(P) Cărucioarele pentru bebeluși, între confort și practicabilitate

Odată ce a apărut pe lume, bebelușul tău se va bucura să o cunoască și să descopere tot ceea ce e frumos în jur. Oricât de mult îi place să se răsfețe în brațele mămicii sau în pătuț, plimbarea reprezintă un moment special. 

Uneori e făcută cu treabă, alteori e vorba de o simplă ieșire de câteva minute, prilej ca toate persoanele întâlnite să zâmbească frumos și să îți complimenteze copilul. Astfel, ca mămică, te simți în al nouălea cer.

Dar ce fel de carucioare bebelusi trebuie să alegi, pentru ca micuțul să se simtă la fel de bine? Îți propunem câteva soluții practice pentru părinți și confortabile pentru copil.

Sistemul 2 în 1 Duo Love, pentru întrebuințări multiple 

Duo Love este format atât din cărucior, cât și din landou. Landoul poate fi folosit de la naștere până la greutatea de 10 kilograme, în timp ce căruciorul poate fi folosit de la naștere până la vârsta de trei ani. Astfel, nu va trebui să cumperi, la șase sau opt luni, alte cărucioare pentru bebeluși. 

Landoul Duo Love se poate atașa cu ușurință de cadrul căruciorului, datorită celor două suporturi laterale. Detașarea de pe cadru se face cu o singură mișcare, datorită unui buton poziționat pe spatele landoului. Acesta îi oferă copilului un spațiu generos, iar suportul pentru cap poate fi ajustat cu o singură mână, din exterior, fără ca micuțul să fie deranjat în vreun fel. Este dotat cu un scutecel moale și delicat și cu apărătoare pentru picioare bine căptușită. 

Spre deosebire de alte cărucioare pentru bebeluși, la acesta, kitul auto este inclus în landou, astfel încât copilul va putea să călătorească în confort și siguranță și cu automobilul. 

Căruciorul are un cadru cu structură rezistentă și e dotat cu închidere compactă, tip umbrelă, indiferent de poziția în care este montat șezutul. Mânerele pot fi ajustate în opt poziții diferite, datorită unui sistem de rotire de 360 de grade. 

Șezutul poate fi montat și demontat cu o singură mână, datorită butonului poziționat în spatele spătarului. Centurile dispun de un inel textil de care se poate securiza suzeta. Practică și spațioasă, capotina este dotată cu fereastră pentru acces parental, astfel încât părintele să își vadă în permanență copilul, chiar și atunci când șezutul este poziționat cu fața spre stradă.

Sistemul 3 în 1 Trio Sprint, pentru orice ocazie

Trio Sprint conține trei elemente: cărucior, landou și scaun auto. Chicco Sprint se află printre acele cărucioare pentru bebeluși care pot fi utilizate de la naștere până la vârsta de trei ani. Cu structura ușoară, dar rezistentă, este spațios și confortabil, fiind confecționat din materiale moi, căptușite.

Landoul este recomandat până în jurul vârstei de șase luni, când micuțul va putea să stea fără probleme în șezut. Până atunci, suportul pentru cap îi oferă exact confortul de care are nevoie. Este dotat cu protecție anti-vânt, foarte utilă în sezonul rece.

Scaunul auto scoică Sprint este recomandat până la 13 kilograme, adică în jurul vârstei de un anișor. Centura este cu prindere în 3 puncte de siguranță, conform normelor europene. Datorită bazei concave, se poate transforma în balansoar, pentru un plus de răsfăț.

Sistemele 2 în 1 și 3 în 1 reprezintă, astfel, alegeri ideale pentru orice părinte. De asemenea, există și alte variante numeroase de cărucioare pentru bebeluși pe care le poți vedea în magazinul online yuga.ro.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton