acest articol (sau cei care isi propun sa devina parinti) nu se identifica cu nici unul dintre portretele robot de mai sus. Dar este foarte posibil sa fie mai aproape de unul sau celalalt dintre versante. Iti convine aceasta pozitie?

Dar responsabilitatea care deriva din ea? Te gandesti oare ca a-ti schimba interactiunea cu copilul este un lucru sortit esecului (pesimist, deci) sau ca totul este posibil (optimist, prea optimist as zice)? Pentru oricare dintre variante, solutia iti este la indemana. Sau crezi ca eu sunt prea optimist?

La extreme
Daca ne reintoarcem acum la copilul optimist si la copilul pesimist, personajele anecdotei cu care am inceput periplul nostru, ne putem da seama ca ei reprezinta extremele unui continuum. Nici unul dintre ei nu este solutia cea buna sau cea rea.

Pesimismul prezinta avantajele cumpanirii, anticiparii unor consecinte negative, pe cand optimismul are o serie de dezavantaje evidente, legate de ciocnirea uneori brutala cu realitatea. Imagineaza-ti cam cum arata parintii celor doi copii.

Pe de o parte, copilul optimist pare sa aiba niste parinti prea permisivi, poate chiar glumeti (oare de ce sa-i dea cadou o baliguta?), care detin o pensula mintala cu ajutorul careia coloreaza orice le vine la indemana in culori roz-bonbon.

Cu siguranta ca acest personaj are toate sansele sa-ti fie mai simpatic si mai aproape, chiar daca simti nevoia sa-i insufli o doza suplimentara de realism. Pe de alta parte, ne putem imagina cum arata parintii copilului pesimist. Grijulii, corecti, dar anticipand la orice pas un pericol, o catastrofa.

Ce spun psihologii
Unii teoreticieni afirma ca judecatile noastre asupra realitatii pot fi reduse la trei tipuri fundamentale de opinii – despre noi insine, despre ceilalti si despre lume (lumea inteleasa ca ansamblul situatiilor, evenimentelor, relatiilor si obiectelor care ne inconjoara).

In aceeasi situatie (am stricat o jucarie) pot sa spun despre mine ca nu sunt bun de nimic (judecata mai degraba pe panta pesimismului – pentru ca mama, sau tata, sau amandoi, mi-au intarit acest lucru spunandu-mi-l de fiecare data cand am facut o boacana).

Sau pot sa-mi spun ca am o buna ocazie de a-mi dovedi daca pot repara jucaria sau daca pot sa-i dau o alta utilitate (tip de judecata mai degraba optimist, pentru ca mama si tata, sau amandoi, sau mai mult mama sau tata – combinatiile pot fi nenumarate – mi-au spus cat de priceput sunt sa repar lucrurile sau m-au laudat atunci cand am reusit sa nu stric o jucarie).

Exemplul de mai sus este unul referitor la opinia despre sine – copilul ajunge sa invete cum este din felul in care isi insuseste opiniile, credintele sau judecatile adultilor din jurul lui – parinti, bunici, rude, prietenii parintilor, educatori etc.

Exemple similare pot fi identificate si in raport cu credintele persoanei despre ceilalti, despre oameni in general, sau despre lume (vezi si tabelul alaturat, unde sunt exemplificate o serie de asemenea posibile credinte). Aceste judecati, repetate cu indarjire, sunt preluate de copil ca adevarata realitate.

Mic indrumar pentru parinti:
Daca nu vreti sa va transformati copiii in optimisti incurabili sau in pesimisti inveterati:

1. Atunci cand ii faceti observatie copilului, nu generalizati comportamentul lui (de tipul „niciodata nu te uiti pe unde calci sau „nu faci nimic bine, esti o pacoste, sau, pe pozitiv, „nu este absolut nici o problema).

Faceti referire stricta la situatia in cauza (in exemplul de mai sus, cred ca o observatie mai buna ar fi fost „cred ca ar fi fost mai bine sa fii atent la bordura).

2. Cand faceti referire la situatii de viata sau la evenimente la care copilul a fost martor, nu emiteti judecati definitive, ci incercati sa fiti mai nuantat. In loc sa afirmati in fata copilului ca „toti oamenii sunt rai sau „viata asta nu are nici un sens, indulciti afirmatiile sau folositi formulari specifice – de tipul „exista oameni buni si oameni mai putin binevoitori pe lumea asta, situatia prin care am trecut m-a facut sa ma ciocnesc de o persoana careia nu i-a pasat de problema mea).

3. Excesele de judecata care le folositi (si in sens pozitiv, si in sens negativ) transmit un mesaj distorsionat copilului cu privire la realitate. Lumea nu este nici o pajiste insorita pe care pasc mioare blande, nici un iad concurential in care numai cel mai puternic invinge.

Este un teritoriu de mijloc, in care uneori oitele blande pot fi concurentiale si perfide, iar cel puternic si necrutator poate fi drept si se poate bucura de o pajiste insorita.

Text: consultant Mugur Ciumageanu, psiholog clinician.
Foto: Dreamstime.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2