(P) Cum să ai un zbor plăcut alături de cei mici

Călătoriile împreună cu cei mici sunt amuzante pentru părinți, interesante și instructive pentru copii dar, să recunoaștem, pot să devină stresante pentru toată lumea dacă nu ai grijă la câteva detalii de organizare, ca să previi plictiseala, oboseala și micile incidente care pot să strice bucuria unei vacanțe în familie.

Iată câteva sugestii utile atunci când te pregătești de o excursie cu avionul și vrei să știi cum să ai un zbor plăcut alături de cei mici:

Pregătește copiii pentru călătoria cu avionul

Cu siguranță că ai planificat acest zbor cu luni bune înainte, așa că folosește perioada dinaintea plecării ca să-i obșnuiești pe cei mici cu aeroportul, cu avionul și cu tot ceea ce o să găsească în interiorul acestuia.

Spune-le povești cu personaje din lumea aviației, colorați împreună cărți cu aparate de zbor, vizionați filme de animație unde eroii sunt aeroplane, elicoptere și avioane.

Copiii vor fi încântați să descopere lucruri noi și vor învăța prin joc regulile de comportament în aeroport, la îmbarcare și în timpul călătoriei.

Arată-le imagini din interiorul unei aeronave și încurajează-i să pună întrebări despre obiectele pe care le observă.

Consultă-i în legătură cu bagajele, mergeți împreună la cumpărături ca să luați o șapcă de aviator sau o pelerină de Superman. Cei mici vor fi entuziasmați și vor aștepta ziua plecării cu bucurie și curiozitate.

 

Alege ora de zbor și locuri în avion potrivite

Ia în considerare programul obișnuit al copiilor și încearcă să alegi ora de zbor în funcție de perioadele pentru somn, ca să le respecți ritmul și să le arăți astfel că totul este în regulă.

Optează pentru curse de noapte sau matinale, pentru ca cei mici să doarmă în timpul zborului. Dacă știi că se trezesc ușor și că cel mai mic zgomot îi sperie, atunci alege curse programate în perioadele care coincid cu orele de joacă. Pentru că, nu-i așa, și un zbor plăcut cu avionul este tot un fel de joacă, atunci când ești copil.

Dacă ai de parcurs distanțe lungi, rezervă bilete la zboruri cu escală, astfel încât cei mici să nu petreacă mai mult de 4 ore în avion, ca să nu se plictisească sau să se sperie.

De exemplu, dacă vii de peste ocean acasă, în vizită la rude, alege să parcurgi distanța în două etape, mai ales că ai cel puțin un zbor Londra București în fiecare zi a săptămânii.

După ce te-ai decis care este ora de plecare, alege locuri în avion care să-ți crească șansele la un zbor plăcut alături de cei mici: scaunele să fie alăturate, dacă îl ții în brațe pe copil să alegi un loc către culoar, iar distanța față de toaletă să nu fie foarte mare.

După îmbarcare, întreabă însoțitorii de bord dacă există posibilitatea să primești locuri mai bune, se întâmplă să nu se ocupe tot avionul și să poți călători mai comod.

Pregătește un bagaj de mână doar cu lucruri pentru copii

Cei mici deseori resimt dureri în urechi la decolare și aterizare, așa că pune în bagaj picături calmante, pe care să le administrezi copiilor cu o oră înainte de decolare. Ia și acadele speciale sau bomboane mentolate, să aibă ce să ronțăie în timpul zborului, dacă resimt neplăceri din cauza altitudinii.

Asigură-te că ai un bagaj de mână ușor de manevrat dar îndeajuns de încăpător, pentru că este indicat să iei pentru fiecare pasager junior și următoarele lucruri: 

  • gadget cu jocuri silențioase
  • jucărie de pluș aleasă împreună cu cei mici, să fie cea preferată pentru aventura cu avionul
  • jucărie surpriză, pe care s-o folosești la nevoie, dacă plânge sau e speriat
  • carte de citit sau cu abțibilduri, în funcție de vârsta copilului
  • sticluță mică de apă, cu dispozitiv special pentru copii, ca să fie ușor de băut 
  • batoane de fructe și cereale de mici dimensiuni, ambalate individual
  • hăinuțe de schimb (scutece dacă este cazul)
  • pungă pentru gunoi
  • gel dezinfectant pentru mâini
  • șervețele umede 
  • pernuță gonflabilă.

Relaxează-te și bucură-te de călătorie

Este important să te relaxezi, ca să nu-i agiți chiar tu pe cei mici cu starea ta de îngrijorare, pentru că este doar o călătorie cu avionul, nu-i așa? Ai planificat totul în detaliu, ai tot ce trebuie în bagaj, cu siguranță vor apărea și situații pe care nu le-ai prevăzut în totalitate dar nu-i nimic, face parte din farmecul vieții de părinte.

Bucură-te de călătorie, observă reacțiile copiilor în situații noi pentru ei și creează amintiri care peste ani vor face deliciul reuniunilor de familie.

Urmează sfaturile prezentate și o să ai un zbor plăcut alături de cei mici. Vacanță frumoasă!


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton