(P) Mămică din nou? Află cum să-ți pregătești copilul pentru apariția unui frățior sau a unei surioare

Dacă la nașterea primului copil, părinții sunt preocupați de tot ce ține de venirea lui pe lume, de felul în care trebuie îngrijit, la cel de-al doilea copil lucrurile se schimbă. Preocuparea principală devine felul în care trebuie pregătit primul copil de apariția unui nou membru în familie. Tocmai de aceea venim în ajutor cu câteva sfaturi esențiale care te vor ajuta în acest proces.

Pregătirea copilului pentru venirea unui frățior sau unei surioare

  1.       Poartă discuții deschise cu copilul tău
  • Este bine să începi discuțiile din timp, specialiștii recomandă cu 4-5 luni înainte de nașterea bebelușului. Se poate începe cu discuții generale despre bebeluși, despre copii mici și mai apoi despre o viitoare relație dintre frați, deoarece trecerea la conversațiile deschise trebuie să fie făcută treptat, astfel încât copilul să se simtă confortabil, iar informațiile să nu-l copleșească. Momentul anunțului trebuie ales cu grijă, după o perioadă de acomodare cu subiectul.
  1.       Arată-i copilului tău că iubirea pentru el nu se schimbă
  • Este important să îi amintești cât mai des că îl iubești, atât înainte de apariția noului bebeluș cât și după. De asemenea, asigură-l că apariția bebelușului nu are de ce să-l îngrijoreze.
  • Încearcă să petreci timp separat cu el astfel încât să se simtă important și să nu ducă lipsa atenției.
  1.       Simulează prezența noului membru al familiei
  • Când vine vorba de copii, cel mai bun mod de înțelegere se realizează prin joacă. O metodă actuală, care dă rezultate și care face mai ușoară acomodarea copilului cu un nou membru al familiei, este joaca cu o păpușă sau cu un bebeluș de jucarie.
  • Viitoarea surioară sau viitorul frate poate înțelege mai ușor cât de mic și neajutorat va fi bebelușul și poate învăța să aibă grijă de el. Multe păpuși de la Hippoland au caracteristicile esențiale pentru acomodarea copilului cu venirea noului bebeluș. Datorită inovaților în materie de jucării, papușile pot plânge, pot scoate diverse sunete, similare cu cele ale unui bebeluș adevărat.
  • Copilul își poate înțelege mai bine rolul de soră/frate mai mare, poate dezvolta simțul responsabilității și poate fi alături de mama sa, fiecare având propria păpușică de care să aibă grijă. 
  1.   Implică-l în activități care să-l apropie de viitorul nou-născut

Participarea la activitățile din timpul sarcinii sau de după apariția bebelușului sunt foarte importante pentru primul născut, pentru că în acest mod el se poate acomoda mai ușor cu evenimentele ce vor urma. De asemenea, activitățile trebuie adaptate în funcție de vârsta copilului, iar mai jos puteți găsi câteva dintre acestea.

  • Înainte de nașterea frățiorului/surioarei poți începe să îi citești primului copil cărți despre bebeluși și poți pregăti diverse joculețe de imaginație pe această temă. Îi poți arăta poze cu el de când era foarte mic și îi poți povesti întâmplări din acea perioadă.
  • Cheamă-l să îți fie alături în activitățile de pregătire a camerei bebelușului, cumpărarea și aranjarea jucăriilor pentru noul născut, acestea fiind un bun prilej de implicare în proces.
  • Atingerea burticii mamei, simțirea micilor lovituri ale bebelușului, pot duce la crearea unei conexiuni între fratele/sora mai mare și bebeluș, de aceea invită-l cât mai des să ia contact cu mișcările micuțului.

Acestea sunt principalele sfaturi cu ajutorul cărora poți crea o punte de înțelegere, pentru primul copil născut, între evenimentele din timpul sarcinii și cele de după apariția celui de-al doilea copil. Trebuie să ții cont de faptul că procesul de acomodare este unul de durată, că trebuie să îi dai timp copilului să se acomodeze și să ai mereu atenția îndreptată asupra nevoilor lui. 

Sursă foto: Pexels.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton