Otita la bebelusi

Cand un copil este maricel, poate sa-ti spuna ca il doare urechea sau ca nu aude bine. Un bebelus n-o poate face. De aceea ar trebui sa-l observi cu atentie, iar daca remarci simptome nelinistitoare, adreseaza-te imediat pediatrului.

Bolile de urechi nu trebuie neglijate. Inflamatia urechii (otita) se poate dovedi foarte periculoasa. Netratata sau tratata prea tarziu, poate duce la slabirea auzului si chiar la pierderea acestuia. Specialistii estimeaza ca cei mai multi dintre copii vor avea cel putin o infectie otica inainte de a implini varsta de 3 ani. Cei mai expusi imbolnavirii sunt copilasii care sufera de probleme cu gatul si caile respiratorii.

Otita medie acuta se intalneste in special la copiii cu varste cuprinse intre 3 luni si 7 ani. Otita este un proces inflamator localizat la ureche, de origine virala sau bacteriana. Orice raceala obisnuita, care la un adult trece uneori neobservata, poate duce, in cazul unui copil, la imbolnavirea urechii.

De ce se intampla acest lucru? Deoarece la copii, asa-numitele trompe ale lui Eusta-chio (canalele care fac legatura dintre urechea interna si faringe) sunt mai scurte si pozitionate mai orizontal decat la un adult. Astfel, secretiile pline de microbi din nas sau gat ajung usor in ureche, putand provoca o stare de inflamatie a urechii mediane. Copiii se imbolnavesc cel mai des primavara si iarna.

Cum iti dai seama ca are probleme cu urechile?
Din pacate, nu este foarte usor sa-ti dai seama ca cel mic sufera de urechi daca el nu stie inca sa vorbeasca. Bolile de ureche sunt in general foarte dureroase, tocmai de aceea un prim semnal ca ceva se petrece cu bebelusul nostru ar putea fi plansul. Durerea apare in profunzimea urechii, este violenta si are, de obicei, un debut brusc, adesea nocturn.

Copilasul care stie sa vorbeasca ii va spune mamei ca il doare rau sau ca il apasa ceva „acolo, inauntru', aratandu-si urechea afectata. Exista insa copii care plang foarte des, fiind hipersensibili. De aceea nu trebuie sa ne panicam imediat. Plansul poate fi un indiciu al bolilor de ureche daca este insotit si de alte simptome.

Iata care sunt acestea:
– Copilul este racit si ii curge nasul.
– Se apuca adeseori de ureche, trage de ea sau o freaca.
– Baga diverse obiecte in ureche (de exemplu, scutecul, jucarii).
– Este agitat si nelinistit pe timpul zilei.

– Nu vrea sa manance sau plange in timp ce suge (in timpul suptului, presiunea din ureche se modifica, iar bebelusul simte un mare disconfort).
– Plange noaptea, desi e satul, i-ai schimbat scutecul si l-ai luat in brate ca sa-l alinti – in otita, durerea apare de obicei noaptea.
– Are scaunul moale. – Are febra (la sugari poate depasi valoarea de 38,5 – 39° C).
– Din ureche ii curge o secretie.
– Vomita.

Daca observi aceste simptome, bebelusul trebuie dus la medicul pediatru sau la cel de familie. Noaptea sau in zilele de sarbatoare poti merge direct la spital, la departamentul de urgente. Nu este recomandat sa incerci sa iti tratezi singura copilul si, mai ales, nu trebuie sa-i puni in urechi picaturi de capul tau (de exemplu, ulei de camfor). Daca vrei sa-l ajuti, ii poti da un preparat pe baza de acetaminofen sau ibuprofen (de exemplu Panadol, Nurofen sau Algocalmin), in doza corespunzatoare varstei si greutatii copilului.

Poti, de asemenea, sa-i pui o compresa calda si uscata pe ureche (un prosop incalzit). Copilul trebuie tinut in pozitie verticala, deoarece atunci cand sta culcat, durerea este mai intensa (cand doarme, adauga una sau doua perne, ca sa stea cu capul mai sus). Daca diagnosticul de otita se confirma, medicul va prescrie un tratament cu antibiotic, care va trebui urmat timp de 10 zile. Dupa inceperea tratamentului durerea si febra cedeaza de obicei in 24 – 48 de ore, dar in nici un caz nu intrerupe tratamentul, deoarece boala poate recidiva cu si mai mare intensitate.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton