(P) Cât de importantă este hidratarea pentru starea de bine a organismului tău?

Organismul uman are zilnic nevoie de o cantitate optimă de apă, pentru a putea funcționa fără probleme la parametri normali. Apa este un lichid ce susține aparatul digestiv, stimulează buna funcționare a creierului, ajută la termoreglarea corpului și favorizează un status excelent, la nivel celular. 

Suntem alcătuiți din apă în proporție de 66%. La nivelul sistemului osos, regăsim apa într-o pondere de 22%, în timp ce sistemul muscular conține acest lichid într-o pondere de 76%. În sânge, avem 83% apă, iar în plamani, un procent de 90%. Așadar, la o primă vedere, putem spune că o hidratare zilnică optimă reprezintă o soluție de bun augur pentru ca organismul uman să se poată menține pe linia de plutire. 

Care sunt beneficiile hidratării? 

Iată care sunt cele mai importante bile albe' pe care le oferă o hidratare optimă: 

  • Apa consumată transportă nutrienți și oxigen la nivel celular; 
  • Apa favorizează transformarea hranei consumate în energie; 
  • Apa are un rol determinant în termoreglarea organismului; 
  • Apa protejează foarte bine organele vitale din corpul uman; 
  • Apa face parte din grupa celor șase nutrienți vitali pentru viață (apă, grăsimi, proteine, vitamine, carbohidrați și minerale). 

Cât de importantă este hidratarea continuă? 

În fiecare zi, pierdem în medie o cantitate de aproximativ 2-3 sferturi din totalul de apă al organismului, valoare pe care trebuie să o substituim printr-o hidratare optimă. Absolut fiecare funcție a organismului cauzează o mai mică sau mai mare pierdere de apă, inclusiv respirația. Știai că în timpul somnului, organismul nostru pierde mai multă apă decât atunci când nu dormim?

Din fericire pentru noi, o bună parte a alimentelor pe care le consumăm conțin apă. Printre cele mai bogate în acest lichid se numără fructele, legumele și verdețurile proaspete. Alături de acestea, chiar și băuturile energizante oferă un aport de apă, prin consumul zilnic al acestora, însă mare atenție al reacțiile adverse ce vin la pachet cu o cantitate prea mare. Băuturile energizante nu trebuie să reprezinte o prioritate, din punct de vedere al hidratării zilnice. 

Ce se întâmplă atunci când nu ne hidratăm? 

Cea mai importantă sursă de hidratare este reprezentată de apă și de alimentele cu un conținut ridicat al acestui lichid: 

  • Castraveți; 
  • Morcovi; 
  • Pepene roșu; 
  • Salată Iceberg; 
  • Conopidă; 
  • Spanac; 
  • Mere; 
  • Roșii etc

În cazul în care organismul tău nu primește suficientă apă în fiecare zi, iată cum se poate manifesta deshidratarea: 

Organismul nu va mai funcționa la parametri optimi. Pentru ca toate funcțiile organismului să aibă un flux firesc de lucru (ex: circulația sângelui, digestia etc), este nevoie ca apa pierdută zilnic să fie înlocuită printr-un proces de hidratare responsabil. 

Vei avea o stare de spirit proastă. Una dintre cele mai vizibile părți ale deshidratării are legătură cu dispoziția ta. În lipsa unui aport optim de apă, te vei simți obosit și irascibil. Consumă apă cu regularitate, pentru a evita aceste stări neplăcute. 

Nu te vei mai simți la fel de productiv. Este important să bei frecvent apă, pe întreaga durată a unei zile, astfel încât să te poți concentra mult mai bine asupra task-urilor pe care trebuie să le duci la bun sfârșit. 

Consumă în fiecare zi o cantitate de cel puțin 2 litri de apă, alături de o dietă bazată pe fructe, legume și zarzavaturi bogate în acest lichid. Suntem formați din peste 60% apa, iar în condițiile în care pierdem zilnic aproximativ ⅔ din totalul acesteia, hidratarea optimă alocă suficiente resurse necesare unei bune funcționări a organismului. 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton